Moțiune de cenzură împotriva Guvernului

În conferința de presă care a avut loc la sediul organizației județene PNL, senatorul Carmen Hărău a transmis mesajul liberalilor în legătură cu moțiunea de cenzură împotriva guvernului.

„Această moțiune de cenzură vine în sprijinul tuturor celor mințiți și loviți de guvernarea Dragnea-Tudose-Tăriceanu.

Din decembrie 89 și până azi, nicio guvernare  n-a ridicat împotriva ei atâtea categorii de români, într-un răstimp atât de  scurt, cum a făcut-o guvernarea PSDragnea. Și-a ostilizat, deopotrivă, sindicate și patronate, pensionari, bugetari și angajați din mediul privat, profesiile liberale, ONG-uri, aproape întreaga societate.

România condusă de PSDragnea a intrat pe un curs periculos pentru toți cetățenii ei. Un curs al scăderii nivelului de trai al românilor, al creditelor scumpe, al leului scump, împrumuturilor împovărătoare, impotriva întreprinzătorilor, impotriva justiției independente și, tot mai clar, împotriva direcției occidentale a țării.  Așa nu putem continua la nesfârșit! Această guvernare trebuie să plece!

Suntem într-un moment când marele balon de minciuni cu care PSDragnea a ajuns la guvernare a explodat. Tot ce-au promis s-a năruit și s-a transformat în contrariul său. Măririle promise la salarii au devenit reduceri salariale sau, în cel mai bun caz, creșteri nesemnificative precum praful de pe tobă. Pensionarii au fost mințiți cu cinism iar Legea pensiilor a fost amânată fără nicio perspectivă. Facilitățile promise întreprinzătorilor au fost îngropate și, în locul lor, au venit cu poveri birocratice precum și cu noi impozite și taxe. Comunitățile locale au fost lovite prin reducerea severă a finanțării. Educația și Sănătatea sunt zguduite de crize repetate generate de incompetența ministerială. Investițiile în infrastructură și fondurile europene sunt la nivel zero.

Cea mai mare crimă economică făcută de guvernarea PSDragnea este distrugerea creșterii economice înregistrată de România. Această creștere nu li se datorează lui Dragnea, Tudose și Tăriceanu. Cea mai mare parte a ei este produsă prin munca grea a sectorului economic privat. Această creștere este lovită prin decizii guvernamentale proaste (masacrarea investițiilor publice) și înecată prin consumul bazat pe importuri  galopante, încurajat de Guvern și plătit prin îndatorarea crescândă a țării.

Cea mai mare tragedie socială a României de astăzi este faptul că românii nu resimt în niciun fel creșterea economică în nivelul lor de trai. Dimpotrivă. Nivelul veniturilor este erodat de creșterile de prețuri al căror val este abia la început. În octombrie am avut cea mai mare creștere de prețuri din ultimii cinci ani. Inflația a explodat anul acesta. Moneda națională a slăbit continuu. Ratele la creditele în lei au crescut vertiginos.

Niciodată din 89 până azi nu a fost atât de mare diferența între promisiunile unei guvernări și realitate.

Ne adresăm tuturor parlamentarilor, indiferent de culoarea politică.

Ne adresăm inclusiv parlamentarilor PSD și ALDE: votați această moțiune! Aveți, întâi de toate, o obligație morală și de conștiință față de cei care v-au ales.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *