20 de elevi de la Liceul de Arte “Sigismund Toduţă” din Deva vor fi prezenți la Olimpiada Națională

Ne aflăm într-o perioadă în care în toată ţara elevii cei mai buni de la toate disciplinele de învăţământ se întrec în competiţiile din cadrul olimpiadelor naţionale.

Nu fac excepţie nici elevii de la secţiile arte vizuale, arhitectură şi  muzică ale Liceului de Arte “Sigismund Toduţă”, cei mai buni dintre cei foarte buni, care se pregătesc, îndrumaţi de profesorii lor coordonatori, să se înfrunte cu alţi colegi ai lor în cadrul celui mai dificil concurs organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, şi anume Olimpiada Naţională, etapa finală!

Olimpici hunedoreni în arte și arhitectură

14 elevi ai Liceului de arte “Sigismund Toduță”din Deva, vor reprezenta Deva și județul Hunedoara în cadrul celei mai importante competiții de profil din România, Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei – București, 22-26 aprilie 2018.

Lotul olimpic este alcătuit din elevi talentați, foarte bine pregătiți, unii dintre ei având deja o bogată experiență în competiții naționale și internaționale. În echipa deveană sunt Alexandra Ciorcilă, Maria Mădălina Bâlbă, Ana Maria Mihăilă, Denisa Pădurariu, Marcu Baranca, Eduard Muntean și Raluca Alba din clasa a XI-a și Maria Albu, Adrian Buda, Maria Brîneț, Năsălean Mădălina, Marta Antonia Gușe, Ana-Maria Părău și Marga Baciu din clasa a XII-a.

Frumusețea unei astfel de competiții constă și în faptul că rezultatele sunt imprevizibile, totuși mulți dintre elevii hunedoreni țintesc podiumul, avînd deja în palmares locul I la olimpiada regională din anii 2017 și 2018, sau în cazul celor din clasa a XII –a o participare încununată de succes la ediția precedentă a olimpiadei naționale.

Concursul este unul complex, și se adresează doar claselor a XI-a și a XII- a. Va fi o întreagă săptămână de probe și evenimente culturale. Probele olimpiadei constau în principal în realizarea unui studiu de observație în desen și a unei compoziții într-o tehnică specifică secției la care elevii participă.  În afara orelor de susţinere a probelor, toți participanții trebuie să realizeze schițe de documentare ce vor constitui o mapă pregătitoare pentru proba de compoziție. Sunt așadar probe cu precădere practice, singurele scrise fiind cele de istoria artei. Săptămâna se încheie cu expunerea lucrărilor realizate de elevii prezenți în concurs și festivitatea de premiere.

În cele ce urmează, profesorul Andrei Rosetti face o prezentare a fiecărui component al lotului:

Alexandra Ciorcilă, premiată în mai multe ediții ale Concursului Internaţional de Artă pentru Copii de la Tokyo, a obținut premiul I anul trecut la olimpiada regională. Va participa acum la secția de pictură de șevalet a olimpiadei. Alexandra nu-și poate imagina viitorul său fără pictură. E fascinată de procesul picturii, pătrunderea în lumea amestecurilor și a nuanțelor este o uitare de sine, o nouă aventură mereu. Din experiența ei în domeniuul artelor își amintește cu bucurie de ultima sa expoziție amplă, realizată în tandem cu Maria Albu la Galeria din Deal din Deva. Conlucrarea cu Maria și cu profesorii liceului, reacțiile pozitive ale privitorilor au făcut-o să înțeleagă spre ce deschide această componentă din viața unui artist.

Maria Mădălina Bîlbă a obținut și ea premiul I la olimpiada din 2018 de la Reșița și are la rândul ei un parcurs competitiv de luat în seamă. Va reprezenta județul Hunedoara la secția de sculptură a olimpiadei naționale. Ar vrea să continue drumul studiului artei în București sau în Cluj-Napoca. Studiază sculptura sub coordonarea profesorului Cătălin Dragomir. Prezența în capitală este pentru ea o provocare și o confirmare a eforturilor de până acum, dar presupune emoții și dorința unui rezultat foarte bun.

Ana-Maria Mihăilă va fi prezentă în olimpiadă în calitate de tânăr grafician. Își dorește să profeseze în domeniul graficii și animației digitale, fără a renunța la grafica de șevalet pe care o studiază în atelierul coordonat de profesorul care conduce catedra de arte a liceului devean, Alina Teleman. Vede olimpiada ca o experiență cu mai multe fațete – un moment important din punct de vedere profesional, dar și în plan psihologic sau al experienței personale. O săptămână plină în care se va confrunta cu alt univers decât cel obișnuit, alt loc, alți oameni, cu alte experiențe decât cele cu care se întâlnește în mod uzual. Și Ana-Maria a obținut premiul I la Reșița în 2018, la secțiunea grafică.

Maria Albu, din clasa a XII-a plastică, concurează la București în cadrul secției de pictură de șevalet. Coordonată de-a lungul anilor de liceu de profesoara Ana Iancu, a obținut premiile I și II la olimpiada regională și la cea națională. Deși are mari așteptări de la acest concurs, consideră că în acești primi ani de experiența artistică, cele mai importante momente au fost taberele de creație la care a participat. Își dorește să studieze în viitor pictura și are în vedere facultatea din Cluj-Napoca. Ar vrea apoi să urmeze studii de masterat în domeniul graficii.

Adrian Buda este un tânăr pasionat deopotrivă de domeniul artelor vizuale și de cel al artelor și meșteșugurilor tradiționale, domenii în care a studiat sub îndrumarea profesorilor Alina Teleman și Mircea Lac. Acum, în ultimul său an de liceu, va participa din nou la olimpiada națională la secția de grafică. A expus în numeroase rânduri, atât lucrări de grafică, cât și de sculptură. A participat în multe tabere de profil și adesea a făcut parte din echipe de îndrumare în cadrul unor ateliere practice demonstrative, atât de tehnici grafice cât și de meșteșuguri. Are în palmares mai multe participări în olimpiade de meșteșuguri sau arte, naționale și internationale. Dintre acestea, i-a rămas în minte ca o experiență aparte olimpiada dedicată meșteșugurilor artistice tradiționale de la Sibiu, din 2018, unde a obţinut premiul I la sectiunea xilogravură, într-o competiție cu caracter internațional. Olimpiada de arte este pentru el un fel de preambul pentru anii facultății. Un rezultat bun poate deveni un avantaj pentru admitere. Pe de altă parte într-o astfel de competiție își va întâlni cei mai buni colegi de generație, cu preocupări și stiluri de lucru diferite și acest lucru îl motivează. Adrian vrea să studieze în continuare tehnici din domeniul multiplicării grafice, gravura, litografia, serigrafia etc.

Un nume deja cunoscut între tinerii artiști în formare din județul Hunedoara este și Maria Brîneț, coordonată de profesorii Cătălin Dragomir și Ana Iancu, care va participa la secţia de sculptură. Consideră că această competiție este cea mai complexă și solicitantă la care ar putea participa acum, în clasa a XII-a. La fel ca prietena ei, Maria Albu, după un loc II la olimpiada națională de anul trecut, vrea să lupte din nou pentru un nou rezultat bun. Vrea să studieze în continuare sculptura și după terminarea liceului.

Mădălina Năsălean este în clasa a XII-a arhitectură. A mai participat în competiții de specialitate sau în proiecte de punere în valoare a patrimoniului. Deși unele dintre aceste concursuri au fost organizate de universități de profil, prima ei prezența în olimpiada de arhitectură la nivel national rămâne motivantă pentru ea. Concursul în sine, oamenii întâlniți și ideile lor. Va concura așadar la secția de arhitectură și este preocupată acum de soluții în domeniu pentru condiții extreme – refugii și cabane montane.

Marta Antonia Gușe, tot din clasa a XII-a arhitectură, va concura la secția de design de obiect a olimpiadei. Vrea să devină architect, dar consideră că designul de obiect este un fel de arhitectură la scară mica, un domeniu care trebuie cunoscut și de un viitor architect. Este la prima ei participare la o asemenea competiție. Are emoții și așteptări mari, consideră că va fi o experiență bună pentru viitorul ei. Vrea să își testeze limitele și țintește o poziție pe podium, pentru care va da tot ce poate. Dacă expozițiile sunt pentru ea un fel de validări profesionale, olimpiada este cu atât mai mult o astfel de instanţă, dar și un prilej pentru schimburi de idei, pentru a cunoaște viitori colegi de profesie. Deasemenea, descoperirea Bucureștiului este pentru ea un scop în sine.

Ana Maria Părău va participa în cadrul secției de arhitectură ambientală. Este și ea în clasa a XII-a și speră ca în urma acestei olimpiade să se edifice în alegerea viitorului său drum profesional. A fost remarcată pentru talentul său la materiile de specialitate. Este un bun desenator, dar pe de altă parte un vis mai vechi este acela de a studia medicina veterinară. Vede în prezența sa în concurs o oportunitate pentru a se evalua și speră să se întoarcă acasă cu un rezultat bun.

Fiind vorba de o competiție complexă, la pregătirea acestor tineri și-au dat concursul profesorii lor din toate atelierele de specialitate și de desen. În afara profesorilor deja amintiți au contribuit: Diana Jula, Monica Gabriela Ailincăi, Emanuela Cibu, Andrei Rosetti, Remus Poenar, Iulian Solda, Adrian Samson și Grigore Roibu. Elevii prezenți în București sunt însoțiți de profesorii Ana Iancu (arte vizuale și istoria artei) și Daniel Bocșe (arhitectură).”

 

Elevii participanţi la etapa naţională a Olimpiadei de Interpretare Vocală, Instrumentală şi Studii Teoretice-Bucureşti, 22-26 aprilie 2019

Şase elevi muzicieni curajoşi şi harnici vor pleca spre capitala ţării cu mari speranţe în obţinerea unui rezultat cât mai bun. Despre aceştia ne vorbeşte d-na profesor Mariana Onţanu-Crăciun:

“Mezinul lotului se numeşte Daniel-Răzvan Negrea-Drucan şi este în clasa a IX-a. A început studiul pianului din clasa I cu d-na profesor Doina Ona, în prezent fiind la clasa d-nei profesor Cristina Popa-Morait.

Daniel-Răzvan NEGREA-DRUCAN

Pasiunea pentru pian şi seriozitatea care-l caracterizează i-au adus de-a lungul timpului nenumărate premii şi distincţii valoroase: 6 premii I şi Diplomă de Excelenţă la etapele zonale (interjudeţene) ale Olimpiadei Instrumentale, un premiu II şi două menţiuni la etapa naţională a olimpiadei, 13 premii I, un premiu II, o menţiune, diplome de Excelenţă şi Merit la diverse competiţii din ţară şi participări în Gala Laureaţilor (Timişoara, Oradea, Zalău, Tg.-Jiu, Petroşani, Deva, Cluj-N.), precum şi Marele Premiu al Concursului “Trecut.Prezent.Viitor”-Deva, 2017 şi Marele Trofeu Eco FEST AMBASADOR din cadrul Festivalului Internaţional “EcoFest Junior”-Simeria, 2017. Palmaresul său mai cuprinde două premii I obţinute în anul 2016 la Concursul de Pian, Muzică de Cameră şi Compoziţie de la Bonn, Germania. Toate aceste rezultate au fost dublate de diplomele acordate de către instituţiile locale şi judeţene, ca o recunoaştere a muncii şi calităţilor sale şi a profesorilor coordonatori.

Iulian MARINESCU

Cel de-al doilea reprezentant al lotului olimpic este violonistul Iulian Marinescu, din clasa a X-a. În clasele I-VIII a fost elev al secţiei muzică a CNI “Traian Lalescu”-Hunedoara, la clasa d-nei prof. Virginica Bâltac , iar de doi ani studiază vioara la liceul devean, sub îndrumarea d-lui profesor Adrian Lazăr. Talentul de care dă dovadă încă de la o vârstă fragedă, dublat de o muncă susţinută, i-au adus de-a lungul anilor frumoase reuşite: 5 premii I şi un premiu II la etapele zonale (interjudeţene) ale Olimpiadei Naţionale de Interpretare Instrumentală, 4 premii I şi 3 premii II la concursuri naţionale şi cu participare internaţională din Sibiu, Deva, Timişoara, 4 Diplome de Excelenţă la Festivalul “J.S.Bach” din Cluj-Napoca. În noiembrie 2018 a interpretat ca solist acompaniat de orchestra, sub bagheta tânărului dirijor Andrei Feher, partea I a Simfoniei Spaniole de Edouard Lalo ,  în cadrul Concertului “Gradus ad Parnassum” organizat la Sala Studio de către Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca,  alături de încă 5 dintre cei mai buni elevi ai unor licee vocaţionale din ţară. Înafară de activitatea solistică, Iulian activează şi în ansambluri ca Orchestra de coarde “Juventa” , Corul “Orfeu” şi în formaţii camerale, alături de colegi ai săi. Pe lângă dragostea pe care o are pentru muzica cultă, Iulian este şi un mare iubitor al muzicii populare româneşti, el făcând parte şi din ansamblul folcloric “Românaşul” al liceului devean.

Valentin DINIȘ

Şi cel de-al treilea component al lotului olimpic, elevul Valentin Diniş, este tot în clasa a X-a şi este, de asemenea, pasionat de folclorul românesc atât ca interpret dar şi în ceea ce priveşte realizarea de înregistrări în studioul acustic.

El va reprezenta Liceul de Arte “Sigismund Toduţă” din Deva la secţiunea Instrumente popularetaragot, având-ul ca profesor coordonator pe Ovidiu Ioan Demea, care este şi dirijor al tarafului “Românaşul” din care face parte şi Valentin.

“Zestrea” sa în ceea ce priveşte premiile obţinute în concursuri de profil este: Marele Trofeu obţinut la Festivalul Rapsodia Munţilor (Petrila), premiul I la Festivalurile-concurs “Tudorică Munteanu” (Orăştie) şi “Cântec şi grai străbun” (Timişoara), prmiul II la Festivalul “Flori de munte” (Vulcan) şi o menţiune la Festivalul cântecului popular românesc “Maria Lătăreţu” din Tg.-Jiu.

Pasiunea pentru folclorul românesc le defineşte  şi pe cele două eleve din clasa a XI-a care vor reprezenta liceul la secţiunea Muzică tradiţională românească: Ana Teodora Anuţoiu şi Teodora Larisa Petruţ, ambele pregătite de d-na profesor Bianca Iacoboni-Zeiconi.

Prima dintre ele îmbină dragostea pentru muzica tradiţională românească cu cea pentru pian, dar şi pentru genul muzical rock, având performanţe în toate aceste domenii, cele mai multe fiind atinse, desigur, în cel al folclorului. Ana Teodora Anuţoiu a participat şi s-a clasat pe locul 2 la prima ediţie a concursului organizat de TVR, intitulat  “O vedetă populară”.

Ana Teodora ANUȚOIU

Deţine patru trofee, şi anume Trofeul Festivalului “Mamaia Copiilor” – folclor, 2015,Trofeul Festivalului “ Armonia”,  Belgia  – folclor – 2014, Trofeul Festivalului “Mariana Drăghicescu” – 2018 şi Trofeul Festivalului Internaţional “EcoFest Junior” la secțiunea muzică clasică – pian, Simeria, 2015, precum şi Marele Premiu la secţiunea folclor a Festivalului “Hunedoara are talent”- Deva,2011. În palmaresul ei se regăsesc înca 6 premii I, 6 premii 2, 4 premii 3 şi o menţiune la etapele zonale ale olimpiadei, concursuri şi festivaluri de pian şi folclor din ţară, precum şi un premiu II la Concours Musical de France – regiunea parisiană (2011) şi un premiu special cu formaţia de rock din care face parte, la Concursul “Trecut.Prezent.Viitor.” (Deva, 2018). A fost invitată de onoare în spectacolul de gală al Concursului “La Canzone” din Fontanetto d’Angona, regiunea Novarra, Italia (2015), unde a prezentat un program alcătuit din piese folclorice şi piese pentru pian.

Teodora Larisa PETRUȚ

Cea de-a doua elevă participantă la secţiunea de muzică tradiţională românească, Larisa Petruţ Teodora este la rândul ei pasionată şi de alte domenii, unul dintre acestea fiind literatura, ea fiind autoare a două cărţi de poezie, una dintre ele deja lansată (“Explozia sufletului”), iar cealaltă în curs de publicare (“Roze şi ghimpi”).

Un alt domeniu care face parte din sfera preocupărilor ei este religia, ea fiind calificată în acest an şi la etapa naţională a Olimpiadei de religie. Are o bogată activitate concertistică, fiind invitată de către instituţii locale şi judeţene pentru a susţine momente artistice cu diverse ocazii, precum şi o colaborare strânsă cu Cercul Militar din Brad.

Participările în competiţii i-au adus un premiul I şi un premiu III la Festivalul “Hunedoara are talent”-Deva, şi Diplome de Excelenţă obţinute la festivalurile  “La oglindă” din Bistriţa (2017)  şi  “Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun” din Curtea de Argeş (2018).

Cel de-al şaselea component al lotului olimpic muzical este pianistul  Mircea Vasile Logojan din clasa a XII-a, clasa prof. Doina Ona, a cărui activitate competiţională şi concertistică este extrem de bogată, rezultatele de excepţie venind ca o binemeritată răsplată pentru talentul şi perseverenţa de care dă dovadă.

Mircea Vasile LOGOJAN

Este câştigător al unor Mari Premii şi Trofee: Festivalul-concurs “Klavier-Art”, Petroşani (2014), “Modus Vivendi”, Deva (2015 şi 2017), Concursul “Trecut.Prezent.Viitor”-Deva (2016), Festivalul “Prietenii muzicii”- Timişoara (2017), Concursul de Interpretare Instrumentală şi Arte Vizuale “Sigismund Toduţă”-Deva (2018), Concursul de interpretare “Orfeus” – Tg.Jiu (2018). La Festivalul “J.S.Bach” din acest an a fost singurul pianist distins cu “Excelenţă” care a fost selectat pentru a participa la gala laureaţilor. Are nu mai puţin de 33 de premii I, trei premii II şi o menţiune obţinute la etapele zonale ale olimpiadei, concursuri naţionale şi cu participare internaţională desfăşurate în România (Timişoara, Deva, Oradea, Sighetu Marmaţiei, Zalău, Petroşani, Tg.-Jiu, Bucureşti). La etapa naţională a olimpiadei a obţinut un premiu II (Arad, 2017), două menţiuni ( Timişoara, în 2011 şi  Craiova,în 2018), un premiu special şi o diplomă de merit ( Ploieşti, 2012) şi încă un premiu special (Suceava, 2015). În străinătate a obţinut 2 premii I în anul 2016 la Concursul de Pian, Muzică de Cameră şi Compoziţie de la Bonn, Germania. A susţinut recitaluri solo şi împreună cu alţi colegi la Deva în fiecare an, din 2012 şi până în prezent, iar în anul 2014 a participat la recitalul din cadrul unui parteneriat al ONG Piano Modus Vivendi cu Liceul “Vantus Istvan” din Szeged, Ungaria. Înafară de preocupările sale pianistice, Mircea are ca pasiune şi munca în studioul de înregistrări, unde petrece mult timp.”

Le dorim tuturor mult succes şi curaj la etapa naţională a olimpiadei, de unde sperăm să se întoarcă încununaţi cu valoroase premii !

 

 

Prof. Mariana Onţanu-Crăciun  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *