Iubitorii de alergare sunt invitați la Geopark Challenge – Semimaratonul Cetăților din Țara Hațegului

Hațeg, 02.04.2018 –  Pe 29 aprilie 2018, la ora 10.00, se va da startul ediției cu numărul IV a celui mai important eveniment sportiv organizat de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc cu statut Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, la inițiativa Voluntarilor pentru Geoparc. Dacă în anii precedenți acest eveniment s-a rezumat la o competiție de cros menită să promoveze Cetatea Regală a Hațegului, începând cu această ediție, iubitorii de alergare sunt invitați la Geopark Challenge – Semimaratonul Cetăților din Țara Hațegului. Astfel, de anul acesta, competiției de cros i se adaugă una de semimaraton și o alta de ștafetă.

 

Creșterea în amploare și în importanță a acestui eveniment se datorează interesului crescut atât din partea participanților cât și a autorităților locale în promovarea obiectivelor de pe teritoriul Geoparcului. Participanții vor avea în acest fel posibilitatea să descopere în alergare, în fiecare an, noi trasee care leagă obiective istorice, naturale și culturale de pe teritoriul unicului geoparc UNESCO din România. Traseul ediției din acest an reprezintă o invitație la descoperirea monumentelor culturale și naturale din orașul Hațeg, din comuna Sîntămăria Orlea și din comuna Sălașu de Sus.

 

Traseul semimaratonului va avea o lungime de 23,49 km cu punctul de start în orașul Hațeg și cu cel de sosire la Cetatea Mălăiești, comuna Sălașu de Sus. Și proba de ștafetă va avea punctul de plecare în orașul Hațeg, cu punctul de schimbare a ștafetei, după parcurgerea unei distanțe de 11,75 km, în satul Bărăștii Hațegului, comuna Sîntămăria Orlea și sosirea la Cetatea Mălăiești, după parcurgerea unei alte distanțe de 11,75 km. Competiția destinată crosului, în lungime totală de 3,4 km, își schimbă din acest an traseul, având punctul de plecare lângă Primăria comunei Sălașul de Sus și finish-ul tot la Cetatea Mălăiești.

 

Geopark Challenge – Semimaratonul Cetăților din Țara Hațegului se adresează tuturot iubitorilor de alergare care au cel puțin 18 ani împliniți, inclusiv în ziua evenimentului. Participanții se pot înscrie în concurs alegând una dintre probe și categoria, astfel: Semimaraton – categoria masculin sau feminin la una dintre grupele de vârstă 18 – 34 de ani; 35 – 44 de ani; 45 – 54 de ani sau peste 55 de ani. Proba de ștafetă se va desfășura în echipe de câte doi participanți, în regim open, fiind acceptate ștafete masculine, feminine sau mixte. Proba de cros se va desfășura de asemenea în regim open, pe două categorii: masculin și feminin. Câștigătorii locurilor I, II și III de la fiecare categorie vor fi premiați, iar toți participanții care trec linia de finish vor fi recompensați cu diplome și medalii.

 

Detalii privind competiția, regulamentul, formularul de înregistrare și plată online sunt disponibile pe site-ul http://geoparkchallenge.ro, dar și pe pagina de facebook Geopark Challenge – Semimaratonul cetăților din Țara Hațegului.

 

Evenimentul este organizat de Voluntarii pentru Geoparc, susținuți de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc cu statut Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București și de Asociaţia Drag de Haţeg, în parteneriat cu Asociația Wild Roots, Asociația Intercomunală Țara Hațegului, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Destinația de Ecoturism Țara Hațegului – Retezat, Asociația Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, cu sprijinul Primăriei orașului Hațeg, Primăriei comunei Sălașu de Sus și Primăriei comunei Sîntămăria Orlea. Sponsorii principali ai evenimentului sunt Rolux s.r.l., Adaconi s.r.l. şi Geraico Prodcom s.r.l. .

 

*********

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 127 de teritorii din 35 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

 

Voluntari pentru Geoparc este un grup informal ce reuneşte tineri din Ţara Haţegului şi persoane interesate să se implice şi să iniţiezeactivităţi educaţionale, culturale, sportive şi de promovare a zonei în concordanţă cu strategia Geoparcului Internaţional UNESCO. În 2014, la numai un an de la infiinţare, voluntarii au obţinut recunoaşterea pentru implicarea lor în proiectele iniţiate de ONG-urile partenere ale Geoparcului, prin obţinerea Premiului Publicului în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor, premiul “Spaţii Verzi” oferit de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România pentru proiectele „Casa Vulcanilor” şi „Grădina aromată a timpului” şi premiul de excelenţă în proiecte de tineret acordat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara, pentru proiectele „Salvăm trecutul pentru viitor” şi „Crosul Cetăţii Regale a Haţegului”.

 

 

Adina POPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *