Săptămâna 29 martie – 4 aprilie 2007, numărul 229

SPORT



HANDBAL:
Aşadar, se poate! Însă...

Bogdan Barbu

Cetate Deva a renăscut parcă din neant: după o evoluţie mediocră pe tot parcursul campionatului, punctată arareori de momente gen victoria cu Rulmentul Braşov, trupa lui Florin Pera şi Ioan Mătăsaru s-a dezlănţuit pe final de sezon şi în numai cinci zile a depăşit ca valoare a performanţei cam tot ce făcuse până atunci.


După victoria de miercuri de la Constanţa, în faţa Tomisului „european” al lui Dumitru Muşi, duminică Cetate a depăşit la un scor greu de anticipat (37 - 24!) pe Astral Buzău, o formaţie care la un moment dat cocheta îndeaproape cu locurile de Cupe europene.

Deci, se poate! Fetele de la Deva au dovedit că pot juca şi HANDBAL, în faţa unor echipe „cu greutate” din prima ligă; în aceste condiţii, cum pot fi însă explicate logic punctele pierdute cu Timişoara (?!), Rapid sau Roman?! Dacă s-ar acorda în acest campionat un trofeu pentru inconstanţă în evoluţii şi rezultate, acesta ar poposi cu siguranţă în vitrina clubului devean...!

Fără emoţii la retrogradare, dar din păcate şi fără altele legate măcar de o prezenţă în Challenge Cup, pentru Cetate Deva a mai trecut un sezon fără a atinge dezideratul finanţatorului Marian Muntean. Un loc undeva pe la mijlocul clasamentului - practic în fruntea celei de-a doua jumătăţi valorice a unui campionat diluat prin mărirea la 14 a numărului de participante (unele într-adevăr având ca obiectiv doar vechiul dicton olimpic „Important e să participi”!) - este departe de pretenţiile unui public dintr-un oraş care se obişnuise într-o vreme cu meciurile tari din Europa handbalistică. Nu pretinde nimeni ca echipa din Deva să se bată cu Vâlcea sau Braşovul la titlu; la Oltchim sau la Rulmentul investiţiile în handbal au atins un nivel fără precedent în România şi e greu pentru altă grupare să concureze mai ales cu Naţionala de la Vâlcea a lui Tadici. Dar faptul că Brăila (!), Baia Mare sau Galaţi sunt în faţa Devei e o „bilă neagră” pentru handbalistele de la Cetate. Poate din sezonul viitor victoriile cu Tomis sau Astral nu vor mai fi insuliţe izolate într-o mare de evoluţii cenuşii şi vom putea în sfârşit reînnoda tradiţia meciurilor de Cupe Europene în Sala Sporturilor din Deva.


Handbal: Liga naţională (Clasament)
1. Oltchim Rm. Vâlcea	23	23	0	0	823 - 510	46
2. Rulmentul Braşov	22	18	0	4	626 - 479	36
3. Jolidon Cluj		23	16	0	7	667 - 609	32
4. Dunărea Brăila	23	14	1	8	626 - 563	29
5. HCM Baia Mare	23	14	0	9	613 - 579	28
6. Tomis Constanţa	22	13	1	8	555 - 538	27
7. Oţelul Galaţi	23	11	1	11	585 - 560	23
8. CETATE DEVA		23	10	3	10	606 - 586	23
9. Astral Buzău		23	11	0	12	653 - 624	22
10. HCM Roman		22	10	2	10	583 - 613	22
11. HC Zalău		23	6	3	14	544 - 628	15
12. Rapid Bucureşti	23	5	1	17	585 - 668	11
13. Universitatea Tim.	23	1	2	20	556 - 833	4
14. Mureşul Tg. Mureş	22	0	0	22	492 - 724	0



FUTSAL:
Deva între titlu Şi Liga secundă


Bogdan BARBU
Conform aşteptărilor, CIP Deva şi-a acontat locul întâi în sezonul regulat, iar faptul a fost confirmat - şi - matematic cu trei etape înainte de sfârşitul returului. Trupa lui Karoly Gaşpari face instrucţie în campionat, niciuna dintre adversare - fie că se numeşte ACS Odorheiu Secuiesc (rivala devenită tradiţională în ultimii ani), Energoconstrucţia Craiova sau Athletic Bucureşti, două echipe care s-au întărit în intersezon, dar nu într-atât încât să conteste supremaţia devenilor - nearătând că are forţa să smulgă titlul din vitrina deţinătoarei lui. Valoarea lotului, alcătuit din majoritatea componenţilor Naţionalei care a reuşit în premieră calificarea la un turneu final de Campionat European, dă dreptul lui CIP să spere îndreptăţit la un nou titlu şi la o nouă prezenţă în elita cluburilor europene. Până atunci, însă, mai este un play-off de jucat, iar cele zece meciuri trebuie tratate cu maximă seriozitate. Nu de alta, dar nimeni dintre adversare nu se va da la o parte din calea lui CIP; din contră, vor aborda meciurile cu campioana ţării cu ambiţie sporită! Cealaltă formaţie din Deva, Quasar, părăseşte prima Ligă după numai un sezon. Aici, însă, fără a căuta scuze, trebuie spus foarte clar că la început de mileniu trei nu se mai poate face performanţă fără profesionişti: cu jucători care merg zilnic la serviciu şi se antrenează în timpul liber pe apucate, oricât de talentaţi, de dornici de rezultate şi de afirmare ar fi, este practic imposibil să rezişti... Cei de la Quasar merită însă măcar o menţionare a efortului lor, un bravo sincer pentru faptul că au încercat!



Futsal: Liga I (Clasament)

 1. CIP Deva			23	22	1	0	159 - 57	67
 2. Energo. Craiova		23	17	4	2	155 - 75	55
 3. Athletic Club Buc.		23	17	1	5	111 - 60	52
 4. ACS Odorheiu		23	15	4	4	142 - 72	49
 5. Municipal Constanţa		23	14	2	7	145 - 97	44
 6. Clujana Cluj		23	11	3	9	116 - 98	36
 7. Poli Timişoara		23	10	3	10	99 - 88		33
 8. Informatica Tim.		23	10	3	10	108 - 120	33
 9. CSM Focşani			23	8	2	13	68 - 94		26
10. Cosmos Piteşti		23	6	1	16	73 - 127	19
11. Moldocor P.Neamţ		23	5	3	15	71 - 111	18
12. United Galaţi		23	5	3	15	71 - 125	18
13. QUASAR Deva			23	3	1	19	67 - 144	10
14. Metropolis Bucureşti	23	2	1	20	65 - 182	7



Săptămâna 29 martie – 4 aprilie 2007, numărul 229