ANOFM: Luna mai este luna promovării economiei sociale

Luna mai este luna promovării economiei sociale şi este dedicată organizării diferitelor evenimente sau acţiuni de mediatizare a domeniului economiei sociale, având drept scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă, cooperarea şi solidaritatea socială.

Acest sector, reglemetat de Legea nr. 219/2015 privind economia socială, are ca obiective creşterea calitativă şi cantitativă a ocupării, prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul întreprinderilor sociale de inserţie şi a întreprinderilor sociale, dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piaţa muncii în economia reală, susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social.

Pentru îndeplinirea obiectivelor economiei sociale, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general:

– producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia;

– promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil;

– dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;

– dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Atestarea întreprinderilor sociale și certificarea întreprinderilor sociale de inserție sunt gratuite și se realizează de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin agențiile județene, respectiv Agenția Muncipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București.

Situația întreprinderilor sociale care au primit atestat/marcă se regăsește în Registrul Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale publicat la adresa https://www.anofm.ro/upload/4279/Extras_Registru_MARTIE_2019.pdf, care se actualizează lunar.

În cadrul campaniei de promovare a economiei sociale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, va desfășura, la nivel national, prin intermediul instituţiilor subordonate, acţiuni de tipul mese rotunde/seminarii, întâlniri, prin care să se asigure cadrul de dialog între specialiștii din domeniu, factori interesați (reprezentanți ai ONG, ai angajatorilor și ai autorităților locale) care pot sprijini dezvoltarea acestui sector și va emite  comunicate de presă sau organiza conferințe de presă.

Pentru o mai bună întelegere a economiei sociale și a precedurilor de atestare și certificare a întreprinderilor sociale / întreprinderilor sociale de inserție pot fi accesate link-urile:

http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/2014-domenii/munca/economia-sociala

https://www.anofm.ro/index.html?agentie=ANOFM&categ=4&subcateg=6&page=0

Evenimentele organizate în luna mai vor aduce în atenție prevederile legale referitoare la domeniul economiei sociale și vor facilita  dialogul la nivel local pentru dezvoltarea acestui sector.

 

Serviciul Comunicare şi Secretariatul Consiliului de Administraţie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *