”Jupânul” de la Consiliul Județean în conflict deschis cu inginera Guran

Ing. Carmen Guran a devenit „sacul de box” al administratorului public din Consiliul Județean, dl. Costel Avram. Mai precis, acesta strigă dimineața, la prânz și seara la Directoarea Executivă a Direcției Tehnice și de Investiții, jignind-o, amenințând-o, încercând, inclusiv prin linșaj mediatic, s-o determine să plece de pe post și să-și ia lumea în cap. Deoarece am fost sesizați de cazul ing. Carmen Guran, prezent în spațiul public de ceva vreme, redacția Replica a devenit interesată.

Cine este Carmen Guran?

Iată biografia profesională a femeii-constructor, împroșcată cu noroi de către Costel Avam:

Carmen Guran a absolvit Facultatea de Construcții, specialitatea Căi Ferate, Drumuri, Poduri, în anul 1986 cu nota 9. Începând cu anul 1986 și până în prezent a lucrat în domeniul pentru care s-a pregătit, fără întrerupere, cumulând 33 de ani de experiență în toate ipostazele profesiei de inginer constructor: execuție, proiectare, consultanță. Este posesoarea a 8 domenii de atestare profesională ca diriginte de șantier, responsabil tehnic în execuție și urmărire în timp a construcțiilor, este evaluator imobiliar și manager de proiect atestat. Are un impresionant portofoliu de recomandări din partea unor experți internaționali în construcții.

Ing. Guran a ocupat postul de Director Executiv al Direcției tehnice și de investiții, din Consiliul Județean, în mai 2017, prin concurs, într-un moment de oarecare panică în legătură cu cercetări  penale ale unor lucrări derulate pe fonduri europene. Acest context explică faptul că, la acel moment, toți au fost tacit de acord că au nevoie de un specialist adevărat. Dacă ar fi putut anticipa că un adevărat specialist nu-și trădează profesia, nu-și vinde conștiința și nu-și pătează reputația niciodată, probabil că ing. Carmen Guran nu ar fi reușit să ajungă pe post. Dar a ajuns, spre ghinionul celor care ar putea fi tentați să „respecte” legea mai pe scurtătură.

Privindu-i CV-ul, este lesne de înțeles că lui Costel Avram îi este greu să găsească argumente legale temeinice împotriva directoarei Carmen Guran și a subalternilor acesteia, motiv pentru care controalele de tip audit intern năvălesc unul după altul asupra Direcției Tehnice, doar-doar se va găsi ceva. Oamenii din direcție sunt, practic, sub asalt!

Oricum ar fi, funcția pe care o deține vremelnic, ar trebui să-l oblige pe administrator la o atitudine civilizată față de toți funcționarii publici care sunt angajații statului în slujba cetățenilor , nu în slujba vreunui partid politic, a lui Costel Avram și a prietenilor lui, adevărați „frați de cruce”, după cum declară, adesea, însuși administratorul.

Ultima mare criză de nervi a lui Costel Avram s-a declanșat din cauză că ‚fratele de cruce” n-a încasat o factură pentru lucrările prestate, atunci când au vrut „mușchii” lui, în orice condiții.

Deși nu se găsise, personal, pe filiera amânării la plată, Carmen Guran a fost din nou paratrăznetul furiei dezlanțuite de jupân. De altfel, toată lumea știe cine este jupânul instituției, Avram a avut grijă de asta. Spre exemplu, el și-a făcut un obicei din a o umili pe directoarea-specialistă în construcții, dând-o afară, efectiv, din ședințele cu colaboratorii-constructori, parteneri contractuali ai Consiliului Județean. Toți cei care nu-i fac pe plac și nu-i deservesc camarila au parte, din timp în timp, de astfel de tratamente.

Prin urmare, sursele noastre ne-au informat că ing. Carmen Guran caută sprijin legal și instituțional, notificându-l pe Președintele Consiliului Județean în legătură cu derapajele comportamentale ale administratorului public.

Povestea lui Carmen Guran, interesantă, fără doar și poate, nu este doar despre o femeie-funcționar public abuzată din misoginism și mitocănie. Și mai interesante sunt motivele din care Guran este pusă la zid. Acestea sunt adevăratele povești, interesante, în general murdare, pe care multă lume le știe, dar puțini îndrăznesc să vorbească despre ele, sau să le facă publice.

Conflictul este departe de final, pentru că femeia-constructor, un bun profesionist, nu are profilul psihologic al slugii docile, nu va ceda presiunii, va veghea la cheltuirea legală a banilor cetățenilor și va pretinde tuturor executarea unor lucrări de calitate, fară a face rabat de la conduita ei profesională onestă, indiferent cine și cât ar amenința-o. Poate că se vor găsi, în final, soluții administrative, subterfugii cu reduceri în schemă, schimbări de organigramă, să se scape de ea, să-și corecteze greșeala de a fi angajat un om cu vederea limpede, pe un post pe care au nevoie de un miop fără ochelari. Dar rezistența lui Guran, fermitatea ei, vor lăsa urme și vor produce consecințe. În plus, ceea ce i se întâmplă ei trezește revolta și în alți oameni de bună-credință.

Promitem că stăm pe aproape.  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *