Lupeni: Patru tineri au fost prinși la furat

Reţinuţi în urma unei acţiuni a Poliţiei Municipiului Lupeni. Patru tineri sunt cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt din locuinţă, trei dintre suspecţii fiind reţinuţi preventiv. Fapta a fost comisă pe timp de noapte, în timp ce proprietara locuinţei dormea.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii Poliției Municipiului Lupeni au desfășurat o acțiune în urma căreia au identificat patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, toţi din municipiul Lupeni, cu privire la care au stabilit, în urma cercetărilor efectuate, că în noaptea de 31.07/01.08.2017, prin escaladarea unei ferestre lăsate deschise, au pătruns în interiorul unui apartament de pe aleea Liliacului, din Lupeni, de unde au sustras mai multe bunuri.

Poliţiştii au stabilit că suspecţii au sustras, de pe noptiera aflată  lângă patul în care dormea persoana vătămată, o poșetă conținând acte personale, 250 de lei, un telefon mobil şi o tabletă, precum şi cheile unui autoturism, pe care l-au sustras din parcarea blocului şi l-au condus până în apropierea municipiului Târgu Jiu, unde l-au abandonat.

Trei dintre suspecţi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea luării măsurilor legale, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *