NEWS ALERT: Persoană dispărută în munții Vâlcan

Acțiune de căutare în desfășurare a Salvamont Uricani a unei persoane dispărute în Munții Vâlcan, zona Oslea. Condițiile de desfășurare a acțiunii sunt unele nefavorabile, cu vânt puternic și zăpadă de 30 – 40 cm.

”Alarmarea a fost dată la ora 08:30 , echipa de prim răspuns formată din trei salvatori montani deplasându-se cu doua Atv-uri în zona în care dispărutul fusese semnalat ultima data, respectiv în zona alpină de sub vârful Coada Oslei. Deplasarea a fost anevoioasă din cauza zăpezii de circa 30 cm, dar în unele locuri din cauza viscolului depășea 60 cm. Accesul cu atv-ul a fost posibil doar până la zona alpină, de aici deplasarea continuând pe jos până la ora 11:40, când persoana a fost găsită. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, nu avea echipament corespunzător deplasării în astfel de condiții și a decis să rămână la o baracă de lemn, un adăpost de vară fără sursă de foc. Am făcut o evaluare a victimei, aceasta nu prezenta degerături, doar o entorsa mai veche recidivase și se deplasa anevoios, motiv pentru care nu a mai coborât în momentul în care s-a înrăutățit starea vremii. Persoana a fost coborâtă în siguranță”, au declarat oficialii Salvamont Hunedoara.

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *