Ministerul Public îşi prezintă astăzi bilanţul pe 2017

Ministerul Public îşi prezintă miercuri bilanţul de activitate pe 2017, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis. La precedentul bilanţ al instituţiei, şeful statului a lăudat activitatea Ministerului Public în anul 2016, afirmând că a contribuit la restabilirea încrederii cetăţenilor în justiţie, dar a atras atenţia că procurorii trebuie să rămână „loiali” normei potrivit căreia nimeni nu este mai presus de lege şi trebuie să respecte libertăţile şi drepturile cetăţenilor. Tot atunci, preşedintele spunea că aşteaptă, „ca şi societatea românească, finalizarea anchetelor privind Revoluţia şi Mineriada, aşa cum scrie la carte: prin decizii clare şi cât mai rapide, temeinice şi legale”. Săptămâna trecută, la bilanţul DNA, Iohannis a subliniat că asistăm la manifestări virulente ale disperării în încercarea clară de a subordona justiţia politicului şi că integritatea magistraţilor trebuie să rămână standard de referinţă pentru societate.

Prezentarea bilanţului va avea loc începând cu ora 11.00, la Cercul Militar Naţional.

„Românii devin tot mai vigilenţi la abaterile de la ordinea de drept, dar şi mai hotărâţi să îşi apere drepturile şi libertăţile, aspecte strâns legate şi de percepţia asupra corupţiei. Faptul că, la nivelul unei tot mai largi părţi a societăţii, aceste principii se transpun în mod de viaţă înseamnă că aşteptările publice de la toate componentele sistemului judiciar sunt din ce în ce mai mari. Cu atât mai important este ca dumneavoastră să rămâneţi loiali normei constituţionale «Nimeni nu este mai presus de lege» şi să vă exercitaţi atribuţiile cu obiectivitate, fără a fi influenţaţi de calitatea persoanei cercetate sau de apartenenţa ei politică ori de altă natură”, declara Iohannis în urmă cu un an.

El a subliniat atunci că „o calitate din ce în ce mai bună a actelor de urmărire penală nu va face decât să întărească încrederea cetăţenilor în lege şi în justiţie”.

Iohannis avertiza că există „încercări de a reveni la situaţii anterioare reformei, punerea sub semnul întrebării a autorităţii hotărârilor judecătoreşti sau a independenţei magistraţilor nu fac decât să încetinească acest progres şi să afecteze direct România” şi nota că atacurile la adresa procurorilor şi judecătorilor au cunoscut o creştere îngrijorătoare, motiv pentru care „apărarea independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar, precum şi a reputaţiei profesionale a magistraţilor sunt cât se poate de necesare”.

În aceeaşi cheie a fost şi discursul rostit în urmă cu o săptămână, la bilanţul DNA, unde a afirmat că asistăm la manifestări virulente ale disperării în încercarea clară de a subordona justiţia politicului, în care nişte inculpaţi şi condamnaţi penal s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au anchetat. Preşedintele a spus însă că aceştia nu au şanse de reuşită.

”Cetăţenii îşi doresc o Românie demnă, o justiţie dreaptă şi o societate în care cei care se plasează sau încearcă să se plasese deasupra legii răspund pentru faptele lor, indiferent de funcţie, avere sau statut social. Încrederea în justiţia din România este dată de cei care o însufleţesc. Magistraţii sunt repere. Integritatea lor trebuie să rămână standard de referinţă pentru societate. Abaterile individuale care riscă să afecteze presigiul întregului corp trebuie combătute”, a adăugat preşedintele.

El a arătat, de asemenea, că incertitudinea generată de multiplele modificări legislative adoptate de Parlament anul trecut dăunează grav societăţii româneşti.

”Am deplină încredere că instituţiile statului cu atribuţii în domeniu vor continua să se manifeste atunci când independenţa justiţiei este în pericol. Procesul de transformare democratică a unei societăţi este de durată. Cred că România are nevoie de o lege care să pună mai mult accent pe măsurile de prevenire a faptelor de corupţie şi pe educarea românilor, în special a tinerilor. Prin activitatea sa, DNA a arătat că principiile statului de drept sunt realităţi. Veţi avea în mine un partener şi un susţinător al aplicării acestor principii. Vă urez în continuare mult succes”, a încheiat preşedintele Iohannis.
La prezentarea bilanţului DNA nu a participat niciun membru al Guvernului.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *