Lovire și jaf într-o parcare din Hunedoara

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un hunedorean în vârstă de 31 de ani despre faptul că, în timp ce se afla într-o parcare de pe strada Alexandru Vlahuță, din municipiul Hunedoara, a fost lovit de un necunoscut şi deposedat de 20 de lei.

În baza sesizării, poliţiştii au întocmit dosar penal, iar în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Hunedoara,  în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată reclamată.

Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, iar la data de 23.01.2019 a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara în vederea luării măsurilor legale, magistraţii dispunând punerea în libertate a hunedoreanului.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celui în cauză.

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi măsuri de precauţie, mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate. 

Nu purtaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, cum ar fi telefoanele mobile. Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă. Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa din zona de influenţă a acestuia. Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi, astfel, şansele de identificare, prindere şi pedepsire ale agresorului.

 

 

  Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *