Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică Strategia Energetică a României 2019-2030

Ministerul Energiei a anunţat, luni, că a lansat în dezbatere publică proiectul “Strategiei Energetice a României 2019-2030, cu perspectiva anului 2050”.

Ministerul Energiei, în calitate de elaborator, a anunţat asupra ”elaborării proiectului “Strategiei Energetice a României 2019-2030, cu perspectiva anului 2050”, conform Hotărârii Guvernului privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe.

Versiunea “Strategiei Energetice a României 2019-2030, cu perspectiva anului 2050” poate fi consultată pe site-ul energie.gov.ro, la secţiunea Strategia Energetică Naţională şi la sediul Ministerului Energiei, de luni până vineri, între orele 9:00-14:00.

Comentariile şi sugestiile publicului se primesc la sediul Ministerului Energiei în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării prezentului anunţ.

Ministerul Energiei a elaborat, în anul 2016, un Proiect de Strategie Energetică pentru perioada 2016-2030 şi orizont de timp 2030-2050.

Viziunea Strategiei Energetice a României este de creştere a sectorului energetic şi vizează construirea de noi capacităţi, retehnologizarea şi modernizarea capacităţilor de producţie, transport şi distribuţie de energie, încurajarea creşterii consumului intern în condiţii de eficienţă energetică şi exportul de energie, potrivit ministerului.

România ar avea nevoie de investiţii totale în sectorul energetic între 15 şi 30 miliarde euro pentru perioada 2018-2030, cu o estimare centrală de aproximativ 20 miliarde euro, potrivit strategiei.

În noiembrie 2018, Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA) şi-a exprimat preocuparea faţă de Strategia Energetică propusă de Ministerul Energiei, care ar ignora tendinţele tehnice, economice şi climatice actuale şi ar propune măsuri în contradicţie cu obiectivele declarate, în detrimentul consumatorilor.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *