Motocicliştii hunedoreni şi-au „donat” vacanţa de 1 Decembrie unei bătrâne din Săcămaş. VIDEO

Motociclişti inimoşi din tot judeţul au venit la muncă, pentru un om necăjit, chiar de Ziua Naţională a României.
Motociclişti inimoşi din tot judeţul au venit la muncă, pentru a ajuta un om necăjit, chiar de Ziua Naţională a României.

La câţiva kilometri distanţă, în centrul Devei, hunedorenii din reşedinţa de judeţ s-au adunat să petreacă alături de oficialităţi Ziua Naţională a României: discursuri, parade, cântece şi dansuri… Motocicliştii de la Free Bikers şi Turbat Cats au vrut, însă, să fie de folos unei bătrâne, a cărei casă a ajuns într-un hal jalnic de degradare. Locuinţa ei, împrejmuită cu un gard vechi, flancat mizer cu PET-uri şi doze de aluminiu, a ajuns de nelocuit pe timp de iarnă.

1 Decembrie motociclist

Ar fi putut şi ei să petreacă vacanţa de 1 Decembrie acasă, ori cu prietenii, în vreun pub. Dar, şi de această dată, au ales să fie altfel. Aproape că fug de tine, când te apropii cu reportofonul. Cu greu îi convingi să îţi spună povestea gestului pe care au decis să-l facă. Repede, repede, că ziua e scurtă, vine noaptea, iar ei şi-au pus în gând să încropească o odăiţă pentru „bunica Tamara”, într-o singură săptămână. „Este un caz umanitar, trebuia ajutată. Asta trebuie să facem. Să aduci un zâmbet şi o bucurie unui om e cel mai important lucru. E mult mai bine decât să stai şi să nu faci nimic. Că de sărbători se stă, nu?! (Zâmbeşte larg.) Suntem oameni, trebuie să ne ajutăm. Tragem tare, ca, până mâine seară, să avem

Umanitate, cu steag românesc.
Generozitate, cu steag românesc.

gata acoperişul. După aia putem şi să mergem să bem o bere”, zice, la repezeală, unul dintre bikeri, care cu greu se înduplecă să-şi spună nu numele, ci doar porecla: Jack.

Sper că aţi observat că am venit cu steagul!”

Pentru noi asta înseamnă 1 Decembrie: să mergem, cu prietenii, să ajutăm familiile nevoiaşe. Nu este primul an.

De doi, de trei, de cinci, de şase ani… nu mai contează… Noi asta facem. Aici, la bunicuţa Tamara avem doar nişte ziduri şi vrem să curăţăm un pic aici, în casă, că… uitaţi, au crescut copacii. Vrem să îi facem o cameră decentă. Asta înseamnă să-i turnăm betoane, acoperişul, tencuieli, zugrăveli… Astăzi şi mâine vrem să turnăm betonul, pardoseala, jos, şi să facem acoperişul. De fapt astăzi cred că vom face acoperişul, iar mâine o să turnăm pardoseala. Casa e lipită de staţia de autobuz, nu arată prea bine, dar noi vrem să o consolidăm şi să facem ceva frumos. Am trimis un mesaj, împreună cu Marius Achimoto, de la Free Bikers. Că noi suntem Turbat Cats, altă

Bunicuţa Rozalia (Tamara), în curte.
Bunicuţa Rozalia (Tamara), în curte.

echipă. În fiecare an facem fapte bune: şapte, zece, doisprezece, câte putem noi… Avem o acţiune, «Ajută satul», ne cuplăm, ne adunăm şi facem din astea… Am strâns de la prietenii care au răspuns: de la noi, adică Turbat Cats şi Free Bikers, plus prietenii de pe Facebook. Ne-a dat, fiecare, cât a putut: 50 de lei, 100 de lei… Chiar aseară eram într-un supermarket şi cumpăram nişte cozonaci pentru echipă, ceva merinde – cum zicem noi. Şi, o doamnă de acolo mi-a spus să stau puţin, apoi a venit şi mi-a dat 50 de lei: «Te rog frumos să-i foloseşti pentru bunicuţa» mi-a zis”. Am rămas puţin impresionat…”, mărturiseşte Gheorghe Daniel Furca.

Frumoasa de la lopată: fără cocaină şi caviar!

El adaugă că donatorii sunt prea mulţi, ca să poată fi amintiţi, fiecare în parte, iar bikerii s-au adunat din aproape tot judeţul: Deva, Hunedoara, Haţeg, Simeria. „Nu cred că vom termina astăzi. Mai venim şi săptămâna viitoare. Avem, fiecare, serviciul nostru, dar, dacă ne-am înscris la chestia asta, job-ul (serviciul) mai poate aştepta. Sunt oameni înţelegători pe la job-uri. Sigur, n-o să putem veni zece, cum suntem astăzi, dar zilnic vom fi doi-trei-patru. Eu voi fi aici în fiecare zi”, spune Gheorghe Daniel Furca, de la Turbat Cats. „Astăzi e 1 Decembrie. Ziua Naţională a României. Vă simţiţi patriot?”, îl întrebi. „Da! La mulţi ani, România! Sper că aţi observat că am venit pe camionetă

Raluca, motociclista cu inimă mare.
Raluca, motociclista altruistă.

cu steagul! Asta înseamnă să fii patriot: n-am plecat, eu lucrez aici, fac construcţii, fac de toate… Şi să-i ajuţi şi pe cei nevoiaşi! Tot timpul am crezut că avem oameni care ne reprezintă în stat. Din păcate, ei… mai mult se ceartă… nu ştiu ce fac. Şi, atunci, trebuie să luăm atitudine, noi! Pentru oamenii săraci, măcar atât. Nu putem face mai mult. Dar, facem cât putem!” Raluca are 30 de ani şi e din Haţeg. Motociclistă, şi ea, deşi e doar un pumn de fată. Ochii ei sunt mereu alungiţi într-un zâmbet, pe care-l ascunde, serioasă. A sărit imediat să ajute, când a auzit de acest caz umanitar, aşa cum a mai făcut şi altădată. Şi-a ascuns buclele ei negre, care i se revarsă, rebele și crețe, pe umeri, sub un fes gri, pe care scrie „Cocaine and caviar”. Ea, însă, nu va consuma nici una, nici alta. Va da, însă, la lopată voinicește, alături de băieţii veniți să ajute. „Am preferat să-mi petrec ziua de 1 Decembrie, aici, să fiu de folos. Pierderea bunicii din partea mamei m-a marcat şi mă gândesc că şi noi, la o anumită vârstă vom dori să trăim liniştiţi, cu un acoperiş deasupra capului”, zice frumoasa Raluca. Apoi se întoarce la cărat de crengi. Tinerii zic că vecinii l-ar fi găsit pe internet pe fiul bătrânei, prin Portugalia. Iar el, ar fi ridicat din umeri nepăsător și le-ar fi transmis, scurt: „Se descurcă ea, cât mai trăieşte!”

Donaţii strânse într-o săptămână

Lor, însă, le-a păsat! În timp ce prima echipă de hunedoreni descărca prima camionetă, o a doua, a sosit cu restul

Voluntarii s-au apucat de muncă de dimineaţă, în ciuda frigului şi-a curenţilor reci de lângă şosea.
Voluntarii s-au apucat de muncă de dimineaţă, în ciuda frigului şi-a curenţilor reci de lângă şosea.

necesarului: panouri metalice izolate, pentru acoperiş, bârne, prefabricate… „Sperăm să ne lase şi vremea. Dacă reuşim să-i facem camera asta, de cinci pe cinci (n.r. metri), suntem bucuroşi! Oricum, dacă nu terminăm, continuăm săptămâna viitoare. O parte din materiale le-am primit, donaţie: uşi, geamuri, saci de ciment… Iar pentru o parte din ele am primit donaţii în bani, aşa că am mers şi am cumpărat ce a fost nevoie. Nisipul şi pietrişul le-a donat primarul de aici, din comună. Tot el ne-a dat şi balastiera, ca să o folosim, pentru ca să facem cimentul. Panourile sandviş ni le-a dat o firmă din Haţeg, care ne-a făcut o reducere şi ne aşteaptă, până când vom aduna noi suficienţi bani, ca să le plătim. Noi am aflat de bunicuţă doar săptămâna trecută, aşa că, fiind foarte scurtă vremea, nu am reuşit să mergem, să prezentăm cazul la companiile mari care au materiale de construcţii. Doar ce am strâns după ce am postat cazul în pagina noastră. Dacă n-o să ne descurcăm, o să mergem, probabil, şi pe la ei”, explică Marius Achim, preşedintele Free Bikers Hunedoara. Hunedoreanul spune că a vorbit cu „bunicuţa Tamara”, cum i-au spus motocicliştii, iar povestea acesteia este una pe cât de tristă, pe atât de încâlcită. Ei au reuşit să descâlcească doar o parte din iţe. De fapt, pentru ei a fost suficient să vadă în ce condiţii supravieţuieşte bătrâna și cât de degradată e casa în care ar fi trebuit să treacă iarna. Nu au avut nevoie nici de acte doveditoare, nici de cifre: „Rozalia Tămaş o cheamă, de fapt, pe bunica, din ce ne-au spus vecinii. Dânsa vorbeşte mai greu, aude mai greu, doar dacă îi vorbeşti tare, în ureche. Nu prea ştie să ne spună mai nimic. Zice că de

Casa veche, serios degradată.
Căsuţa Rozaliei, situată chiar la şosea.

vreo trei sau cinci ani nu l-a mai văzut pe băiatul ei şi că nu ştie nimic de el. Căsuţa ei din chirpici a început să se prăbuşească, un sfert din acoperiş este deteriorat şi a căzut în interior, i-a venit şi dealul din spate şi un perete stă să se dărâme, podeaua i s-a prăbuşit în beci, cu tot cu mobilă. Am fost şi la Primărie, iar cei de acolo spun că ştiu că trăieşte singură, iar copiii nu au mai venit să o vadă de mult timp. Se pare că nu are pensie şi ne-a spus nici actele nu şi le mai găseşte. Noi am aflat de acest caz de la un devean, Dorin Olariu”, adaugă Marius Achim.

O pâine gratuită, pe zi, pentru tot restul vieţii

Dorin Olariu, deveanul care a iniţiat, indirect, acţiunea umanitară de 1 Decembrie spune că a descoperit, tot pe reţele, cazul „bunicii Tamara”, semnalat, iniţial, de un timişorean. După ce a vizitat-o pe bătrânică de câteva ori şi i-a dus de mâncare, a decis să ceară ajutorul motocicliştilor de la Free Bikers, despre care ştia că organizează o campanie umanitară, „AJUTĂ SATUL”, aşa că a vorbit cu Marius Achim. „Eu am sunat, încă de astă vară de foarte multe ori, la Primărie, la un număr pe care l-am găsit pe intrenet. După mai multe zile în care am tot sunat, am reuşit să vorbesc cu o doamnă secretară şi cu un consilier local, care mi-au spus că

Felicia Toma, vecina Rozaliei.
Felicia Toma, vecina Rozaliei.

vor încerca să găsească soluţii pentru acest caz. Nu ştiu dacă şi ce au făcut, având în vedere că acum s-au dus tinerii ăştia de la AJUTĂ SATUL să-i facă o cameră”, spune Dorin Olariu. Unul dintre voluntarii care lucrează la finalizarea construcţiei din BCA spune că ştie de la vecini cum că şanţurile de evecuare din apropierea casei ar fi fost

colmatate, în timpul exploatării lemnului din pădurea aflată în imediata apropiere. „Firma care a exploatat lemnul, l-a luat, a plecat şi a lăsat şanţurile înfundate, iar apa a intrat la bunicuţa în casă. Vecinii au încercat să decolmateze şanţurile şi au scos crengile. Acum, noi vrem să căutăm şi o firmă care distribuie panificaţie, şi să-i plătim o pâine pe zi, pentru tot restul vieţii.”, mai spune Gheorghe Daniel Furca. Câţi ani are bătrânica, nimeni nu prea ştie: unii zic că vreo 77, alţii că demult a trecut de 80! „85 de ani are! Veni la mine să mă-ntrebe că ce zî-i azi? «Vineri.» No, ş-atunci, vineri ea să duce la Ilia, să-şî cumpere laptie. Are pensie vreo câteva sutie de lei. Ştie Dumniezău! Îi o femeie năcăjită! Băiatu’, îi prin Jermania. Eu l-am botezat. Am

Bunica Rozalia (Tamara).
Bunica Rozalia (Tamara), care comunică, ajunsă la vârsta senectuţii, cu mare dificultate.

auzit că fetile s-or măritat! Bine că-i fac! Facă-i! Că toată casa-i căzută-n beci! Ea o lucrat la Colectiv şi o fost săracă toată viaţa. Ea o fost ca slujnică în familia asta şi a rămas aici, că ei n-or avut copii şi or trecut casa pe numele băiatului”, povesteşte Felicia Toma, o localnică de 91 de ani, care susţine că ar fi chiar naşa fiului care şi-a pierdut urma prin lume.

E ajutată mult de oameni şi de părinte”

Edilii-şefi din comuna Ilia au donat, şi ei, materie primă pentru construcţii şi au pus la dispoziţie utilaje pentru construcţia noii încăperi, deci cunosc, în mare, cazul Rozaliei Tamaş: „Anul trecut sau anul ăsta a mai sunat cineva, de pe la Bucureşti. Să ştiţi că sunt oameni chiar mai necăjiţi decât bătrâna asta. Nu o spun cu răutate, dar nu ştiu de ce s-a creat aşa o semi-psihoză, pe ceva ce nu e, de fapt”, spune primarul comunei Ilia, Marius Omotă. Care te şi direcţionează spre asistenta

socială, responsabilă direct de acest caz. Magdalena Zbegan spune că bunica Rozalia are o pensie de 560 de lei: „E pensia de la CAP şi, cred, şi ceva compensare ca pensie de urmaş. Eu sunt din Săcămaş şi o cunosc foarte bine pe tanti. Ea nu mai poate beneficia de alt ajutor, decât această pensie. Poate doar dacă s-ar încadra la o indemnizaţie de handicap, dar nu e cazul, pentru că ea, totuşi, umblă. E ajutată foarte mult: şi de oamenii din sat şi de părinte, dar ea, săraca, e dusă un pic cu capu’. Uneori a spus că poştăriţa nu i-a dat pensia, dar cum să nu i-o deie?! Chiar i-o dă mereu cu vecini, cu martori, să nu fie probleme… Ea are probleme psihice, dar nu permanent. Băiatul e plecat de foarte mult timp: eu am 40 de ani, dar nu l-am cunoscut. Doar din ce ştiu de la bunica mea, că ar fi fugit în America, încă de pe vremea lui Ceauşescu. Lumea o ajută mult, dar uneori tanti chiar a aruncat mâncarea. Iar, legat de colmatare, acolo ştiu că au montat un tub mare, care preia toată apa, şi de la casele din spate. Eu am vorbit cu doamna doctor şi i-a prescris un tratament, numai că ea, cum are probleme… La azil, la Brănişca, cel mai mic cuantum (n.r. de plată)

"Furnicile"...
„Furnicile”…

era anul trecut 650 de lei. Cineva ar trebui să se angajeze, în scris, că va plăti diferenţa şi, mai mult, pentru a o duce la azil, ar trebui să fie încadrată la gradul II de handicap (n.r. accentuat). Cineva ar trebui să meargă cu ea pe la doctori şi să vadă dacă e posibil să fie încadrată la un asemenea grad. Ca să meargă un asistent social, ar trebui să se ia o decizie la nivel de primărie, ar fi nevoie de o maşină… Oricum, să ştiţi că nu e lăsată de izbelişte, ci primeşte foarte mult ajutor. Merge mereu la biserică şi primeşte ajutor de la mulţi oameni: mâncare, colaci… Acum, că i se va schimba mediul (n.r. după ce motocicliștii îi vor termina de construit o încăpere), poate că şi starea ei se va schimba în bine.”

ADA BERARU

 

 


 

4 comentarii la „Motocicliştii hunedoreni şi-au „donat” vacanţa de 1 Decembrie unei bătrâne din Săcămaş. VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *