Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva vă invită la „Zilele Icoanei”

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în colaborare cu Episcopia Devei și a Hunedoarei, Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și Grupul Sfântul Ioan Damaschin din Cluj-Napoca, vă invită să participați în zilele 19-20 octombrie 2019, la cea de a IX-a ediție a manifestării intitulate „Zilele Icoanei”.

Evenimentul va debuta sâmbătă, 19 octombrie 2019, începând cu ora 18.00, la Palatul Magna Curia, unde va fi vernisată expoziția de artă bizantină: „Patrimoniu contemporan, imaterial, universal”. Vor fi expuse lucrări realizate în tehnica mozaicului, icoane pe panou de lemn, icoane pe sticlă, picturi după manuscrise bizantine, fotografii, care vor prilejui o incursiune în fascinantul univers al artei bizantine sub diversele ei manifestări.

În continuarea evenimentului, membrii grupului „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca vor susţine un concert de muzică bizantină în Sala Șemineului, introducând astfel participanţii în lumea muzicii bizantine.

Titlul expoziției exprimă duhul artistic bizantin prin evocarea unei dimensiuni trihotomice, specifică lumii constantinopolitane. Un patrimoniu imaterial este totodată universal, dar mai ales, contemporan, reprezentând, astfel, o necesitate și un reper pentru exigențele duhovnicești ale vremii noastre. Căutarea autenticului este materializată astfel, ea păstrând totodată legat firul tradiției, împletit cu contemporaneitatea. Concertul de muzică bizantină va cuprinde atât cântări din cadrul slujbelor, cât și piese din folclorul bizantin, cu precădere interpretările cântărilor de la curtea imperială, toate acestea pentru a introduce publicul într-o atmosferă inedită, temeluită pe deschiderea spre orizonturile lumii bizantine”, menționează dr. Sorin Albu, lector universitar la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca.

Evenimentul va fi încununat de Sfânta Liturghie, care se va desfășura la Biserica Sf. Vasile cel Mare, în data 20 octombrie, de la ora 10.00, precedată fiind de slujba Utreniei de la ora 08.00. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul „Ioan Damaschin”.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 19 octombrie 2019 – 24 noiembrie 2019, de marți până duminică, conform programului de vizitare al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.

 

Vă așteptăm!

Secția de Marketing  și Relaţii cu Publicul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *