Ludovic Orban anunţă că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi desfiinţat

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, la începutul şedinţei de Guvern, că Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi desfiinţat, considerând că a fost o şmecherie electoralistă.

Orban a afirmat că prin acest fond li s-a dat iluzia unor primari că pot realiza proiecte de investiţii fără a exista prevederi bugetare în acest sens.

“Chiar m-au întrebat la Asociaţia Municipiilor ce avem de gând cu Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Răspunsul meu a fost foarte clar, trebuie desfiinţat. Asta este o şmecherie electoralistă în care li s-a dat iluzia unor primari că pot să realizeze nişte proiecte de investiţii fără să existe prevederi bugetare, fără să existe banii necesari pentru susţinerea acestor obiective de investiţii în buget. Deci Fondul de Dezvoltare şi Investiţii trebuie desfiinţat”, a declarat Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

În 15 noiembrie 2018, Guvernul a adoptat Ordonanţa privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), care ar urma să aibă o capitalizare de circa 9 miliarde de lei. Ulterior, vor fi stabilitate şi companiile care intră în Fond, a anunţat atunci ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *