Săptămâna 19 – 25 aprilie 2007, numărul 232

REPORTAJ

„Big Ben-ul” din Băiţa



Ramona Ştefan


După ce străbaţi un drum şerpuit, ascuns între câteva stânci a căror vârfuri răzleţe ating cerul, ajungi şi în localitatea hunedoreană Băiţa. Aşezarea nu este foarte departe de Deva, să tot fie vreo 20 de kilometri. Casele sunt „aranjate” de o parte şi de alta, pe o vale îngustă. Odată ajuns în acest loc, ai impresia că ai trecut printr-o poartă a timpului şi ai pătruns pe întinderea unui alt tărâm, în urmă cu vreo câteva secole. Asta pentru că aceste locuri încă mai păstrează urmele unei civilizaţii demult apuse. Liniştea care domneşte peste această aşezare este, la un moment dat, spartă de glasul armonios şi cristalin al unui clopot. Un sunet aparte care vine ca o binecuvântare asupra acestei micuţe localităţi. Îţi ridici privirea şi vezi o bisericuţă veche cu tencuiala scorojită, al cărei turn adăposteşte cel mai vechi orologiu din judeţul Hunedoara. „Ceasul de pe vremea Mariei Tereza”, cum l-au botezat localnicii din Băiţa, este vechi de peste două sute de ani şi de când a fost construit nu a contenit să indice trecerea timpului.



Povestea bisericii romano-catolice din Băiţa şi a ceasului din turn s-a cam pierdut în negura timpului. Puţini sunt cei care mai pot mărturisi şi celorlalţi tainele pe care le ascunde această falnică clădire. Alfred Eisler este unul dintre ei. Bătrânul are 76 de ani şi are grijă de orologiu de mulţi ani. Să tot fie vreo trei decenii de când face acest lucru. Omul ne povesteşte cu drag mica „istorioară” a orologiului. Biserica romano-catolică, cea care adăposteşte ceasul, a fost sfinţită în anul 1798, dar după cum spune bătrânul, ea a fost construită mult mai repede din contribuţia comunităţii catolice. În acele vremuri, obiceiul minerilor era să doneze bisericii bani sau obiecte de cult de fiecare dată când găseau cantităţi importante de aur în mină. „Iniţial, biserica a fost ridicată fără turn. Oamenii au contribuit foarte mult la construirea turnului. Ştiţi cum a fost? În locul unde astăzi este Băiţa, atunci era un lac, lacul Ursului. Când stâncile de la intrarea din comună s-au erodat, apa s-a retras şi oamenii au venit aici şi şi-au construit casele. Tot atunci a fost ridicată şi biserica. Lumea lucra la mină, în arendă sau cum se spune, iar când găseau aur, îl donau şi făceau pentru biserică”, povesteşte Alfred Eisler, cel care îngrijeşte biserica şi ceasul. Aşa a fost înălţată vechea biserică din Băiţa, cu turnul ei înalt în care stă ferit „ceasul de pe vremea Mariei Tereza”. Patronul spiritual al bisericii este Sfântul Ioan de Nepumuc. Legenda spune că, în acele vremuri, acesta era un preot care a fost ucis de rege. „Se spune că, regele i-a tăiat limba pentru că nu a vrut să-i spună ce se spovedea regina. O bucată din limba Sfântului se află în altarul nostru”, ne spune Eisler.

Două veacuri de precizie

În biserică, liniştea a pus stăpânire. O linişte care domneşte de mulţi ani. Chiar la intrarea în biserică, în stânga şi în dreapta, stă Sfântul Anton şi Maica Domnului. Sus, pe tavan, chiar deasupra altarului principal stau scrise, cu litere latine de culoare roşie şi neagră: „Teresia Pia Regina Me Erexit Populus Vero Pauper Turriac Fornice Ditavit”. „Mult timp nu am ştiu ce semnifică aceste cuvinte până am chemat pe cineva care ne-a tradus din limba latină. Abia atunci am aflat că textul inscripţionat pe catapeteasma bisericii înseamnă: Tereza, pioasa regină, m-a ridicat însă poporul sărac, m-a înălţat pe turnul şi arcul de triumf”, spune Eisler. De o parte şi de alta a altarului mare veghează de peste două veacuri statuetele Sfântului Irimie în partea stângă şi a Sfântului Ştefan, în partea dreaptă. Pe pereţii edificiului pot fi zărite 14 icoane, toate înfăţişând Drumul Crucii. Bătrânelul ne povesteşte că, în vremuri apuse, credincioşii obişnuiau în Vinerea Mare să iasă pe Măgura Săliştei, într-un loc numit „Calvaria”.




De-a lungul serpentinelor se aşezau 14 icoane care reprezentau Drumul Crucii, iar de-a lungul cărării se ţineau slujbele. Singurul lucru cu care se mai mândresc localnicii din Băiţa este minunatul orologiu din turnul bisericii. El bate neîncetat de mai bine de două veacuri. Ceasul a fost adus de la o „biserică a maicilor” din Austria, mai precis din vechea Viena. Tot de acolo, în urmă cu două sute de ani, au fost aduse şi statuetele, orga şi cele două altare. Mecanismul ceasului este adăpostit într-un dulap din podul bisericii. Pentru a ajunge la el, trebuie să urci pe câteva scări abrupte şi scorojite de timp. Scările pe care Alfred Eisler a urcat zi de zi, timp de 20 de ani, pentru că, după cum spune bătrânelul, ceasul este unul mecanic, şi trebuie tras la fiecare 24 de ore. „De atâta timp, mergeîncontinuu”, ne explică Alfred Eisler în timp ce ne arată mecanismul orologiului. „Se mai opreşte câteodată din cauza păsărilor care îşi fac cuibul aici, dar îl ungem cu uleiuri speciale. Vedeţi, nu este deloc uzat. Roţile dinţate, tijele, toate piesele nu prezintă uzură. Limbul este din lemn de trandafir”. Am ajuns la timp, ceasul tocmai indica jumătatea de oră. Toate roţile dinţate s-au pus în mişcare, iar ciocănelele, cu arcuri de câteva kilograme au bătut, indicând jumătatea de oră. „La fiecare sfert de ceas, bate o singură dată, la jumate de două ori, urmează trei sferturi, iar ceasul se termină cu patru bătăi, întregul. Atunci indică ora exactă”, a mai spus Alfred Eisler. Bătăile celui mai vechi orologiu din judeţ străbat dealurile, uneori ajungând până dincolo,la Hărţăgani. Oamenii din Băiţa s-au obişnuit. Pentru ei, a mai trecut o oră, pe nesimţite, indicată de un adevărat „Big Ben” autohton.

Fiecare literă a textului în limba latină are o valoare. Toate adunate dau anul în care a fost sfinţită biserica romano- catolică din Băiţa, 1798. 

„I : 8 x 1 =8; 
M : 1 x 1000 = 1000; 
X : 1 x 10 = 10; 
V : 6 x 6 = 30; 
L : 1 x 5 = 50; 
C : 2 x 100 = 200; 
D : 1 x 500 = 500”

Săptămâna 19 – 25 aprilie 2007, numărul 232