Monument pentru promovarea culturii locale

Un monument pentru promovarea culturii locale ar urma să fie realizat la Petrila. Monumentul ar urma să îmbine două personalități care au marcat comunitatea: I.D. Sîrbu și Constantin Brâncuși.

“Ținând seama de faptul că în anul 2019 se împlinesc 100 de ani de la nașterea scriitorului Ion D. Sîrbu, personalitate marcantă a orașului Petrila și de asemenea anul acesta se împlinesc 80 de ani de la inaugurarea Coloanei Infinitului, opera de artă a marelui sculptor Constantin Brâncuși realizată în Atelierele Centrale Petroșani din cadrul fostei Societăți Petroșani, menționând că între cele două personalități marcante există o legătură, mai puțin știută, care prin ironia sorții și a istoriei, a făcut din Ion D. Sîrbu un fel de co-autor al operei maestrului Brâncuși, martorul olograf al acestei legături găsindu-se la Casa Memorială din orașul nostru, a scriitorului Ion D. Sîrbu, consider că prin proiectul monument, propus de către Asociația „Condiția Română”, lucrarea artistică va deschide din punct de vedere arhitectonic, perspectiva către mina Petrila, loc care, în viitorul apropiat va căpăta un puternic caracter cultural, muzeistic, turistic și administrativ”, arată Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

A fost identificată și zona în care ar putea fi amplasat monumentul. La intersecția dintre strada Minei și strada Republicii.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *