NEWS ALERT: Turişti blocaţi în telecabina de pe Dealul Cetăţii din Deva (GALERIE FOTO + VIDEO)

Pompierii din Hunedoara au intervenit, duminică, pentru salvarea a 17 turişti, între care doi copii, care au rămas blocaţi în telecabina de pe Dealul Cetăţii din Deva, la aproximativ opt metri de sol. Din cauza terenului accidentat operaţiunea de salvare a fost extrem de dificilă.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara au anunţat că mai multe echipaje au intervenit pentru salvarea a 17 turişti, între care doi copii, care au rămas blocaţi în telecabina de pe Dealul Cetăţii din Deva.

În telecabina care a rămas blocată la aproximativ opt metri de sol se aflau doi copii de 6 şi 7 ani, nouă femei şi şase bărbaţi. Nicio persoană nu a fost rănită.

Potrivit pompierilor, din cauza terenului accidentat operaţiunea s-a desfăşurat extrem de dificil.

Deocamdată nu se cunoaşte din ce motiv s-a blocat instalaţia. Iniţial tehnicieni au încercat să remedieze defecţiunea, dar pentru că nu au reuşit au solicitat intervenţia pompierilor.

”S-au blocat frânele telecabinei. Turiștii au stat în jur de o oră și 45 de minute, până a fost coborât pe scara pompierilor și ultimul. Le mulțumim pompierilor că au intervenit”, a declarat viceprimarul Răzvan Mareș, pentru Replica – Info HD.

sursa foto și video: ISU Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *