Săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2007, numărul 233

POLITICĂ


Laura Oană, Monalise Hihn


Prigonirea democraţilor începe la Deva


Avem un guvern fără democraţi, iar preşedintele Traian Băsescu, omul de la butoanele PD, este suspendat. Un moment prielnic pentru ca liberalii să se apuce de „curăţenia de primăvară”, atât timp cât asta înseamnă aruncarea pediştilor din funcţii, şi nu analizarea păcatelor din curtea PNL. Liberalii hunedoreni au trecut bucuroşi la fapte. Venit de la Bucureşti, cu ordin precis de schimbare a democraţilor, Mircia Muntean a făcut şi prima victimă: viceprimarul PD al Devei, Ioan Inişconi, un coleg incomod şi un politician care, dacă ar fi fost lăsat să lucreze, „risca” să ajungă cel mai bun viceprimar al municipiului de după Revoluţie.

18 aprilie 2007, ora 15.15: Prezent la şedinţa Consiliului Local, primarul liberal al Devei, Mircia Muntean, face senzaţie: „Anunţ consilierii că o să cer eliberarea din funcţie a viceprimarului Ioan Inişconi”.

Vestea pică greu asupra „publicului”: nici măcar viceprimarul PNL, Florin Oancea, nu ştia nimic de intenţia „şefului” şi rămâne preţ de câteva secunde cu gura deschisă. Un moment mai mult decât penibil în care şocul se citeşte diferit pe faţa celor din sală sau de la tribună: Inişconi rămâne „mască”, iar ochelarii îi alunecă încet de pe nas, în timp ce privirea rămâne ţintă undeva în sală. Preşedintele de şedinţă, consilierul Dorin Oană, încremeneşte şi are apoi câteva momente de panică în care îi ia la rost pe aleşii din băncuţe, până când Francisc Kovacs se ridică şi spune: „Da´ domnu´ preşedinte nu mai strigaţi la noi! De ce v-aţi enervat aşa?!” În timp ce Mircia continuă să vorbească despre trei angajaţi ai Primăriei care ar fi scos acte din instituţie pentru a le preda Prefecturii („Tătaru, Socol şi Petre de la xerox!”), consilierii încep să se foiască, iar Inişconi îşi revine şi întreabă: „Dar vreau să ştiu şi eu care sunt motivele...”. Fără a-i arunca nici măcar o privire, Mircia spune doar „E de datoria mea să anunţ consilierii cu cinci zile înainte să votăm eliberarea...”, frază care îl aruncă în picioare pe unul din consilierii PD care începe să turuie: „Da´ de unde ştie domnul primar că îl vor elibera din funcţie. Să ne spună de unde ştie că toţi consilierii vor vota asta!” Şi cum murmurul sălii creşte şi acoperă vocea primarului, preşedintele de şedinţă se vede nevoit să facă linişte şi ameninţă că îi va da afară de necuviincioşii care vorbesc fără a primi încuviinţarea.

DNA face alegerile

Mircia Muntean nu a dat nicun fel de lămurire nici viceprimarului vizat, nici consilierilor locali. A vorbit doar după şedinţă, în faţa camerelor şi microfoanelor: „Îi reproşez viceprimarului Ioan Inişconi că a sustras documente din Primărie, că a blocat sistematic investiţii importante pentru oraş, îi reproşez un comportament neloial faţă de consilierii locali şi o duplicitate în care afirmă că dumnealui face doar ceea ce este bun, iar ce este rău fac ceilalţi”. Pe de altă parte, Ioan Inişconi regretă că Muntean nu a fost chemat la DNA din cauza sa: „Acum regret că nu a ajuns la DNA din cauza mea. Nu ar fi fost prima oară când ar fi ajuns acolo. Consider că tot ceea ce se întâmplă este un abuz şi îmi rezerv dreptul să mă adresez unui avocat”.



„Motivele” suspendării

O „expunere de motive” arată de ce primarul Devei doreşte să-l schimbe din funcţie pe viceprimarul Ioan Inişconi. Încă din primele rânduri primarul anunţă că a fost informat de „activitatea defectuoasă a Teatrului de Artă Dramatică”, pe care l-a coordonat Inişconi. Pe o pagină întreagă, Compartimentul de Resurse Umane explică ce a greşit fostul director al teatrului şi cu greşeli de ortografie ne anunţă că „semnarea contractelor de prestări serviciu (sic!) s-a făcut...”. La final, vine şi cireaşa de pe tort: „(...) a efectuat copii după acte aparţinând Primăriei, care nu aveau caracter public, deşi acestea sunt conforme cu prevederile legale şi pe care le-a folosit cu caracter tendenţios. Aceste acte au stat la baza plângerilor penale efectuate împotriva primarului, a viceprimarului Florin Oancea şi a Consiliului Local. (...) Prin repetate abateri săvârşite de viceprimarul Ioan Inişconi consider că s-au adus grave prejudicii comunităţii locale şi, implicit, municipiului Deva”. Şedinţa a fost convocată pentru 25 aprilie. Deşi Inişconi credea că în locul său va fi propus un consilier UDMR, se pare însă că în cărţi se află peremistul Nelu Ardelean, fost viceprimar al Devei din partea PSD şi om de afaceri. La ora închiderii ediţiei, votul era în plină desfăşurare.

Scaunul lui Moţoc vrem...

În faţa iureşului liberal, pediştii hunedoreni par a se fi resemnat la gândul noilor mişcări din politica centrală. „Aşa e viaţa”, spune trist vicepreşedintele PD Hunedoara, Dorin Păran, la rândul lui unul dintre cei vizaţi de „reforma” PNL. Scaunul său de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, coordonator al departamentului tehnic al instituţiei, este râvnit acum de partidele din noua alianţă din jurul Guvernului Tăriceanu. Partidul Conservator se mulţumeşte cu ce are, în timp ce liderul organizaţiei, Petru Mărginean, spune că schimbările îi privesc pe liberali: „Este strategia lor internă. Din partea mea, să-i schimbe pe toţi”. Cât priveşte schimbarea vicepreşedintelui democrat al CJ, Petru Mărginean declară: „Nu mă interesează. Poate nici nu voi merge la vot. În afară de opiniile politice, eu m-am înţeles bine cu Păran. I-aş transmite doar că susţinerea lui pentru membrii PD din diferite funcţii a fost prea exagerată”. Deşi visează din nou la fotoliul de vicepreşedinte CJ, peremistul Costel Avram a refuzat să comenteze situaţia până la viitoarea şedinţă cu consilierii judeţeni. Deşi liberalii nu au discutat „încă” cu pesediştii, Florin Cazacu, noul preşedinte al social democraţilor crede că, în virtutea noilor relaţii „de la centru”, scaunul de vicepreşedinte ar trebui ocupat de un consilier PSD, lucru care: „Ar echilibra lucrurile şi ar fi un act de dreptate pentru noi, pesediştii scoşi de la şefia CJ, în 2004, printr-o alianţă a PNL cu PD, PC şi PRM. Aştept să mă sune de la PNL.”

PD pregăteşte contraatacul

Democraţilor hunedoreni nu le pică deloc bine „reforma” liberală. Preşedintele Executiv al PD Hunedoara, Iosif Blaga, spune că este imoral să schimbi pe cineva „... şi să dai peste cap munca de trei ani de zile a unor oameni. Este vorba aici de experienţă, de proiecte ce se cer continuate, în timp ce noul venit nu va apuca nici să se dumirească despre ce este vorba”. Blaga spune că Ioan Inişconi are în continuare susţinerea PD, numai că democraţii vor schimba politica la Deva şi vor ieşi la atac. „În cei priveşte pe directorii deconcentratelor, am discutat în organizaţie. Le-am spus să stea pe poziţie şi să se adreseze instanţelor dacă liberalii vor încerca să-i schimbe”, explică Blaga care nu crede că Dorin Păran va fi schimbat din funcţia de vicepreşedinte CJ: „Eu continui să spun că Alianţa DA a câştigat alegerile şi nu monstruoasa coaliţie”. Blaga, una dintre vocile dure ale PD Hunedoara, spune că primarii PD nu vor propune schimbarea viceprimarilor liberali. Cel puţin deocamdată: „Dacă vor continua aceste schimbări, vom plăti şi noi cu aceeaşi monedă”. Dorin Păran nu vede de ce ar fi schimbat din moment ce pentru actualul consiliu a fost ales de o coaliţie judeţeană în care s-au unit PNL, PD, PC şi PRM. Democratul spune că şi eliberarea din funcţie a lui Inişconi i se pare ciudată: „Am văzut expunerea de motive şi acolo scria ceva de Teatrul de Artă Dramatică din Deva. Păi, teatrul e în subordinea Consiliului Local şi are într-adevăr nevoie de fonduri pentru finalizarea lucrărilor, dar văd că Primăria Deva are alte priorităţi”. Tonul cel mai dur îl are însă chiar liderul organizaţiei judeţene, Gheorghe Pogea, care asigură că lui Mircia Muntean nu-i va fi cald prea multă vreme dacă în acest fel înţelege să facă politică: „Vreau să ştie că nu se vor putea baza pe liniştea la care visează. Vom ieşi la luptă pentru că noi suntem oameni care nu au ce pierde şi nici nu suntem şantajabili”, spune Pogea care s-a resemnat şi crede că fostul aliat Mircia Muntean are un comportament tipic al oamenilor care cred că sunt veşnici: „Ca să înveţi că trebuie să ai un respect minim pentru şansa care ţi-a dat-o viaţa să fii primar trebuie să ai ceva în cap. A propus şapte secretari de stat. Este în stare de orice şi totul este pentru el imagine. Acum ies la luptă din spirit civic!”



Vladu, posibil adversary

Mircia Muntean doreşte să scape de Ioan Inişconi, deşi a declarat că acesta nu va fi principalul contracandidat la funcţia de primar din partea PD. Muntean a declarat pentru REPLICA, în numărul de săptămâna trecută, că prefectul de Hunedoara, Cristian Vladu (foto), va candida la acest post. Pe de altă parte, Vladu declară: „Este o opţiune pe care o s-o fac publică la momentul respectiv. Deocamdată, eu sunt funcţionar public şi, din punct de vedere legal, nu se pune problema unei asemenea candidaturi. Orice e posibil, pentru că există şi opţiunea suspendării sau cea a demisiei din funcţia publică”.



Săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2007, numărul 233