Nereguli depistate la Asociația Salvital

Activitatea Asociației Salvital a fost verificată de Curtea de Conturi. Perioada efectuării acțiunii de control a fost din data de 27 noiembrie și până în 15 decembrie 2017. Conform datelor, pentru anul 2017 asociația și-a propus venituri de 4.565 mii lei, iar realizările au fost de 4.508 mii lei. Cheltuileile planificate au fost de 4.565 mii lei, iar cele realizate efectiv au fost în sumă de 3.486 mii lei.

Inspectorii financiari au constatat că “nu au fost fundamentate veniturile, din BVC, în baza unor documente încheiate conform prevederilor statutare sau legale” și “nu au fost întocmite justificări către membrii asociației cu privire la utilizarea sumelor primite”. Potrivit raportului Curții de Conturi “abaterile constatate sunt în curs de valorificare”.

58 de membri are asociația Salvital, dintre care 34 înregistrează întârzieri la plata cotizatiilor. Potrivit presedintelui Salvital, Petru Mărginean, cotizațiile membrilor se ridică la suma de 3,83158 milioane de lei anual, iar cheltuielile sunt de 4,5 milioane de lei numai pentru a asigura salariile paramedicilor SMURD. Diferența este acoperită din eșalonările de plată ale membrilor asociației. La nivelul județului Hunedoara funcționează 12 module SMURD. Trei sunt în subordinea ISU, și anume Lupeni, Baru și Băița.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *