Lucian Heiuș, acuzații dure la adresa guvernanților

Președintele PNL Hunedoara, Lucian Heiuș, face acuzații extrem de dure la adresa guvernanților care ani de zile au asistat pasiv la declinul Complexului Energetic Hunedoara. Societatea energetică hunedoreană este în colaps financiar, însă nimeni nu este tras la răspundere pentru situația în care s-a ajuns.

„S-a produs un jaf incredibil, indiferent cum s-a numit această companie minieră din Valea Jiului. S-au îmbogăţit, au jefuit-o şi cei care au avut de suferit au fost oamenii care intrau şi de multe ori cu preţul vieţii scoteau cărbunele la suprafaţă. Iar cei care erau numiţi în funcţiile de conducere nu aveau din păcate alt scop decât să îşi facă plinul, să ia nişte salarii incredibil de mari, cel puţin în ultima perioadă, să nu răspundă de nimic şi dacă puteau să îşi mai facă şi nişte afaceri pe lângă nu aveau nicio reţinere să o facă. Când a fost înfiinţat. Complexul Eneregtic a avut zero datorii. Ce s-a întâmplat în câţiva ani: a ajuns cel mai mare datornic al României. Aţi auzit vreun director al acestei companii care să răspundă? De vreun membru al CA al acestei companii care să fie tras la răspundere pentru că a permis să se acumuleze aceste datorii sau cum au putut să conducă aşa de neeficient încât să ajungă la mii de miliarde datorii? Nimeni, niciodată! Şi vorbesc de toţi cei care au condus această companie, de toţi cei care au fost vremelnic în fruntea acestei companii. Toţi sunt vinovaţi de ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în Valea Jiului. Şi mi-aş dori să ajungă cineva să-i tragă la răspundere”, a declarat Lucian Heiuş, președinte PNL Hunedoara și deputat PNL.

Potrivit parlamentarului, exploatarea cărbunelui trebuie să continue în Valea Jiului, chiar dacă nu la același nivel ca acum 20 de ani.

„Nu poţi să mai faci mineritul de acum 20 de ani, dar nu este nici normal să ai nişte zăcăminte şi să le laşi îngropate în pământ. Nu este nici normal să le scoţi la suprafaţă cu oameni care mor, când există tehnologii foarte moderne. Din punctul nostru de vedere, exploatarea resurselor din Valea Jiului trebuie să continue. Trebuie să se găsească soluţiile corecte şi eficiente care să aducă la suprafaţă bogăţiile care există în subteranul Văii Jiului. Trebuie în acelaşi timp să recunoaştem că nu putem să mai dăm de lucru la 50 – 60.000 de mineri. Poate se mai poate pentru 1000 – 2000 de mineri, dar care să lucreze eficient şi în condiţii de securitate maximă. Viaţa unui om este mult mai importantă decât orice altceva şi este inadmisibil ca an de an oameni să moară în continuu în subetranul acestei zone şi nimeni să nu răspundă. Soluţiile trebuie să le găsească cei care sunt specialişti în minerit”, a mai spus sursa citată.

Senatorul PNL, Eleonora-Carmen Hărău, a subliniat că pericolul este ca după închiderea Complexului Energetic Hunedoara România să importe energie electrică din Ungaria.

“Am făcut interpelări și amendamente pentru investiții. La fiecare buget am cerut bani prin amendamente  pentru instalația care acoperă din punctul de vedere al legislației de mediu termocentralele noastre”,  a completat Carmen Hărău, senator PNL.

De-a lungul timpului, Complexul Energetic Hunedoara s-a aflat în atenția anchetatorilor, însă nimeni nu a fost tras la răspundere pentru situația în care s-a ajuns.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *