METODA ACCIDENTUL continuă să facă victime

Poliţiştii deveni efectuează cercetări în vederea identificării prezumtivilor autori ai unei infracţiuni de înşelăciune şi al uneia de tentativă la înşelăciune

În data de 02.08.2017, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie de 83 ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că, în jurul orei 13:00, a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută care și-a atribuit calitatea de medic și care, sub pretextul unei traume suferite accidental de fiica sa (care ar fi necesitat o intervenție chirurgicală de urgență), a pretins 8.800 de lei. Ulterior,  persoana vătămată a fost contactată de o femeie care a pretins că este fiica sa şi care i-a confirmat cele spuse de presupusul medic.

Fiind indusă în eroare, persoana vătămată a dat curs solicitării și a dat suma de 8.800 de lei unui bărbat necunoscut, cu care s-a întâlnit în zona Arras, din municipiul Deva.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înșelăciune, poliţiştii efectuând cercetări în vederea identificării suspecţilor şi a recuperării prejudiciului.

Tot ieri, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată telefonic de un bărbat în vârstă de 75 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că a fost contactat telefonic de către o persoană necunoscută, care a pretins că este fiica sa (care locuieşte în Regatul Unit al Marii Britanii) și care, sub pretextul unei traume suferite accidental, ce necesită de urgență o intervenție chirurgicală, a pretins de la acesta 3000 de euro. În același context, bărbatul a fost contactat și de un bărbat care și-a atribuit calitatea de medic.

Bărbatul a dat dovadă de prezenţă de spirit şi nu a dat suma solicitată, întrucât și-a dat seama că ar putea fi victima unor escroci. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de înșelăciune.

 Pentru a nu deveni victime ale acestui tip de infracţiune, poliţiştii vă recomandă să nu daţi curs instrucţiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care invocă diferite calităţi oficiale (avocaţi, procurori, poliţişti, medici etc.) şi să verificaţi veridicitatea afirmaţiilor acestora.

 Notaţi numărul de telefon de pe care aţi fost contactat sau de la care aţi primit mesajul de tip SMS, numele persoanei care vă contactează, calitatea în care se prezintă şi păstraţi atât apelurile cât şi mesajele SMS, pentru ca aceste date să poată fi verificate de către poliţişti, în eventualitatea în care aţi fost deja prejudiciaţi.

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *