Săptămâna 12 – 18 aprilie 2007, numărul 231

REALITATEA HUNEDOREANĂ Ramona Ştefan Înviere în ritm de hip-hop şi sunet de celular Noaptea Invierii înseamnă un drum până la biserică pentru a aprinde o lumânare şi a lua parte la slujbă. Unii se duc, dar fără să ştie de ce sau doar pentru că „trebuie”. Se duc la Înviere ca la cârciumă, ca într-un loc al destrăbălării generale. Bătrânii sunt singurii care mai simt cu adevărat această sărbătoare, dincolo de lumânările călcate în picioare, feţele ascunse în cozorocul şepcilor, decolteurile, hainele de firmă şi plescăitul gumei. Paştile s-au transformat în „altceva”. De la an la an, semnificaţia sfântă a Sărbătorii Pascale se uită. Paştele înseamnă acum lansarea în curse nebuneşti, contra cronometru prin supermarket-uri, în căutarea celor mai ieftine sau după caz, frumoase produse. Gospodinele de la oraş, în marea lor majoritate, nu mai ştiu ce-i acela miros de cozonac pentru că îl iau ambalat în pungă de la magazin. Nici ouă nu mai înroşesc pentru că şi ele se pot cumpăra vopsite gata. Spiritul sfintelor Paşti a fost alterat, iar procesul de degradare pare că este abia la început... . Oraşul Deva a fost liniştit în noaptea de Înviere. În acest an, nebunia şi îmbulzeala au fost înlocuite cu tăcerea. Totuşi, Paştele nu a mai trezit atât entuziasm ca în alţi ani. Aparent, fără niciun motiv, nu foarte mulţi deveni au luat drumul bisericilor. Cu câţiva ani în urmă, în noaptea Învierii, preoţii abia se puteau auzi din cauza sutelor de oameni prezenţi. Acum, destul de puţini oameni au ajuns pe la biserici şi s-au bucurat cu adevărat de slujbele religioase. Oricum, e greu de estimat numărul celor care au ieşit în acea noapte pentru a lua lumină având în suflet şi în minte acest gând. Cei mai mulţi credincioşi, s-au adunat, ca în fiecare an, la Catedrala Ortodoxă „Sfântul Nicolae”. Chiar şi la fosta biserică greco-catolică de pe strada Lenin slujba religioasă a fost frumoasă. Însă şi aici numărul enoriaşilor a fost destul de redus comparativ cu anii anteriori. Cu puţin înainte de miezul nopţii, străzile erau mai goale decât în alţi ani. Doar tinerii în grupuri restrânse se mai grăbeau către biserici, în timp ce vârstnicii îşi ocupaseră deja locurile din incinta sau preajma sfintelor lăcaşuri. Poveste din oraŞ În curtea catedralei, unde în alţi ani cu greu se mai putea strecura cineva, acum se putea umbla în voie. Înghesuiala a lipsit şi în faţa lăcaşului sfânt unde câţiva poliţişti vegheau, amestecaţi printre credincioşi, pentru liniştea şi siguranţa lor. Cu aproape două ore înainte de începerea slujbei, oamenii intrau şi ieşeau din catedrală cu lumânări în mână, în timp ce înăuntru câteva bătrânele stăteau pe scaune şi ascultau în tăcere cântecul bisericesc ce răsuna din boze, aşteptând în pace „Lumina” şi ca preoţii să vestească Învierea. Până să înceapă slujba religioasă, au sosit şi „întârziaţii”. Curând s-au adunat şi tinerii, băieţi şi fete, prezenţi la slujbă numai de dragul de a nu sta acasă, părăsind pentru o perioadă scurtă de timp mesele localurilor pline până la refuz. La numai câteva minute distanţă de lăcaşul sfânt, muzică lăutărească amestecată cu ritmuri de hip -hop răsuna prin uşile deschise ale unor baruri. Dar nici alte lăcaşuri nu au avut linişte din această privinţă. Orologiul anunţă miezul nopţii, clopotele încep să bată, iar preoţii cântă „Hristos a înviat”. Fiecare credincios ţine zgribulit în palmă câte o lumânare. „Veniţi de luaţi lumină!” spune preotul, iar enoriaşii se închesuie să ia lumină direct din mâna lui şi nu de la „intermediari”. Vântul stinge în unele cazuri lumânările. În doar câteva minute, lumânările aprinse împânzesc tăcut strada. Locatarii din zonă nu scapă ocazia şi, iviţi la ferestre, privesc de sus, de la balcoane, ”marea” de luminiţe ce străluceşte în noapte şi cântă „Hristos a înviat”. Urmează înconjurarea bisericii. Imediat se face un culoar de-a lungul lăcaşului sfânt şi preotul anunţă din nou: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând! (...)”. Cântarea bisericească răsună din toate părţile preţ de câteva minute bune. Între două predici, enoriaşii se mai pot „răcori” cu o bere la terasele din apropiere, care au avut clienţi peste aşteptări. „IeŞiţi afară din biserică!!” S-au rugat oamenii care au fost la slujbă pentru o viaţă mai bună, atât pentru ei cât şi pentru semenii lor, ascultând cu pioşenie vocea preotului care răsuna în difuzoare: „S-a luminat şi cerul şi pământul şi ce-i sub pământ (...)”. Tinerii încep să-şi piardă răbdarea. Povestesc zgomotos. Unii îşi scot celularele. Vorbesc la telefon, se fâţâie într-o parte şi în cealaltă. „Mai stăm mult, mă? Hai să mergem că ne aşteaptă aştia!”, îi spune un tânăr amicului. Încetul cu încetul, grămada de oameni se micşorează. Slujba s-a terminat destul de repede şi după ce au luat pâinea stropită cu vin, oamenii s-au îndreptat către case, unii dintre ei cu lumânările aprinse pentru a duce „Lumina Învierii” şi celor care au nu participat la slujba religioasă, alţii le-au lăsat înflăcărate în imediata vecinătate a lăcaşurilor de cult. Chiar dacă pentru unii slujba de Înviere a ţinut prea puţin, iar pentru alţii a început prea devreme sau prea târziu, au avut parte de mai mult respect decât au avut credincioşii care au participat la slujba oficiată într-un alt locaş sfânt din oraş. În încercarea de a le spune oamenilor să părăsească lăcaşul pentru a înconjura biserica, preotul a renunţat la rugămintea: „Poftiţi, vă rog în curte”, strigând apăsat: „Ieşiţi afară din biserică!! Să nu mai rămână nimeni. Aici sunt lucruri de valoare”, mesaj care nu a făcut altceva decât să strice dispoziţia celor prezenţi. „Da´ ce strigă aşa la noi?”, se întreabă o bătrânică abia ridicându-se de pe scaun. „Păi, dacă ieşim ne pierdem locul”, adaugă nemulţumită aceasta. După ce preotul mai strigă odată: „Toată lumea să iasă afară!”, unul câte unul, oamenii au ieşit din biserică. După ce slujbele s-au terminat la toate bisericile, pe străzi au mai zăbovit tinerii, care şi-au continuat noaptea pe terasele sau în incinta localurilor în regim non-stop din miezul oraşului rămase pline până dimineaţa când lucrătorii de la „salubritate” s-au apucat de măturat lumânările zdrobite în picioare, cojile de ouă... Învierea pe la sate Pare că oamenii de la sate nu au uitat pe deplin semnificaţia sărbătorii Învierii Domnului. Ţăranii păstrează cu sfinţenie unele tradiţii, obiceiurile, ţin posturile de ai zice că aceşti oameni sunt mai aproape de Dumnezeu. În noaptea de Înviere, fiecare tânăr sau bătrân vine la biserică să ia parte la Înviere şi să ia lumină. Oamenii vin la slujbă purificaţi. Înainte de a pleca la slujbă, se spală pentru a alunga tot răul ce s-a atins de ei pe parcursul anului. Se spune că cine nu merge la Învierea lui Hristos, acela se îmbolnăveşte şi petrece tot anul până la Paştile viitor în sărăcie şi lipsuri. Credincioşii poartă o lumânare pe care o aprind din lumina adusă de preot de pe masa altarului. Această lumină se ţine aprinsă în tot timpul săvârşirii slujbei de Înviere. Lumânarea este simbolul Învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului, spun sătenii. După Înviere, fiecare om se întoarce cu „lumina Învierii”, aprinsă acasă. După ce păşesc peste prag, se închină, iar apoi sting lumânarea în grindă, afumând-o pe aceasta în semnul crucii. După numărul acestor cruci se socoteşte numărul anilor de când e casa sau câţi ani s-a trăit în ea. Lumânarea e păstrată cu cea mai mare sfinţenie tot anul pentru a o avea la îndemână şi a o putea aprinde la întâmplări primejdioase. În unele zone, cu lumina Învierii se afumă vitele. Tot ţăranii satelor spun că după noaptea Învierii, „cerurile se desfac, porţile Raiului sunt deschise, iar cele ale Iadului ferecate”. În Banat, există datina să se folosească lumina aceasta şi de către fetele cele mari pentru a fi bine văzute când se duc la jocuri. Fetele bătrâne care asistă la Înviere şoptesc: „Eu să joc înainte, pentru a mă mărita”, atunci când rosteşte preotul întâia oară cuvintele „Hristos a înviat!”. Comentarii?

Săptămâna 12 – 18 aprilie 2007, numărul 231