Muntele cu narcise sălbatice (GALERIE FOTO)

Narcisele se ridică cu miile din iarba aspră a muntelui şi se înalţă elegante din spinările  roşiatice ale tufelor de afin. Lujere crude de-abia ţin petalele rânduite precum aripile unor minuscule mori de vânt: albe precum pânzele se strâng roată în mijlocul gălbui ţesut cu fir roşu.

Din vârful muntelui, broderia înflorată coboară coama şi dă târcoale omului de piatră pus de străjă între hotare. Aerul tare al muntelui e parfumat şi vântul poartă mireasma printre culmi.

Doar de câteva zile, pe muntele din Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, narcisele sălbatice au prins curaj să înflorească. Primăvara a ajuns târziu. Drumul până la această minunăţie a naturii e greu şi lung. Îţi ia un sfert de zi să urci la pas şi câteva ceasuri bune cu maşini de teren care de-abia fac faţă provocărilor. Ploile din ultima vreme au înmuiat pământul, au spălat căile de acces şi au îngreunat mult drumul rangerilor şi al localnicilor ce urcă la sălaşurile încropite pe păşuni. Chiar şi puternicele 4×4 au probleme la urcare pe făgaşele pe unde şi-au făcut apele, albie.  Calea te poartă prin splendide păduri de fag unde aerul e plin de aroma tare a leurdei care a înflorit în covoare întinse, apoi străbate poieni largi mărginite de brazi uriaşi. Între nori şi frunza primăverii, două păsări de pradă se joacă în soarele care scaldă locurile. Lângă foşnetul plin al codrului, un izvor limpede îşi grăbeşte şuvoaiele la vale.

După aproape două ceasuri de mers pe drumuri de stână, priveliştea de pe acoperişul lumii te face să îţi strigi încântarea. Aici, în locurile de sus ale ariei protejate, primăvara de-abia a ajuns şi a adus cu ea cohorte întregi de flori: toporaşi parfumaţi se înghesuie între bănuţi albi şi păpădi aurii, ori fac loc delicatelor flori ale Paştelui. Opreşti drumul şi îţi fac popas de suflet. Oriunde te-ai întoarce descoperi alte şi alte petice de rai.

În faţă culmile umbroase se văluresc îndelung şi se opresc în zare de unde urcă crestele înzăpezite ale munţiilor Văii Jiului. De cealaltă parte, păşunea alpină e regatul cailor liberi. Armăsari mândri îşi scutură coamele şi privesc către trecători. Ferite de ochii lumii, locuri de paradis îşi potrivesc culorile de la pământ până în azuriul cerului străbătut de nori bucălaţi. Fiecare teacă de iarbă, orişice petală îşi găseşte rostul şi împreună îmbogăţesc peisajul tulburător de frumos al drumurilor de plai. Fagi impresionanţi cu tulpini răsucite, ridică verdele crud dintre ramurile întinse într-un balet grozav deasupra păşunilor. Lângă vâltorile de viaţă, alţii giganţi zac prăbuşiţi, seceraţi de fulgere, cu pântecele arse.

Văzduhul aduce glas de talangă şi, în depărtare, o turmă de oi împânzeşte întinderea. Mai sus, câteva văcuţe ridică speriate coarnele către nou-veniţi. Un tăuraş priveşte încruntat şi, de la volan, Alin Alimpesc exclamă: „Ia uite! Zimbrul de Grădişte!”, glumeşte directorul Administraţiei Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina.

Sunt aproape două ceasuri de când ne hurducăim în maşina de teren, oprim pentru fotografii şi facem pauze de savurat peisajul. Şi tot nu am ajuns la muntele cu narcise. „Vezi culmea aia în zare? Acolo e!”, spune rangerul Bogdan Luţ. 

Toată lumea îşi îndreaptă privirea după spusele tânărului, dar degeaba. Ne măsurăm mirările şi socotim că, orişice-a văzut e datorită tunului ataşat la aparatul de fotografiat.

Continuăm drumul pe un plai domol şi cărarea se strecoară asemenea unui şarpe prin pajişte. De-a stânga şi de-a dreapta, ne străjuiesc tufe roşiatice decorate bogat cu florile de afin ca nişte clopoţei minusculi. Şi, deodată, le vezi: narcisele sunt pete albe, răzleţe în nebunia de culori din aşternutul muntelui.

Încet, strâng rândurile şi petele imaculate te poartă către locul de taină din străvechile ţinuturi ale dacilor unde muntele are parcă straie de mireasă.

În beţia de culoare şi miros, calci atent să nu zdrobeşti lujerii proapeţi care se frământă în bătaia vântului. Un întreg lan de narcise şi-a făcut rost pe munte. Odihnesc în primăvara nou sosită şi se zburlesc înfrigurate când privesc crestele înzăpezite încă ale Parângului. „În sfârşit, am ajuns la destinaţie! E locul cu narcise din Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, la 1.500 de metri altitudine.

Sunt nesperat de multe, chiar nu ne aşteptam să fie în număr atât de mare. Au început să înflorească de o săptămână. Nici nu mai ştii dacă narcisele sunt printre afini sau afinii printre narcise”, se bucură Alin Alimpesc. Împreună cu rangerii a decis să ţină muntele cu narcise ferit de turismul de masă.

Îi ajută oricum şi drumul care e greu şi lung: „Am văzut ce se întâmplă la fânaţele cu narcise de la Sălaşu de unde oamenii pleacă cu braţele pline de flori. Aici avem noroc că sunt minim şase ore de mers pe jos. Cei care vor să ajungă, o să o facă oricum, dar îi rugăm să le protejeze”, spune şeful administraţiei.

Priveliştea e una de zile mari şi rare: în zare, Masivul Parâng poartă încă urmele iernii, în timp ce, în munţii de aici de-abia au înflorit toporaşii care aduc pete de culoare în potopul de narcise sălbatice. Bobiţele roşiatice ale afinilor stropesc cu picurii vii decorul de la firul ierbii. E o provocare pentru ochii să descoperi nuanţele locului.

Rangerul Bogdan Luţ este pasionat de fotografie. Nici nu e de mirare la câte locuri de poveste cuprinde aria protejată care adăposteşte cetăţile dacice.

De câţiva ani, în fiecare primăvară, tânărul vine să admire locul: „Este cu adevărat o bucurie ceea ce simţi aici când vezi narcisele, o bucurie care nu se compară cu sentimentul pe care îl ai la Sălaşu când vezi ce se întâmplă la Festivalul Narciselor.

Aici, sunt parcă tot mai multe şi sfatul meu e să fie admirate, nu smulse sau rupte. Au un farmec aparte aici în mijlocul munţilor. De şapte ani am descoperit locul şi niciodată nu a fost vreme bună sau o zi cu soare”, povesteşte rangerul.

Colegul său, Florin Ciucurescu, spune povestea altei ciudăţenii în jurul căreia stau roată narcisele: un soi de turn clădit din pietre cocoţate chiar pe creasta muntelui. „Gomilele astea sunt hotare între munţi, între localităţi. Ştii că până aici ţine hotarul comunei Băniţa. Sunt semne vechi, făcute de oameni ca să ştie până unde să îşi lase animalele”, zice rangerul.

Nici nu termină bine de povestit că un ropot tulbură liniştea locurilor şi se apropie rapid. Din vârful muntelui, vezi şi auzi cum vine ploaia.

Parfumul florilor e parcă şi mai puternic: „Se simte adierea de la floarea de narcisă lângă cea de iarbă crudă. Miroase a primăvară. E a doua primăvară pe care o prindem anul ăsta!”, şopteşte Alin Alimpesc.

Departe, cerurile clocotesc, iar lângă noi, stropii de apă se prind pe florile albe şi revarsă curcubee microscopice. O şopârlă maronie se ascunde în iarba deasă crescută printr-o spinare de afin. Reptila e mărunţică şi pot să-mi închipui că, pentru ea, lujerii înalţi ai narciselor par adevărate eoliene. Şi tot imaginaţia şi voia bună aduce glume şi poveşti între noi: „Uite, acolo, pe partea dreaptă, era un castru roman. Se văd încă urmele lui!”, spune Bogdan Luţ. Aha! „Deci aşa au ajuns până aici narcisele.

Se zice că erau folosite de luptătorii soldaţii romani grav răniţi. Am citit pe undeva că fiecare legionar ar fi avut la el bulbi de narcise pe care îi mâncau pentru a muri fără dureri. Cum sunt lângă un castru roman, poate că în antichitate înfiinţaseră aici o plantaţie şi primeau subvenţie de la imperiu”, glumesc eu. Adevărul e că orice cunoscător vă poate spune că bulbii de narcisă sunt cât se poate de otrăvitori şi conţin substanţe somnifere periculoase.

Dozele peste 10 grame pot fi letale şi primul simpton este somnolenţa. Chiar şi fără să le mănânci, parfumul narciselor te îmbie parcă să te întinzi şi să laşi sufletul să savureze farmecul dimprejur.

Nu e uşor să ajungi în acest loc, dar e şi mai greu să pleci. Nu pentru că drumul ar fi mai dificil, ci pur şi simplu pentru că te înduri cu greu să te rupi de priveliştea asta unde, după ploaie, valuri de aburi rup verdele muntelui şi urcă către înalt. Răpăielile grele ale ploii te ajută să te convingi că e momentul să te îmbraci şi să apuci drumul spre casă. Şi, dacă vreodată ajungeţi la muntele cu narcise din Parcul Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, fiţi cumpătaţi şi luaţi cu voi doar amintirile. Veţi pleca oricum cu sufletul plin.

Laura OANA

 

DE ACELAȘI AUTOR:

Poienile cu flori ale dacilor

Meria, “satul de la vânătul cerului” (GALERIE FOTO)

Grădina aristocrată sau mica Italie de la Banpotoc (Galerie foto)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *