Săptămâna 19 – 25 aprilie 2007, numărul 232

SPORT



Problemele de fond rămân aceleaşi

Ion Bădin

Săptămâna trecută Marieta Ilcu-Răileanu a prezentat raportul privind activitatea Direcţiei pentru Sport a Judeţului Hunedoara pe anul 2006. Un raport axat în principal pe realizarea celor două programe,”Promovarea Sportului de Performanţă şi Sportul pentru Toţi”. De aici a plecat şi discuţia pe care am avut-o cu fosta mare atletă hunedoreană care conduce de 16 luni acest serviciu public deconcentrat aflat în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport.

În câteva fraze, ce concluzii putem trage din acest raport?

În primul rând au crescut indicatorii de eficienţă, iar numărul de competiţii organizate a fost unul corespunzător, ţinând cont de bugetul pe care l-am avut la dispoziţie şi care din păcate este unul foarte scăzut.
Din fericire, în acţiunile sportive pe care le-am derulat în anul trecut am avut un sprijin material consistent din partea autorităţilor locale şi judeţene. Ca să faci sport, atât de plăcere cât şi de performanţă, trebuie să ai la Probabil sunt din nou promisiuni electorale...

Aş vrea să cred că de data aceasta lucrurile se vor mişca. Eu mă zbat, fac lobby, dar până la urmă banii sunt la dânşii.

Apropo, când a fost mai bine, atunci când erai sportivă sau acum când conduci o instituţie cu specific sportiv?

Evident când făceam performanţă, pentru că nu mă interesa decât să mă antrenez, să mă odihnesc şi să mă alimentez. De celelalte probleme eram degrevată, se ocupa antrenorul meu, distinsul Stefan Beregszaszy. Acum este mult mai greu, încerc să fac cât mai multe şi cât mai bine, plec de pe poziţia profesionistului, dar revin şi spun că banii nu sunt la mine. Trebuie să păstrez un echilibru şi să insist atât cât se poate. Nu poţi să te bagi cu ”bocancii” şi nici cu ”pumnii” în viaţa nimănui.

Ca să ai rezultate trebuie să ai o bază de selecţie cât mai largă şi antrenori, alături de baza materială. Din ce în ce mai puţini copii îşi îndreptă privirile spe sport.

Aveţi perfectă dreptate. Păi cum să-i atragi spre sportul de performanţă, dacă pista de atletism nu mai are zgură şi te loveşti de pietre. Sau dacă în vestiare este frig şi plouă, iar tencuiala stă să cadă pe tine. În al doilea rând este foarte greu să-i motivezi. Pe vremea mea eram bucuroasă că primeam o cană cu ceai, o ciocolată, un trening şi o pereche de teneşi. Astăzi, ei preferă să stea în faţa calculatorului să meargă în discoteci .Vedeţi ce s-a întâmplat în ultimii ani. Copiii noştri au devenit mai obezi, preferă să îşi ia scutiri medicale pentru orele de sport. Sunt fapte reale, care trebuie să ne pună serios pe gânduri. O altă problemă, la fel de importantă este lipsa specialiştilor, a antrenorilor profesionişti. Cum să vii în sport, când salariul unui profesor debutant la un club sportive şcolar este de 500 de lei. Sunt foarte puţini sportivi care au făcut performanţă, iar apoi au îmbrăţisat meseria de antrenor. Părerea mea e că nu este acelaşi lucru să termini o facultate cu profil sportiv, iar apoi să antrenezi, faţă de unul care vine din sistem şi ştie cu ce se mănâncă sportul. Păi şi viaţa unui antrenor înseamnă până la urmă foarte multe sacrificii şi privaţiuni. Începând cu familia şi continuând cu celelalte. Şi vă dau doar exemplul meu, care am fost şi sportivă şi sunt şi antrenoare. M-am căsătorit la 37 de ani şi nu am copii... Sau unde credeţi că mai găsiţi antrenori ca domnul profesor Beregszaszy care şi-a sacrificat o viaţă întreagă pe altarul sportului de performanţă.

Să înţeleg că viitorul sportului judeţean în general şi al atletismului în particular de care tu eşti legată pare a fi unul sumbru.

Să nu fim nici chiar aşa de sceptici. În atletism, la nivelul junioarelor există câteva fete de viitor. Nu ştiu însă când se vor mai obţine performanţele din anii trecuţi. Dacă nu ne vom apleca cu mai multă responsabilitate asupra problemelor de fond, atunci vom avea într-adevăr peste câţiva ani probleme majore.

Suntem într-un an preolimpic, anul viitor sunt Jocurile Olimpice de la Beijing,China. Situaţia nu pare a fi una roză nici la nivelul judeţului nostru, dar nici la nivel naţional..

În mod cert, aşa este şi personal sunt sigură că vom avea rezultate mult mai slabe comparativ cu Atena 2004. Când spun acest lucru, mă refer la ultimii doi ani în care numărul medaliilor pe care le-am obţinut în compeţiile europene şi mondiale la disciplinele sportive le putem număra pe degetele de la o singură mână. Referitor la olimpicii din judeţul nostru, vreau să cred că vom avea două, trei gimnaste în lotul domnului Forminte, dar şi sportive de la Aninoasa în proba de tir cu arcul. Speranţele noastre la nivel naţional pentru Beijing converg tot spre gimnastică, de data aceasta mai mult spre cea masculină. Îmi doresc ca cei care vor reprezenta România în 2008 să aibă rezultate. Cred că această Olimpiadă va fi a Chinei. La ora actuală au în bazele de antrenament, care sunt supradotate, peste 10000 de sportive care se pregătesc. Din ei vor alege elita.

Cum apreciezi colaborarea cu Agenţia Naţională pentru Sport, ţinând cont că în fruntea ei se afla Octavian Belu, un hunedorean adoptat...

Nu mă pot plânge, pentru că indiferent cine a fost la conducerea ANS-ului am avut mereu uşile deschise, poate şi ţinând cont că am fost o sportivă cunoscută. Nu am apelat încă pentru că nu am avut probleme majore.

În încheiere, pe ce marşează DJS HUNEDOARA în acest an?

În principal pe organizarea a cât mai multe competiţii sportive în tot judeţul la care să atragem cât mai mulţi participanţi şi, în special în mediul rural. Bineînţeles că în ceea ce priveşte sportul de performanţă, tindem să rămânem şi anul acesta între primele 10 judeţe ale ţării.

La firul ierbii

Şi de la Macea se vede fotbalul...

Romulus Gabor

După o pauză ”forţată” de aproape trei ani în media, dar activă în plan fotbalistic, am răspuns cu plăcere invitaţiei de a relua în paginile săptămânalului REPLICA, rubrica a cărui debut jurnalistic a fost pe 10 octombrie 2002.

Despre mine ce pot să vă spun?! Se ştie: cariera mea fotbalistică s-a identificat aproape în totalite cu culorile alb-albastre ale Corvinului, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în meseria de antrenor. Iar ultimul exemplu este elocvent, de vreo cinci etape preluând o echipă de liga a treia din judeţul Arad, ilustra necunoscută, Voinţa Macea. Sigur că după ce am fost îndepărtat în toamnă de la Corvinul 2005 din motive care îmi scapă, am avut o perioadă în care am simţit că atât eu cât şi prietenii mei Petcu şi Nicşa am fost folosiţi pentru ca unii şi alţii să-şi facă imagine pe spatele nostru. Pentru că nu puteam sta departe de fotbal am ales până la urmă şi acest ”surghiun” cu speranţa că de la vară voi reuşi să revin în atenţia unor cluburi cu tradiţie.

Revenind la ceea ce ne interesează, să spunem că în campionatul nostru, şi mă refer aici la prima ligă, lucrurile par să fie din ce în ce mai clare în privinţa echipei campioane. Cu opt runde înainte de gongul final, Dinamo păstrează un avantaj liniştitor de 10 puncte, aşa că fostul meu echipier Mircea Rednic îşi va îmbogăţi cartea de vizită cu un al doilea titlu, după cel obţinut cu ceva timp în urmă cu Rapid. Mă bucur sincer pentru ”Puriu”, aşa cum îl alintam noi pe vremuri, aşa cum m-am bucurat când Nelu Andone cucerise şi el titlul cu ”câinii”. Iar noi, hunedorenii trebuie să fim de două ori mândri dacă ţinem cont că între buturi se află un alt ex-hunedorean, Bogdan Lobonţ al cărui aport se dovedeşte a fi decisiv în atingerea obiectivului, care poate să trimită direct în grupele Champions League o echipă românească.

Surpriza vine de sub Feleac, acolo unde CFR-ul clujean pare să aibă combustibilul necesar în lupta cu ceilalţi doi granzi bucureşteni, Steaua şi Rapid. Ar fi o realizare excepţională a fotbalului ardelean, pe cale să rupă acest monopol bucureştean. În schimb, campioana en-titre, Steaua merge din rateu în rateu şi tare îmi este frică că, dacă nu îşi va reveni repede, riscă să ramână pe dinafara cupelor europene. Sigur că toată lumea este cu ochii pe gruparea din Ghencea, încercând să despice firul în patru, dar sunt convins că acest regres se datorează unor probleme interne. Atunci când patronul clubului începe să se bage şi în alcătuirea formaţiei, subminând practic autoritatea antrenorului, înseamnă că ceva este putred, iar lucrurile nu pot să mearga decât prost. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi în Giuleşti, acolo unde George Copos menţine o presiune permanentă asupra jucătorilor şi a lui Răzvan Lucescu. Mă opresc aici cu aceste câteva consideraţii asupra luptei la vârf din prima ligă, nu însă fără a-mi ascunde regretul că Jiul Petroşani este cu ambele picioare în liga a doua, riscând să nu-şi îndeplinească nici baremul impus. De ce au ajuns minerii aici, este o întrebare al cărei răspuns trebuie să-l dea în primul rând Alin Simota, cel care a greşit în opinia mea atunci când l-a adus pe banca tehnică pe Ionuţ Chirilă. Trăgând cu ochiul la ceea ce se întâmplă pe bătrânul continent, nu poate să ne scape faptul că Albionul revine puternic în prim-planul competiţiilor europene la nivelul cluburilor, având nu mai puţin de trei echipe în semifinalele din Champions League. Şi ce cluburi: Manchester, Liverpool şi Chelsea. Lor li s-a adăugat Milan, reprezentanta ţării care deţine titlul mondial. Am impresia că ne îndreptăm spre o finală sută la sută britanică, cu Manchester şi Chelsea în ultimul act. În schimb, în cea de-a doua competiţie, Cupa UEFA, apanajul pare a fi al spaniolilor, prezenţi cu trei reprezentante în penultimul act, cărora li se adaugă ”panzerele” de la Werder Bremen, pe care îi văd în finală alături de deţinătoarea actuala a trofeului, Sevilla, care a fost atât de aproape să fie eliminată de nea Mircea.

Şi pentru că iubesc şi celelalte sporturi, vreau să închei prin a le felicita pe handbalistele de la Oltchim Rm. Vâlcea, care le-au spulberat pe unguroaicele de la Ferencváros, iar Cupa Cupelor este tot mai aproape de ele. Şi cine ştie, poate că anul următor, vâlcencele vor expune în vitrină pentru prima oară trofeul de câştigătoare a Champions League.


Săptămâna 19 – 25 aprilie 2007, numărul 232