Jucătorul echipei naționale dă numele stadionului din Petroșani

Stadionul Jiul devine Petre Libardi. Este decizia luată de consilierii locali de la Petroșani. Petre Libardi a fost jucător și la echipa națională a României. Acesta s-a născut la data de 27 august 1942 în Câmpulung Muscel. În anul 1963 a venit la Jiul Petroșani unde a jucat timp de 3 ani până în anul 1966, în divizia B aducându-și un aport substanțial la promovarea echipei în Divizia A.

A jucat la Jiul Petroșani 12 campionate, în perioada 1963-1975. Ultimul său meci a fost pe data de 29.06.1975, cu Universitatea Craiova (scor 2-1). A evoluat la Jiul Petroșani în aproape 100 de meciuri în Divizia B și 239 meciuri în Divizia A (locul 4 la Jiul Petroșani, într-un clasament al tuturor timpurilor), marcând 46 de goluri (locul 4 la Jiul Petroșani, într-un clasament al tuturor timpurilor). Petre Libardi a fost căpitanul echipei în două finale ale Cupei României: în anul 1972 (0-2 cu Rapid) și anul 1974 (4-2 cu Poli Timișoara). A jucat de asemenea, în Cupa Cupelor (0-3 și 2-0) cu Dundee United, fiind căpitanul Jiului.

De menționat este și faptul că Petre Libardi a jucat în echipa națională de tineret și în echipa națională de seniori. Totodată a fost și antrenor al Jiului, în Divizia A, în anii 1981 – 1982 și 1990 – 1991”, arată Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

În anul 2001, Consiliul Local al municipiului Petroșani i-a conferit lui Petre Libardi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Petroșani.

Colaborator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *