MAE a emis alte noi avertizări de călătorie pentru Spania, Belgia și Croația

MAE avertizează cetăţenii români care călătoresc în Spania, Belgia şi Croaţia, că în Andaluzia este cod portocaliu de caniculă, că programul de zbor al curselor aeriene Ryanair din aeroporturile belgiene va fi afectat în 10 august de o grevă a personalului de bord şi că angajaţii Croatia Airlines declanşează miercuri greva.

Regatul Spaniei – Cod portocaliu de caniculă în Andaluzia 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul  Spaniei că Agenţia Meteorologică de Stat spaniolă – AEMET menţine  avertizarea de temperaturi ridicate pentru provinciile Sevilla şi Córdoba din Andaluzia, cu temperaturi ridicate de 40-42 grade Celsius.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Sevilla la : +34954233243, +34954230947, +34954624053, +34954624070, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Consulatului General  al României la Sevilla: +648212169.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internethttp://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/ES-Spania.html,http://sevilla.mae.rowww.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Regatul Belgiei – Grevă a personalului de bord al companiei aeriene Ryanair la 10 august 2018 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Belgiei că, la data de 10 august 2018, va avea loc o grevă a personalului de bord al companiei aeriene Ryanair. Astfel, va fi afectat programul de zbor al curselor aeriene Ryanair din aeroporturile belgiene.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Belgiei: +3223475338, +3223450040 şi +3223441658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Bruxelles: +3223440854.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de Internethttp://bruxelles.mae.ro,www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Croaţia – grevă la compania aeriană croată 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să tranziteze sau să călătorească în Republica Croaţia pe calea aerului, că Sindicatul piloţilor Companiei Croaţia Airlines /HSPP/ şi Sindicatul personalului de deservire şi auxiliar al Croaţia Airlines /OCRA/ au decis să intre în grevă pe o durată nelimitată, începând cu 8 august 2018, ora locală 06:00 (ora 07:00, ora României).

Pe perioada grevei, vor fi afectate 70% dintre zborurile Companiei Croaţia Airlines,  respectiv peste 5.000 de pasageri zilnic.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care urmează să călătorească cu aeronave ale Companiei Croaţia Airlines, să solicite informaţii privind zborurile respective la agenţiile Companiei Croaţia Airlines şi să îşi organizeze corespunzător călătoriile.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei, pot apela numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +3851467660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +3859841341.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de Internethttp://zagreb.mae.rowww.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

 

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *