Locul 1 pentru Corul ”ORFEU” la Olimpiada Naţională Corală de la Arad

Sâmbătă, la Filarmonica de Stat din Arad a avut loc etapa zonală a Olimpiadei Naţionale Corale, categoria învăţământ liceal. Competiţia s-a desfăşurat pe trei secţiuni: licee teoretice, licee şi seminarii teologice şi licee vocaţionale, în care au participat coruri din judeţele Alba, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş.

Liceul de Arte “Sigismund Toduţă”-Deva a fost reprezentat la secţiunea liceelor vocaţionale de către Corul “ORFEU” al claselor IX-XII, având ca dirijor pe profesorul Gelu Onţanu-Crăciun şi corepetitor pe prof. Mariana Onţanu-Crăciun.

Repertoriul prezentat în concurs a cuprins patru lucrări corale din epoci stilistice diferite.

Una din aceste lucrări, “Maramureş Swing” aparţinând compozitorului Sandu Bantaş şi compusă în anul 2016, a fost prezentată pentru prima data într-o competiţie corală, cu acordul autorului. În urma evoluţiei în concurs, juriul a acordat Corului “Orfeu” premiul I cu 97 de puncte.

 

 

Prof. Mariana Onţanu-Crăciun 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *