Note de călătorie. Roma, dragoste la prima vedere

Am ajuns târziu la Roma. Cu mult dincolo de prima tinerețe. Suficient să mă surprindă neplăcut dragostea la prima vedere în care am căzut prea ușor cu marea capitală. Neplăcut, pentru că este o dragoste neîmpărtășită. Roma a rămas total nepăsătoare la freamătul meu, risipindu-și farmecul tuturor fără măsură, ca o bacantă solemnă cu care și-au făcut de cap douăsprezece secole tot felul de dinastii, tiranii și oligarhii mai mult sau mai puțin celebre, dar toate deosebit de sângeroase.

Nefiind un pasionat de patrimonii istorice, la început mi-am imaginat vacanța la Roma ca o plictisitoare trecere în revistă de ruine celebre. Nu a fost deloc așa. Poți să n-ai habar că a existat cândva un Imperiu Roman și tot vei fi cucerit de metropola de pe Tibru. Pentru că Roma este un cocktail turistic unic în care zestrea istorică fantastică vine la pachet cu un ”nu știu ce” care o face irezistibilă.

Am simțit asta din prima clipă. Ceva în prospețimea tandră a aerului mediteranean îți fură simțurile imediat. E ca și cum ai respira briză de mare trecută prin patul de arome al unui belșug floricol luxuriant. Și brusc te simți bine! Peisajul solar, freza cu breton a copacilor, tonurile de galben-bej ale tencuielii clădirilor ucid în fașă orice oboseală sau puseu depresiv. Roma te îndeamnă de cum o vezi să trăiești intens, fără inhibiții.

Să răsfoim capodoperele

Și, decis să dau Cezarului ce-i al Cezarului și Papei,  cu lecția învățată de acasă și GPS-ul pornit,  am început să bifez. Pe o suprafață de câțiva kilometri pătrați găsești cea mai mare densitate de capodopere de tot felul din lume. E acolo toată teleenciclopedia de când ne-am născut până acuma. Denumirile se succed în serie rapidă, le găsiți pe orice ofertă turistică: Piața San Pietro, Basilica San Pietro, Muzeele Vaticanului, Castelul Sant‘ Angelo și Podul Sant’ Angelo, Piața Navona, Fontana di Trevi (și ziua și noaptea!), Panteonul (vechi de 2000 de ani!), Piața Spania și Treptele Spaniole, Piața Poporului, Villa Borghese, Piața Veneția, Forul Roman, Colosseum și Dealul Palatin, Columna lui Traian, Basilica Sf. Maria Maggiore, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Bernini, Dali, Caravaggio, Raphael,…! Oferta e colosală, te copleșește, nu poți cuprinde atâta excelență dintr-o dată, ai avea nevoie de studiu aprofundat și reveniri multiple ca să înțelegi deplin ce ai sub ochi.  Gândiți-vă doar că dacă ați sta doar 30 de secunde în fața fiecărui exponat din Muzeele Vaticanului, vizita dumneavoastră ar dura nouă (9) ani!!! De aceea, majoritatea turiștilor care vizitează Roma ”răsfoiesc” doar colecția de capodopere, fiind goniți din spate de valurile succesive de vizitatori. Câteodată însă, capodoperele Romei rămân în mintea unora și produc adevărate obsesii cu urmări incontrolabile. Ca cea a unui oarecare Laszlo Toth care la 21 mai 1972, cu un ciocan geologic,  a făcut praf  ”Pieta”, sculptura lui Michelangelo din Basilica Sf. Petru care o reprezintă pe Fecioara Maria, ținând in brațe trupul lui Iisus, după coborârea de pe cruce. Astăzi ”Pieta”, reconstituită cu greu din cioburile recuperate după distrugere, poate fi admirată în spatele unui perete de sticlă antișoc. Este singura sculptură pe care marele artist și-a inscripționat semnătura.  Un element prezent peste tot în preajma marilor vestigii la Roma sunt trupele înarmate de comando. Jeep-uri, soldați în haine kaki, pistoale mitralieră cu muniție de război sunt prezențe menite să descurajeze eventuale atacuri teroriste în zonele aglomerate din Roma.

Iar adevărul este că ai ce apăra în capitala Italiei. Patrimoniul istoric și cultural al Romei, oricât de ignorant ai fi la aceste materii, te face mai conștient de calitatea ta de om. Îți impune cumva să compari ce ai făcut tu în viață, ca om modern, cu realizările celor de acum sute și mii de ani. Oricum, tristețea dăltuită în marmură de Michelangelo pe chipul Fecioarei Maria în ”Pieta” vine cu tine mult timp după ce ai plecat de lângă statuie. E o imagine la care doar morții nu ar fi impresionați.

 Ridică-te și umblă!

E bine de știut! Dacă nu stați bine pe picioare nu veți ajunge prea repede să cunoașteți  Roma de dincolo de reclamele turistice. Pentru că cea mai bună abordare a Città Eterna („Orașul etern”) este hoinăreala. Nu ai cum să te pierzi. Dacă ai puțin simțul orientării și știi cam pe unde trebuie să ajungi, merită să riști ocoluri ca să descoperi lucruri noi. Kilometri de străduțe, bulevarde, piețe, piațete, tuneluri, oaze de verdeață parcurse îți trezesc fără să vrei curiozități de tot felul. Ce reprezintă statuia (majoritatea poartă inscripții explicative)? Cât de veche e clădirea la umbra căreia tocmai te-ai oprit (sunt plachete pe multe din clădirile de patrimoniu)? Ce prețuri au la terasa asta cochetă (de la 11 la 40 de euro meniul)? Oare cerșetoarea aia e de pe la noi (da!)?  Privită din perspectiva turistului, strada romană prezintă foarte clar structura socială a zonei, pe nații. Italienii sunt în top dominând firesc cele mai bune restaurante, hoteluri și posturi. Sunt urmați de asiaticii care sunt fie proprietari de mici afaceri de comerț, fie angajați pe posturi de întreținere și curățenie în hoteluri. Africanii sunt o treaptă mai jos, ei fiind cei care te abordează permanent pe stradă ca să-ți vândă mici suveniruri sau utilități, gen fuste și șaluri, fără de care femeile care și-au lăsat imprudent picioarele dezgolite sau umerii goi nu au acces în Vatican. În fine, sub forma unor cerșetoare prăbușite pe trotuar sau sub cea a unor mici tarafuri producătoare de armonii aproximative este imposibil să nu recunoaștem conaționali. Este însă loc pentru toată lumea, iar la sfârșitul zilei, fiecare pleacă cu un bănuț acasă.

Nu veți găsi la Roma peste tot curățenie perfectă pe străzi. Nu veți găsi tencuieli impecabile oriunde. Nici mobilier stradal perfect de la un capăt la altul. Dar tocmai acesta e farmecul orașului. Pentru că nu e mizerie. E doar un deranj boem care împlinește greutatea istorică a locului. Dincolo de asta, transportul local, facilitățile de tot felul, calitatea drumurilor, bunul-gust al amenajările urbanistice, parcurile respectă cele mai avansate standarde de calitate și design. Dacă mergeți la Roma vă veți convinge de asta și numai dacă consumați apa care curge la zecile de țâșnitori din oraș. O apă mai bună și mai rece decât în centrul Romei cu greu găsești chiar și în orașele de munte. Există până și surse gratuite de apă unde poți alege dacă dorești lichidul vital în variantă plată sau minerală.

Noaptea ca o nouă zi

Ar fi o pierdere să mergi la Roma fără să dai măcar o tură de noapte prin oraș. După căderea întunericului, Roma trăiește o nouă zi la lumina becurilor. Mai răcoroasă. În centrul istoric sau în romanticul cartier Trastevere odată cu lăsarea serii străzile se animă de turiști, artiști ambulanți, comercianți de suveniruri. Iluminatul feeric care acoperă cu un fard de lucși imperfecțiunile clădirilor, artezienele care fac apa să pară o lavă turcoaz, puzderia de terase punctate cu leduri multicolore, chelnerii cu șorț care te ademenesc la meniuri italienești te fac să uiți de orele înaintate. De aceea, să bați străduțele Romei cu o înghețată în mână la unu noaptea e o activitate cât se poate de normală.

Paste, pizza, înghețată și cafea

Acesta este meniul pe care prejudecățile mele gastronomice mi l-au impus la Roma. Și nu m-am păcălit. Pentru 6 euro poți mânca o porție de paste preparate pe loc în micile restaurante ”Pastaciutta”. Textura și gustul acestora sunt supreme. În rețeaua Alice Pizza, pentru mai puțin peste 6 euro primești porții din cele mai diverse de pizza. Blatul subțire și crocant suportă cu greu adaosul masiv de șuncă, cașcaval, ciuperci, sau pesto care îți îmbuchetează cerul gurii. Pentru minim 3 euro poți servi în gelateriile ”Venchi” cea mai bună înghețată din viața ta, indiferent de aromă. E cremoasă și plină de gustul ingredientului care îi dă denumirea cacao, fistic, vanilie, zmeură, banane și orice altceva vă mai trece prin cap. Iar cafeaua e un cult la Roma. Pentru 1.50 – 2.00 euro cafenelele romane îți oferă o licoare a cărei aromă nu o găsești în altă parte. Și gândiți-vă că Lavazza este doar entry-level acolo!

Acasă la cei care ne-au bătut acum 2000 de ani

Nu ești român adevărat dacă, odată ajuns la Roma,  nu cauți după Columna lui Traian. Am găsit-o ușor pentru că este construită într-un loc extrem de vizitat din Roma. Aș fi vrut să o văd, dar mi-a fost imposibil să identific pe cei aproape 35 de metri de basorelief ai Columnei scena sinuciderii lui Decebal. Dar am înțeles că acolo, sub forma acelei Columne, este marcată pentru eternitate intrarea dacilor în marea istorie universală, ca luptători curajoși care au transformat într-un edificiu incredibil respectul cuceritorilor romani. Și dacă toate drumurile duc la Roma, ei bine la Roma anumite drumuri duc la București. M-am bucurat când am ajuns în Piața București, capitala României, un loc pitoresc care deschide intrarea în Parcul Borghese. Iar dacă tot vorbim de acasă, oriunde ai fi în Roma, nu mai e o surpriză să găsești conaționali. O parte din clasa muncitoare românească s-a mutat acolo și astăzi te servește la masă, îți vinde înghețată sau te primește la recepții de hoteluri.

De la televizor, de pe NET, din cărți citisem, văzusem, cunoșteam teoretic ce urma să văd  la Roma. De aceea am pornit în acest scurt periplu roman fără speranța unor mari descoperiri. Nimic mai fals. Când ești acolo, când poți să-i simți aroma, când poți să atingi cu respirația ta spațiul comun cu creațiile geniale ale Evului Mediu și Renașterii, Roma pur și simplu te năucește. E un loc unde te-ai putea întoarce continuu, ca să o iei mereu de la capăt.

Dacă asta nu e dragoste la prima vedere, ce altceva ar putea fi?!

 

Adrian SĂLĂGEAN