Ministrul Justiţiei: Săptămâna viitoare prezint Parlamentului rezultatele raportului privind activitatea DNA, Ministerului Public şi DIICOT

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, joi, că săptămâna viitoare va prezenta în Parlament rezultatele raportului privind activitatea DNA, a DIICOT şi a Ministerului Public. El a ţinut să precizeze că înainte de a accepta postul de ministru a primit garanţii de neimplicare a factorului politic în activitatea Ministerului Justiţiei, fapt care s-a respectat şi se respectă şi în prezent.

Ministrul Justiţiei a susţinut o declaraţie de presă, în care a ţinut să vorbească despre vizita pe care a făcut-o în Japonia şi pe care, „deşi urmau şi alte întrevederi”, a fost nevoit să o întrerupă la solicitarea premierului Viorica Dăncilă, „date fiind dezbaterile din spaţiul public referitoare la funcţionarea sistemului judiciar”.

El a spus că înaintea şedinţei de Guvern de astăzi a avut o discuţie cu premierul, care i-a solicitat să facă publică evaluarea sa privind activitatea Ministerului Public.

„Astăzi, înaintea şedinţei de Guvern, am avut o întrevedere cu doamna prim-ministru referitoare la evaluarea activităţii Ministerului Public, solicitându-mi să comunic public rezultatele evaluării, indiferent care vor fi acestea”, a precizat Tudorel Toader.

El a afirmat că, potrivit legii, va prezenta în Camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea Ministerului Public, DIICOT şi DNA, prezentarea acestui raport fiind o obligaţie a ministrului Justiţiei.

„Potrivit legii, voi prezenta în Camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea desfăşurată la nivelul Ministerului Public, la nivelul DIICOT, la nivelul DNA. Prezentarea respectivului raport constituie o obligaţie a ministrului Justiţiei, este prevăzută în articolul 79 din Legea privind organizarea judiciară. Distinct de raportul pe care îl voi prezenta în Parlament, săptămâna următoare, în cursul zilei de joi, la o oră pe care o voi anunţa în timp util, voi face o informare de presă în care voi prezenta conţinutul şi concluziile raportului cu referire la activitatea DNA”, a declarat Tudorel Toader.

El a ţinut să precizeze că înainte de a accepta postul de ministru a primit garanţii de neimplicare a factorului politic în activitatea Ministerului Justiţiei, fapt care s-a respectat şi se respectă şi acum: „Înainte de a accepta demnitatea de ministru al Justiţiei am discutat cu liderii coaliţiei de guvernare. Am primit garanţii de neimplicare a factorului politic în activitatea Ministerului, în deciziile pe care le voi lua ca ministru al Justiţiei, ceea ce s-a respectat şi se respectă şi în prezent”.

La începutul scurtei declaraţii de presă, Tudorel Toader a povestit despre vizita pe care a făcut-o la Tokio, începând din 11 februarie, „la invitaţia şi pe cheltuiala Băncii Mondiale”, şi unde a participat la evaluarea marilor proiecte de regenerare urbană din mai multe ţări, proiecte din care face parte şi „Cartierul pentru justiţie”. Acesta va fi finanţat de Banca Mondială şi va fi dezvoltat în centrul Bucureştiului, unde vor fi construite sediile CSM, Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi tuturor instanţelor şi parchetelor din Capitală. „Va fi rezolvată astfel problema deficitului de spaţii, dar și a spaţiilor necorespunzătoare. (..) Am participat la două zile de dezbateri, timp în care a fost prezentat Cartierul pentru justiţie şi am avut întrevederi oficiale cu ministrul Justiţiei din Japonia şi cu preşedintele Curţii Supreme din Japonia. Deşi urmau şi alte întrevederi, la solicitarea doamnei premier am revenit în ţară, date fiind dezbaterile din spaţiul public referitoare la funcţionarea sistemului judiciare”, a susţinut Tudorel Toader.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a susţinut, miercuri seară, o conferinţă de presă de două ore în care a spus că nu are niciun motiv să îşi dea demisia, pentru că a respectat legea în tot ceea ce a făcut. Ea a afirmat că în acest scandal nu este vorba despre Kovesi, ci despre „asaltul asupra justiţiei”.

„Nu cred că acest atac este întâmplător, asistăm la un festival disperat al inculpaţilor, în care inculpaţii spun părţi de adevăr. Aici nu este vorba despre Kovesi  sau despre procurorul şef al DNA. DNA nu este un om, este o instituţie şi cred în acest lucru. Acest atac nu este despre Kovesi şi despre procurorii care şi-au făcut treaba, ci vizează îngenuncherea poporului român şi umilirea cetăţenilor”, a declarat Kovesi.

Întrebată de jurnalişti dacă ştie la ce raport a făcut referire Tudorel Toader, Kovesi a spus că nu ştie şi că nu a mai discutat cu ministrul Justiţiei. „Nu ştiu despre ce raport este vorba, nu am discutat cu ministrul Justiţiei. Singura discuţie a fost în faţa dumneavoastră, la CSM, când s-a dezbătut raportul de control. De atunci nu am mai avut nicio discuţie cu ministrul, nu mi s-au cerut date, informaţii”, a declarat Kovesi.

Întrebată dacă Toader ar avea motive pentru revocarea sa, ea a spus: „Ministrul trebuie să răspundă”.

De asemenea, întrebată dacă este pregătită pentru orice decizie a ministrului Justiţiei, Kovesi a răspuns: „Nu am avut nicio discuţie cu ministrul Tudorel Toader, nu mi-a cerut explicaţii. Am avut o discutie cu procurorul general al României, i-am spus că urmează să îi trimitem o informare. Sunt aici  de patru ani, am un mandat pe care trebuie să îl duc la bun sfârşit. Ministrul Justiţiei ştie ce criterii are în vedere, dacă are în calcul aceasta variantă”.

 

viewscntnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *