Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, depusă de PNL, va fi dezbătută astăzi în plenul Camerei Deputaţilor

Moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, depusă de peste 60 de parlamentari liberali va fi dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor.

Moţiunea intitulată „Lia Olguta Vasilescu – Ministrul Minciunii şi al Injustiţiei Sociale”, semnată de 62 de parlamentari PNL,  va fi dezbătută în plenul Camerei de la ora 16.00. Votul va avea loc miercuri.

Iniţiatorii moţiunii spun că Lia Olguţa Vasilescu trebuie să raspundă pentru eşecurile înregistrate la legea salarizarii şi ajustarea pensiilor şi că se impune demisia acesteia.

Potrivit textului moţiunii, românii au salarii mai mici sau, mai mult decât atât, trebuie să aducă bani de acasă la sfârşitul unei luni de muncă.

”Luni de zile aţi minţit că salariile nu vor scădea, ci vor creşte, iar de aici înainte nimeni nu mai are încredere în dumneavoastră şi în Guvernul din care faceţi parte! Aţi fost demascată de propria incompetenţă şi aţi continuat cu sfidarea populaţiei”, îi transmit semnatarii Olguţei Vasilescu.

De asemenea, liberalii afirmă că sunt şi români cărora salariile le-au crescut, dar aceia sunt parlamentarii şi miniştrii.

„Aţi anunţat creşteri, însă nu aţi spus că va creşte numărul românilor cu salarii mai mici! Sunt şi salarii care au crescut! Cele ale parlamentarilor şi ale miniştrilor! Explicaţi, doamnă ministru, cum v-a scăzut salariul, pentru că aşa aţi afirmat, în condiţiile în care luaţi cu 1.000 de lei mai mult? Avem speranţa, stimaţi colegi, că nu veţi vota astăzi gândindu-vă la propriul buzunar, ci la cetăţenii din circumscripţia electorală din care proveniţi dumneavoastră. Trebuie să votaţi luând în calcul efectele mandatului doamnei Olguţa Vasilescu asupra oamenilor de rând”, se mai arată în textul moţiunii.

PNL îi transmite ministrului Muncii să renunţe să enumere cifre şi procente fără „noimă”. „Doamnă ministru, o să vină şi rândul dumneavoastră să vă spuneţi punctul de vedere la tribuna Parlamentului. Un sfat: renunţaţi să enumeraţi cifre şi procente fără noimă, dând impresia unui ministru eficient. Explicaţi-le celor peste două milioane de români, care au primit mai puţini bani pe luna ianuarie, cum se face că iniţiativele dumneavoastră au efecte bune pe hârtie, dar nu se simt în buzunarul lor”, se mai arată în text.

viewscntnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *