Indicele Robor la 3 luni, la un nou record al ultimilor trei ani şi jumătate

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,46%, cel mai mare nivel din 23 octombrie 2014, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).

Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Miercuri, indicele a crescut la 2,42%.

Nivelul anunţat joi, de 2,46%, este cel mai mare din 23 octombrie 2014, când a fost 2,48%.

Totodată, indicele Robor la 6 luni a crescut miercuri la 2,57%, cel mai mare nivel din 27 octombrie 2014, când a fost 2,67%.

Banca Naţională a României (BNR) a decis, miercuri 4 aprilie, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,25% pe an.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *