La un pas de tragedie! Autoturism lovit de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată a DN 76

În data de 10.07.2019, în jurul orei 09:00 lucrătorii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au fost sesizați telefonic prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în pasajul de trecere la nivel cu calea ferată din halta Lunca Moților – traversare a DN 76 peste liniile de cale ferată ale secției c.f. 317 Brad – Arad (respectiv km. 133+547), un autoturism a intrat în coliziune cu garnitura trenului de călători Regio nr. 16.239, care circulă pe relația Arad – Brad.

Poliţiştii ajunşi la faţa la locului au constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 60 de ani din judeţul Arad, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DN 76, dinspre comuna Baia de Criș spre comuna Vața de Jos, la intersecția cu calea ferată 317, nu a respectat semnificația indicatoarelor rutiere (plăci avertizoare, lumina roșie a semaforului, semibariera cât și semnalele date de păzitorul de barieră) din halta CFR Lunca Moților, s-a angajat în traversarea căii ferate și a intrat în coliziune, lateral stânga, cu tamponul din față a automotorului Regio 16239 care circula pe relația Arad-Brad, reușind traversarea căii ferate fără a fii imobilizat de către tren.

Conducătorul autoturismului nu a suferit vătămări corporale și a refuzat acordarea de îngrijiri medicale de către echipajul medical SMURD deplasat la fața locului și transportarea la Spitalul Municipiului Brad.

Nu a fost pusă în pericol siguranța circulației feroviare. Autoturismul a suferit mai multe avarii pe partea stângă, iar garnitura trenului Regio nr. 16.239  și-a continuat mersul cu o întârziere de 55 minute față de graficul orar normal de circulație.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Brad.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *