Încălzirea centralizată, cu centrale modulare

Viitorul în ceea ce privește încălzirea în sistem centralizat este legat de centralele modulare. Asta susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Doru Vișan, care este de părere că centralale modulare  de aproximativ 50 de MW, mai mici decât centralele actuale foarte mari, vor conduce la diminuarea pierderilor masive din reţelele de distribuţie.

„Ministerul Energiei a obţinut granturi din partea Guvernului Japoniei, care a făcut studii de fezabilitate în Bucureşti şi în Constanţa, studii care sunt deosebit de valoroase şi care arată o altă abordare, pe care Guvernul sper să o promoveze. Este vorba despre o abordare modulară, în sensul că tehnologia a evoluat, încât se pun module dimensionate la aceleaşi valori de randament şi la valori de capacitate în jur de 50 de MW”, a precizat Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei.

El a arătat că soluţia optimă indicată de aceste studii este realizarea unor centrale de 50 de MW, adică mai mici decât cele actuale, amplasate în mai multe zone ale oraşului, ceea ce va duce la reducerea pierderilor masive din reţelele de distribuţie. Potrivit oficialului din Ministerul Energiei, prioritatea este atragere de fonduri cu capital privat și fonduri europene pentru implementarea unor astfel de investiții.

Potrivit acestuia, sistemele de termoficare din toată ţara, în marea lor majoritate nemodernizate şi într-o situaţie financiară foarte grea, cumulează datorii de 9,5 miliarde de lei, din care 62% la bugetul de stat şi 23% la furnizorii de combustibili.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *