Deşi lucrez în sistem, zilele trecute am aflat un fapt care m-a tulburat. Un pensionar, o bună cunoştinţă, care a suferit un infarct miocardic acut, a fost spitalizat timp de o săptămână la Spitalul Hunedoara. Aici toţi cei implicaţi au avut grijă de el, iar farmacia spitalului i-a oferit medicamentele de care avea nevoie, mai puţin unul, ce-i drept cel mai scump, iar evoluţia sănătăţii lui a fost una bună. Medicii hunedoreni au decis să-l trimită la Timişoara pentru investigaţii suplimentare - coronarografie şi montare stent-uri. Surpriza abia acum începe să apară. Odată ajuns acolo, omului nostru i se înmânează o listă gata tipărită cu materialele şi medicamentele de care are nevoie în timpul spitalizării: feşi, lame de bisturiu, dezinfectant, mănuşi, câmp chirurgical, seringi, truse de perfuzii, medicamente, în total 20 de articole, adică tot, în valoare de 400 RON, spitalul din Timişoara neoferindu-i absolut nimic, decât un pat şi o manoperă medicală suportată, bineînţeles, tot de pacient.

Culmea, că dacă vii cu materialele de acasă (pentru că toţi bolnavii primesc aceeaşi listă tipărită, deci e uşor să afli ce îţi cer) nu eşti bine primit, ba chiar eşti certat. Ei te obligă să le cumperi de la farmacia din colţ, iar bonul fiscal, pus cu atenţie de către farmacistă în plasa cu medicamente, este recuperat de asistenta din spital. Deci un „parteneriat” perfect şi aţi înţeles dumneavoastră de ce.

Aşa că, dacă eşti bolnav şi ajungi la Timişoara, ai două posibilităţi: fie accepţi „parteneriatul” şi finanţezi „reţeaua”, fie rupi „parteneriatul” (vezi cazul Băsescu - Tăriceanu din politică) şi atunci eşti „suspendat” din procedura medicală. Şi îţi rămâne să mergi la Szeged, să plăteşti în sectorul privat, acolo cel puţin oamenii se vor purta civilizat cu tine...