Ministerul Public despre Raportul MCV

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Conducerea Ministerului Public a luat act de concluziile şi recomandările cuprinse în Raportul MCV, făcut public în cursul zilei de astăzi, 15.11.2017. Se constată că punctul de vedere formulat de Comisia Europeană în chestiunile fundamentale privind independenţa justiţiei şi cariera magistraţilor este similar cu poziţia exprimată în mod constant de Ministerul Public, respectiv se reţine în Raport că propunerile referitoare la legile justiţiei au avut un impact negativ legat de progresele deja înregistrate. Punerea la îndoială a independenţei sistemului judiciar a reprezentat un motiv de îngrijorare în cadrul Raportului. Astfel, deşi s-au înregistrat progrese privind implementarea unor recomandări, tendinţa generală a anului 2017 a fost una de regres, ce ar putea avea drept consecinţă revenirea la unele recomandări considerate îndeplinite în Raportul din ianuarie 2017.

Comisia reţine că este nevoie de o reală cooperare între instituţiile statului, care să ţină seama de respectarea independenţei justiţiei şi care să conducă într-un viitor apropiat la îndeplinirea recomandărilor din Raport.

Totodată, se reţine în Raport că în adoptarea legilor justiţiei se recomandă să se aibă în vedere propunerile formulate de corpul magistraţilor, iar procedura legislativă să se desfăşoare în condiţii de transparenţă totală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *