Moș Crăciun, ajutat de voluntarii de la Lions, a adus daruri pentru persoanele din Asociația ”Langdon Down 2000”, din Deva

Zâmbete, îmbrățișări, emoții și lacrimi de bucurie au fost aduse la serbarea de Moș Crăciun de către voluntarii Clubului Lions Deva Sarmizegetusa și Clubului Leo Deva Sarmizegetusa, celor mai inimoși și buni oameni, persoanele cu Sindrom Down.

 

Într-un cadru festiv, specific acum în prag de sărbătoare, voluntarii de la Lions au dăruit, miercuri după-masă, câteva ore frumoase învăluite de colindul sfânt și bun, persoanelor din Asociația Persoanelor cu Sindrom Down ”Langdon Down 2000” din Deva.

Sentimente de bucurie și căldură sufletească au umplut sala, iar  acești minunați oameni, alături de bravii lor părinții și cei care se îngrijesc de ei cu atâta dăruire și răbdare, s-au simțit minunat, bucuroși pentru simplul fapt că s-au întâlnit între ei, și-au revăzut prietenii și nu în ultimul rând, l-au întâlnit pe Moș Crăciun.

O remarcă frumoasă despre valorile adevărate ale acestei vieți și despre persoanele cu Sindrom Down este relatată pe o rețea de socializare de unul dintre voluntari: ”În fuga noastră după tot ceea ce este superior, ceea ce este normal ni se pare lipsit de valoare şi, uneori, chiar banal. Există însă oameni pentru care normalitatea e un trofeu pentru care luptă întreaga viaţă. Un singur cromozom în plus strecurat în bagajul lor genetic i-a aruncat în această bătălie pe care o poartă, însă cu zâmbetul pe faţă, pentru că ei sunt „copii până la moarte”, curaţi la inimă şi plini de iubire”- Florin Ilieș, directorul Colegiului Național ”Decebal” din Deva.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *