Lipsa strategiei energetice a României crește prețurile ”după ureche”

La această oră se desfășoară în Parlamentul României dezbaterea pe marginea raportului depus de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Analiza raportului anual de activitate se face de către Comisia pentru Industrie și Servicii a Senatului, Comisia pentru Buget Finanțe și Bănci a Camerei Deputaților și a Senatului. Comisiile întocmesc un raport comun pe care îl înaintează celor două camere.

În ceea ce privește tarifele reglementate pentru clienții casnici la energie electrică, în anul 2017 sunt prevăzute 12-13 etape de eliminare a tarifelor reglementate, cu scopul achiziției energiei electrice din piața concurențială, de către toți consumatorii finali.

Și în ceea ce privește prețul gazelor naturale, consumatorii casnici vor avea prețuri mai mari, prima creștere fiind deja înregistrată în data de 1 aprilie 2017.

În raport se invocă lipsa strategiei energetice a României, elaborată de guvern. În absența acesteia, ”a găsi soluții pentru problemele energetice și climatice ale țării noastre și pentru a garanta aprovizionarea cu energie furnizată la prețuri accesibile și în condiții de securitate a întreprinderilor și gospodăriilor” devine anevoioasă.

”România are nevoie de o strategie care să promoveze o piață a energiei care să fie competitivă, integrată și fluidă, să ofere un pilon de bază solid și care să asigure energia acolo unde este necesară”, se mai arată în raport.

Eleonora-Carmen HĂRĂU

sursa foto: www.economica.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *