Locuitorii din Șoimuș au, din nou, apă la robinete. Pentru cât timp?

Primăria Șoimuș a obținut un termen  trei luni pentru a intra în legalitate, în privința distribuției apei potabile pentru cetățenii comunei.

Sanepidul şi Apa Prod au acceptat să redeschidă „robinetul” pentru Primăria Şoimuş, la sfârşitul săptămânii trecute. Apa va curge trei luni, timp în care primarul Mihai Irimie este obligat să autorizeze reţeaua de apă şi să o predea operatorului regional licenţiat ANRSC pentru furnizarea şi distribuirea apei potabile. De asemenea, Irimie trebuie să informeze populaţia că apa poate fi folosită, în această perioadă, doar în scop menajer.

S-a tot bătut monedă că satele comunei Şoimuş au rămas pe sec din cauza unei intrigi politice, insă informaţia este falsă, nu poate fi susţinută cu argumente, cum tot falsă e şi vestea trâmbiţată pe reţelele de socializare că Mircea Bobora (salvatorul) a descălecat la Şoimuş, dimpreună cu Victor Arion – directorul Apa Prod – şi, ca urmare a acestei vizite de lucru, s-a reluat alimentarea cu apă a comunei. Iată ce spune preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara în legătură cu scandalul apei. „N-am intervenit în scandalul apei. Am încercat să lămuresc nişte lucruri şi lucrurile s-au putut lămuri în momentul în care toată lumea a înţeles că trebuie făcuţi nişte paşi în concordanţă cu legislaţia. (…) Concret, ce se întâmplă acolo? Lucrurile astea ar trebui să le cereţi la cei implicaţi”, a declarat Bobora.

Apă sub supravegherea Sanepidului

Victor Arion – directorul Apa Prod, parte implicată, confirmă că nu a fost la Şoimuş cu Bobora şi spune situaţia s-a detensionat în alt mod. Apa Prod a primit o comandă fermă din partea Primăriei Şoimuş, care cere apă la reţea pe o perioadă de trei luni, timp în care se angajează să intre în legalitate. „Am făcut un proces verbal de pornire a instalaţiilor pentru autorizare. Şi Primăria, împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara, chiar îşi autorizează rezervoarele şi staţiile de pompă, astfel încât să poată să autorizeze şi să preia…, nu ştiu de la cine, sistemul public şi să ni-l predea. Pentru a putea face toate astea, trebuie să aibă apă. Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara face monitorizarea reţelei şi a emis un punct de vedere prin care se arată că Primăria Şoimuş este responsabilă de furnizarea apei şi are obligaţia să anunţe populaţia că apa poate fi folosită doar în scop menajer. Noi sperăm să facă toate eforturile, încât să intre în rândul reţelelor autorizate sanitar şi să putem da apă potabilă”, spune directorul Apa Prod SA.

Apa Prod execută bugetul Primăriei

Primăria Şoimuş şi-a instalat kituri de clorinare şi de pompare ca să asigure parametrii corespunzători ai apei, iar Sanepidul face analize de laborator pe toata perioada celor trei luni de probe tehnologice. În privinţa datoriei pe care Primăriei Şoimuş o are către Apa Prod SA (441.772 lei), directorul operatorului regional de apă este ferm. „Nu mă mai interesează că vrea ori nu vrea Primăria să plătească. Noi acţionăm bugetul Consiliului Local şi luăm de acolo bani”, spune Arion.

 

Marcel BOT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *