INS: România a pierdut în primele şase luni încă 16.000 de locuitori

România avea, la 1 iulie, 22,178 milioane de locuitori înregistraţi oficial după domiciliu, în scădere cu circa 16.000 comparativ cu începutul acestui an, în condiţiile în care fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

România avea, la începutul acestui an, 22,194 milioane de locuitori înregistraţi oficial după domiciliu. La 1 iulie 2017, numărul acestora era de 22,202 milioane.

Comparativ cu 1 iulie 2017, fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu aproape 395.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani (3,647 milioane faţă de 3,252 milioane de persoane).

”Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2017, remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creştere (de 0,3 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste)”, se arată în comunicat.

Vârsta medie a populaţiei a fost de 41,4 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 iulie 2017. Vârsta mediană a fost de 41,4 ani, în creştere cu 0,4 ani faţă de 1 iulie 2017.

La 1 iulie 2018, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 40-44 ani (8,5%). În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 8,9%, iar la cele de sex feminin de 8,1%.

Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (4,9%) şi a celei de 10-14 ani (5,1%), potrivit datelor INS.

În plus, la 1 iulie 2018, populaţia după domiciliu din mediul urban a fost de 12,507 milioane persoane, în scădere uşoară faţă 1 iulie 2017 (0,04%). Populaţia feminină la 1 iulie 2018 a fost de 11,347 milioane persoane, în scădere cu 0,1% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *