Noua limită de 280 de caractere devine oficială pe Twitter

Twitter a anunţat că extinderea la 280 de caractere a postărilor este în prezent propagată la nivelul întregii reţelei sociale.

După mai multe luni de testare, Twitter a decis că poate merge mai departe cu planurile privind mărirea limitei de caractere ce pot fi incluse într-un post. De la 140 de caractere, utilizatorii acestei reţele sociale pot scrie până la 280 de caractere într-un post.

Noua limită este valabilă pentru toate limbile, cu excepţia limbilor chineză, japoneză şi coreeană. Oficialii companiei susţin că limbile asiatice nu au nevoie de creşterea numărului de caractere, întrucât vorbitorii acestora pot formula mai multe idei cu mai puţine caractere.

Cei de la Twitter cred că dublarea numărului de caractere va încuraja o parte din utilizatori şi chiar va atrage utilizatori noi, care vor putea să se exprime mai uşor fără vechea constrângere.

Statisticile Twitter arătau că deja 9% din utilizatori ajungeau la limita celor 140 de caractere şi erau nevoiţi să reformuleze sau să scurteze frazele.

Pe de altă parte, creşterea limitei ar putea afecta caracterul real-time pentru care este apreciat Twitter. În locul unor postări rapide şi scurte, o parte din utilizatori ar putea opta pentru amânarea postării pentru a compune un text mai elaborat.

Creşterea limitei posturilor la 280 de caractere a început să fie implementată şi va fi disponibilă pentru toţi utilizatorii, cu excepţia vorbitorilor celor trei limbi asiatice, pe parcursul zilelor următoare.

news.roviewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *