Românul anunțat inițial decedat în urma prăbuşirii viaductului de la Genova, este în viaţă, dar se află în comă profundă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis miercuri seară că românul despre care anunţase cu o zi în urmă că se află printre persoanele decedate în urma prăbuşirii unei porţiuni din viaductul Morandi, în apropiere de Genova, este în viaţă, fiind internat în comă profundă. Potrivit ministerului, eroarea a fost descoperită după ce familia românului a constatat că trupul neinsufleţit pe care trebuia să-l identifice nu era al cetăţeanului în cauză.

„Având în vedere dificultăţile majore întâmpinate de autorităţile italiene la identificarea cu exactitate a fiecărei victime implicate în tragicul incident şi ca urmare a extinderii demersurilor de verificare a corectitudinii datelor, inclusiv cu sprijinul familiilor cetăţenilor afectaţi, s-a constatat faptul că primul dintre cetăţenii români declarat ca decedat de către autorităţile italiene, la data de 14 august 2018, este în viaţă şi este internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova”, a transmis MAE printr-un comunicat de presă.

Ministerul de Externe spune că eroarea a fost sesizată miercuri, când familia românului care a sosit în Italia a constatat că trupul neinsufleţit prezentat de autorităţile italiene pentru identificare nu era cel al cetăţeanului român în cauză.

Totodată, ministrerul afirmă că autorităţile italiene vor face procedurile necesare pentru îndreptarea erorii şi a deciziei prin care a fost constatat şi declarat decesul cetăţeanului român.

Echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului general al României la Torino acordă asistenţă familiilor celor doi cetăţeni români. Reprezentanţii oficiului consular aflaţi la faţa locului îşi continuă activitatea de asistenţă şi menţin în permanenţă legătura atât cu autorităţile locale, cât şi cu unităţile medicale la care au fost transportate victimele, precizează MAE.

De asemenea, instituţia spune că operaţiunile de scoatere a tuturor persoanelor de sub dărâmături nu s-au finalizat şi că, dată fiind complexitatea şi gravitatea situaţiei, există dificultăţi majore în ceea ce priveşte identificarea exactă a tuturor victimelor şi stabilirii identităţii persoanelor afectate.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +39 338 756 8134.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *