Ludovic Orban, declarație după ce a fost achitat în dosarul de corupţie

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat că ultimii doi ani, de când a fost deschis pe numele său dosar penal pentru fapte de corupţie şi până la achitarea sa definitivă, au reprezentat o încercare grea pentru el şi pentru familia sa, însă a susţinut încă de la început că este nevinovat. Orban a afirmat că încrederea sa în justiţie s-a dovedit corectă şi că decizia de a se retrage din toate funcţiile de conducere din partid şi din cursa pentru Primăria Capitalei a fost corectă, pentru că „aşa este normal pentru orice ţară în care există domnia legii”.

„Încă din prima clipă de când a început ancheta penală în cazul meu am susţinut cu tărie că sunt un cinstit, corect, care respectă legea şi instituţiile fundamentale ale statului. Încă din primul moment am anunţat că sunt nevinovat şi mi-am susţinut punctul de vedere. Iată că astăzi, Înalta Curte a hotărât că ceea ce am susţinut din prima clipă este adevărat. Nu mi-a fost uşor, ultimii doi ani de zile au reprezentat o grea încercare atât pentru mine, cât mai ales pentru familia mea şi pentru prietenii mei şi colegii mei de partid. În toată această perioadă, nu am făcut altceva decât să îmi susţin în faţa procurorului şi în faţa instanţelor nevinovăţia, că nu comis nicio faptă imorală, că nu am încălcat nicio lege”, a declarat Ludovic Orban luni, în Parlament.

El a spus că decizia de a se retrage din funcţiile de conducere din partid, precum şi din cursa pentru funcţia de primar al Capitalei, a fost una corectă, normală pentru democraţie.

„După cum ştiţi, din momentul începerii urmăririi penale m-am retras din toate funcţiile de conducere din partid, mi-am retras candidatura la Prmăria Capitalei. Toate aceste decizii le-am luat pentru că eram nevinovat, le-am luat pentru că aşa mi s-a părut normal, firesc, că este corect şi normal pentru orice democraţie, pentru orice ţară şi societate în care există domnia legii. Am făcut asta pentru că consider că nimeni nu este mai presus de lege”, a spus Orban.

Liderul PNL a adăugat că în niciun moment nu a atacat în vreun fel sistemul de justiţie sau Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi nici nu s-a prezentat cu bodyguarzi la audiere, făcând aluzie la liderul PSD Liviu Dragnea, care a fost însoţit de jandarmi la DNA, când a fost audiat.

„Nu am atacat DNA, sistemul de justiţie, nu m-aţi văzut cu bodyguarzi la ICCJ, nu aţi văzut niciun miting la DNA, nu am instrumentat nicio campanie de presă împotriva justiţiei. Dimpotrivă, am făcut tot ce trebuia să facă un om normal. Astzi mi s-a făcut dreptate”, a spus Orban, care a subliniat că încrederea sa în sistemul de justiţie s-a dovedit corectă.

„Aşa cum mie mi s-a făcut dreptate, oricărui român i se poate face dreptate”, a mai spus liderul PNL.

Întrebat dacă susţine în continuare DNA, Orban a spus că “ordine în Justiţie trebuie să facă instituţiile care sunt abilitate prin Constituţie şi prin lege”.

„Părerea mea este că nu oamenii politici trebuie să analizeze activitatea unei instituţii sau a alteia din sistemul Justiţie, ci ordine în Justiţie trebuie să facă instituţiile care sunt abilitate prin Constituţie şi prin lege. Punctul ăsta al meu de vedere a fost constant exprimat de-a lungul diferitelor situaţii, indiferent dacă au fost în favoarea sau în defavoarea PNL”, afirmă Ludovic Orban.

Liderul PNL a mai spus că sistemul judiciar trebuie lăsat să se autoregleze, vorbind despre Inspecţia Judiciară, dar şi despre Consiliul Suprem al Magistraturii, care „funcţionează normal” şi care s-a exprimat de-a lungul timpului în ceea ce priveşte instituţiile judiciare, atunci când au fost probleme.

„Nu cred că oamenii politici, în niciun caz Liviu Dragnea, Tăriceanu, Şerban Nicolae, Nicolicea, trebuie să facă ordine în sistemul juridic”, a subliniat Orban.

Întrebat dacă ia în considerare o eventuală funcţie publică, Ludovic Orban a spus că obiectivul său este să contribuie la transformarea PNL în „forţa poltică de care are nevoie România”.

„După aceşti doi ani de încercare grea, am ieşit întărit, sunt şi mai determinat, şi mai hotărât, şi mai motivat să construiesc PNL alături de colegii mei ca alternativa de care România are nevoie astăzi. Cred că orice om cinstit, normal din ţara asta poate să facă o diferenţă clară între mine, noi, PNL şi celelalte formaţiuni politice. Poate dacă majoritatea liderilor politici s-ar fi comportat normal, aşa cum am considerat eu, România ar fi fost astăzi mult mai departe”, a mai spus Orban.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru că i-ar fi cerut omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu 50.000 de euro pentru finanţarea campaniei sale electorale pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost pronunţată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi este definitivă.

Orban a fost trimis în judecată în 17 mai 2016, de către procurorii DNA, care l-au acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a obţine foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului, în 1 martie 2016, Orban, atunci prim-vicepreşedinte al PNL, l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara acelui an, când deputatul fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al Capitalei.

În 20 martie, când s-a întâlnit cu omul de afaceri, Orban i-ar fi cerut 50.000 de euro în numerar, “nu în vreo modalitate legală, precum şi cu depăşirea plafonului stabilit prin Legea finanţării partidelor politice”, cerând ca banii să ajungă la persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, potrivit DNA.

În 11 aprilie 2016, ziua în care a fost pus sub control judiciar, Orban a anunţat că îşi retrage candidatura la Primăria Capitalei şi demisionează din funcţiile de prim-vicepreşedinte PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, el rămânând deputat până la încheierea mandatului, în decembrie. În 18 iunie, Ludovic Orban a fost ales al optulea preşedinte post-decembrist al Partidului Naţional Liberal.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *