Inspectoratul General pentru Imigrări a primit aproape 500 de cereri pentru cele 29 de posturi scoase la concurs

Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) anunţă că a primit aproape 500 de cereri de înscriere pentru ocuparea celor 29 de posturi vacante scoase la concurs din sursă externă. Cei mai mulţi candidaţi îşi doresc ocuparea funcţiei de ofiţer la Serviciul Analiză de Risc, unde au fost înregistrate peste 120 de cereri.

Perioada de înscriere la examenele pentru ocuparea celor 29 de funcţii vacante cu recrutare din sursă externă – 26 agenţi şi 3 ofiţeri de poliţie – s-a finalizat vineri, la Inspectoratul General pentru Imigrări fiind înregistrate 486 de cereri.

În etapa următoare, candidaţii vor fi examinaţi psihologic şi medical, după care îşi vor completa dosarele de recrutare cu documentele solicitate prin anunţul de concurs, iar ulterior vor susţine evaluările sportive sau probele practice, care sunt eliminatorii.

Cei care vor promova probele eliminatorii vor participa, în perioada 10 – 18 martie, la examenul scris, care va consta în rezolvarea unui test tip grilă.

După încadrarea directă, poliţiştilor nu le pot fi modificate raporturile de serviciu prin delegare, detaşare, mutare şi transfer timp de cel puţin trei ani de la numirea în prima funcţie, cu excepţia situaţiei când intervine reorganizarea unităţii.

Viitorii poliţişti de imigrări îşi vor desfăşura activitatea în cadrul aparatului propriu al IGI, în cadrul structurilor judeţene pentru imigrări şi în centrele specializate pe linie de azil, în domenii de activitate precum: proceduri administrative şi judiciare de azil, integrare, migraţie, resurse umane, financiar, comunicaţii şi informatică, administrativ, achiziţii, analiză de risc, logistică, secretariat, adaugă sursa citată.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *