Săptămâna 31 mai – 6 iunie 2007, numărul 238
|
REPORTAJ
„Mă simt onorată să pot ajuta un om”
Oana Bimbirică
De mai bine de zece ani, Dorina Milian face parte din colectivul Prefecturii Hunedoara, iar de pe poziţia de funcţionar public, îi serveşte pe hunedoreni şi îi învaţă ce înseamnă integrarea europeană. De-a lungul carierei sale, pornită ca absolvent de cehă-franceză şi continuată ca redactor de televiziune sau purtător de cuvânt al prefecturii, Dorina Milian a dat raportul în faţa a şapte şefi, toţi prefecţi de Hunedoara, dar a ascultat vocile şi a încercat să rezolve problemele a mii de cetăţeni. Fiind unul dintre cei mai vechi angajaţi ai Instituţiei Prefectului din judeţul Hunedoara, ea se mândreşte cu titlul de funcţionar public şi spune că toţi cei care au jurat să lucreze în interesul cetăţeanului, ar trebui să facă din asta nu doar o obligaţie, ci mai ales o onoare.
Eşti funcţionar public de aproape 10 ani şi lucrezi în prefectură de 12 ani. Corupţi sau leneşi, cam aceasta este eticheta care i s-a pus acestei categorii profesionale care lucrează în administraţia publică. Este o caracterizare dreaptă sau nedreaptă a acestora? Depinde de cazurile în care se aplică această etichetă. În primul rând, nu orice om dintr-un birou sau instituţie publică este şi funcţionar public. Pe de altă parte, un funcţionar public de execuţie dintr-o instituţie, cum ar fi prefectura, şi să vrea, nu are cum să fie corupt, pentru că noi nu lucrăm cu bani. Iar problema influenţei într-o parte sau alta, ori a intervenţiei nejustificate de o manieră sau de alta în favoarea sau în defavoarea cuiva, eu una nu am făcut-o niciodată şi nici nu o voi face. Dacă am făcut vreodată vreo intervenţie, a fost pentru oameni aflaţi în stare de risc social şi numai acolo unde era nevoie de deschiderea unor uşi care oamenilor le rămâneau închise. Atât.Aplicarea acestei etichete a fost făcută pentru că oamenii nu cunosc exact ce înseamnă un funcţionar public sau pentru că s-au lovit de nişte situaţii din care au tras concluzia că a fi funcţionar public înseamnă a fi leneş şi corupt? Ambele situaţii sunt valabile. Ca în orice caz, adevărul este întotdeauna undeva la mijloc. Şi aici, încă e valabilă vorba populară „Omul sfinţeşte locul”.Dar totuşi, în multe instituţii publice te duci şi vezi angajaţi care stau degeaba, lucru care ar deranja pe oricine, pentru că aceştia sunt angajaţi ai statului şi sunt plătiţi din banul public. Atunci cum să nu-i cataloghezi drept „leneşi”?! E adevărat. Însă, poate să fie unul din zece sau unul din douăzeci de oameni în această situaţie. Administraţia publică este un domeniu unde nu este ca într-un proces tehnologic dintr-o unitate de producţie, să ai un flux coerent şi constant tot timpul. La noi sunt perioade în care sunt lucrări foarte multe şi de mare volum şi perioade mai relaxante. Leneş poate fi catalogat un funcţionar care primeşte mai multe sarcini de serviciu pe care, în mod constant şi repetat, nu şi le realizează. Iar astfel de oameni sunt foarte puţini. În administraţie nu au fost, până acum aproximativ patru ani, bani pentru pregătirea profesională a angajaţilor. Atunci, poate că unii funcţionari par mai leneşi, pentru că nu li s-a oferit ocazia să se instruiască foarte mult, să ajungă la zi, nu sunt profesionişti, iar prin studiul individual este foarte greu să faci acest lucru. Unii cred că sufletul nu are ce să caute în administraţie, însă, după părerea mea, fără implicare, fără să pui un dar acolo, în lucrarea ta, de la tine, necontorizat şi neremunerat, atunci administraţia este cea de dinainte, pe care mi-o imaginam eu: omul cu cotiere, rigid, îndărătul unui birou şi mişcând foarte greu capul, aşteptând să intre. Eu cred că funcţionarul este slujitorul cetăţeanului, dar nu sunt toţi de acord cu mine. Cred în vorba „Smerindu-te, te vei înălţa”.Dacă „leneşi şi corupţi” este o catalogare neadevărată a funcţionarilor publici, atunci spune-mi, tu, ca membru al acestei bresle, o etichetă care li s-ar potrivi în relaţia cu cetăţeanul. Disciplinaţi, cu simţul măsurii, care ştiu de unde şi până unde se întind competenţele lor. Mai sunt şi funcţionari foarte dinamici, deschişi către nou, care ar vrea să vadă aplicate toate noutăţile administrative din alte judeţe. Toţi cetăţenii şi toate instituţiile depind, într-un fel sau altul, de administraţie. Deci modernizarea României depinde şi de modernizarea administraţiei publice. Potrivit Comisiei Europene, comunicarea cu cetăţeanul nu este una dintre cele mai bune şi este nevoie de dialog, democraţie şi dezbatere. Este nevoie de ascultare şi comunicare la nivel local.Care este cauza pentru care nu merge treaba în administraţia locală sau merge aşa de greu? O cauză este şi lipsa de resurse pentru profesionalizare, salarizarea destul de mică în comparaţie cu alte domenii, lucru care face să nu fie acoperite toate posturile disponibile în administraţie. La sate, bugetele locale fiind foarte mici, echipele de oameni de la primării trebuie să acopere toate domeniile. În plus, descentralizarea administraţiei nu trebuie să însemne descentralizarea doar a competenţelor, ci şi a resurselor aferente. Altfel, cu bani puţini trebuie să acoperi din ce în ce mai multe acte de gestiune a comunităţii respective, iar volumul de muncă pentru un om este foarte mare. Pentru că nu s-a pus foarte mult accentul pe comunicarea cu cetăţeanul, acesta nu a ştiut de unde până unde se întinde „plapuma” asta a autorităţii publice locale. Trebuie să facem un efort concentrat pentru a arăta omului care instituţie sau departament de ce răspunde exact.Care este diferenţa dintre funcţionarul public român şi cel din comunitatea europeană? E destul de greu de făcut o astfel de comparaţie pentru că e vorba de un nivel diferit al resurselor. Eu am luat contact şi cu funcţionari publici şi cu aleşi locali din Comunitatea Europeană şi pot să spun că nu mi-a fost ruşine de nivelul nostru. Am primit multe oferte şi m-aş duce oricând să lucrez voluntar şi într-o primărie de comună din Uniunea Europeană. Tocmai pentru a vedea cum merg lucrurile la ei. Acolo, fiind structurile societăţii civile mai bine înfipte şi având o colaborare şi o finanţare mai bună de la autorităţile locale, cetăţeanul este mai avizat şi atunci funcţionarul se simte obligat să ţină pasul cu vremea şi să fie mai apropiat de cetăţean.Crezi că în celelalte ţări din UE nu există cetăţeni care să-i înjure, în gând, pe funcţionarii publici şi să fie de părere că nu-şi fac treaba? Acolo, există, în schimb, un alt risc. Acolo, există mentalitatea de genul: „Eşti primar sau consilier local, pe tine te-am ales şi ţi-am dat încrederea mea, deci tu lucrezi pentru mine”. În acest caz, există riscul lipsei de implicare a cetăţeanului. Aleşii locali şi funcţionarii care au fost obişnuiţi, multă vreme, să simtă pulsul şi să aibă evaluarea muncii lor prin contribuţia la dialogul cu cetăţeanul, acum, când sunt lăsaţi să facă totul, nu mai au niciun fel de pârghie de control. Nu se simt foarte confortabil aşa. Ei spun că la noi e fericire mare. Eu spun că nu e. Aş fi foarte fericită dacă aleşii noştri locali ne-ar implica pe noi, funcţionarii publici, aşa cum zice legea.Dar cetăţeanul român cu ce este diferit faţă de cetăţeanul european care intră în contact cu funcţionarul public? Suntem noi mai pretenţioşi sau mai tâmpiţi decât cei din Uniunea Europeană? Nu, în niciun caz. În mod paradoxal, cele două tipuri se aseamănă foarte mult. Unii stau în expectativă şi în aşteptare, cei europeni adică, pentru că problemele lor sunt rezolvate de reprezentanţii pe care i-au mandatat, în consiliile locale, regionale sau în parlament. Deci, ei ştiu la ce au dreptul. La noi, cetăţeanul este tot în aşteptare, pentru că nu ştiu toţi că pot fi implicaţi şi pot contribui, şi aşteaptă de la funcţionari să le rezolve problemele, dar fără implicare. Deci e lipsă de implicare peste tot. Unii ştiu că pot să se implice şi nu o fac, iar alţii, nu ştiu, iar din această cauză nu se implică. Acest lucru se poate rezolva prin cunoaşterea legii, care este obligatorie. Nimeni nu este mai presus de lege. Tu, ca funcţionar public, eşti obligat să ajuţi cetăţeanul, să-i rezolvi problemele cât mai repede, iar tu, ca şi cetăţean, nu ai dreptul să baţi la orice uşă, oricând, oriunde şi să strigi, să clamezi că nu ţi-a fost rezolvată situaţia. Poate nici nu era de competenţa acelei instituţii. Toată lumea trebuie să cunoască legea.Cât de rigidă este munca de funcţionar public, pentru că, prin lege, el nu are voie să facă multe lucruri? Se simte îngrădit? Nu. Dacă cineva şi-a dorit să fie funcţionar public doar pentru a avea un post considerat călduţ, care nu e deloc aşa, greşeşte. Trebuie să lupţi foarte mult cu multe lucruri. Cine consideră că în administraţia publică se mai poate intra „pe pile”, va fi dezamăgit, pentru că şansa asta s-a redus considerabil. Pentru că există multe criterii, Agenţia Naţională a Funcţionarului Public, deci o lampă de veghe şi nu mai poţi să-ţi permiţi să strecori în structură un om. Şi mai există un lucru. Eu cred că şeful unei instituţii, dacă se respectă pe el şi instituţia în care lucrează, şi mai ales cetăţeanul, vrea să aibă oameni profesionişti în subordine. Trebuie să ai încredere în oamenii pe care-i conduci.Care a fost motivaţia ta când ai ales să devii funcţionar public? Eu am avut de ales, aş fi putut să plec de aici, din prefectură. Dar de multe ori, mi s-a spus că e nevoie de mine. Nu mi-a plăcut niciodată să mă plafonez şi a trebuit tot timpul să merg înainte, mai ales de când am intrat în domeniul de integrare europeană. Mi-a plăcut să cunosc mulţi oameni, din toate mediile. Am vrut să fiu în slujba cetăţeanului, să pot să ajut multă lume. Când văd un om, care nu cunoaşte totul, pentru că nu are cum, şi vine la mine să-l ajut, eu mă simt onorată să pot să o fac.Câţi dintre funcţionarii publici din judeţ gândesc ca tine? Sincer. Mulţi mi-au spus că, prin gândirea mea, sunt „o floare cu care nu se face primăvară”. Dar acum, pot să spun, că sunt din ce în ce mai multe „flori cu care nu se face primăvară”. Am mulţi colegi minunaţi. |
Săptămâna 31 mai – 6 iunie 2007, numărul 238