Numărul celor înregistraţi online ca alegători în străinătate a depăşit 20.000

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că numărul românilor care s-au înregistrat online ca alegători în străinătate a depăşit 20.000, peste jumătate dintre ei alegând votul prin corespondenţă.

Potrivt AEP, numărul cetăţenilor români care s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro ca alegători în străinătate, până luni, la ora 23:00, a depăşit 20.000, peste 10.000 dintre aceştia accesând ca opţiune votul prin corespondenţă.

Conducerea AEP aminteşte cetăţenilor români care au domiciliul sau reşedinta în străinătate că mai au la dispoziţie 21 de zile pentru a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro şi le recomandă să opteze pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără cozi, fără deplasări şi fără costuri.

Pentru exercitarea votului prin corespondenţă trebuie parcurşi următorii paşi: 1. Înregistrarea – completarea formularului online de pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă. La acest formular trebuie anexată copia scanată sau fotografia actului de identitate şi copia documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine. 2. Primirea documentelor – Poşta Română transmite alegătorului următoarele documente necesare exercitării votului prin corespondenţă: două plicuri exterioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două plicuri interioare, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două autocolante cu menţiunea „Votat”, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două certificate de alegător, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; două buletine de vot prin corespondenţă, marcate distinct pentru fiecare tur de scrutin; instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot; două autocolante cu adresa biroului electoral pentru votul prin corespondenţă din ţară, pe care alegătorul care a optat pentru transmiterea votului prin corespondenţă în ţară îl va aplica pe plicul exterior.

Al treilea pas este Votarea: pe buletinul de vot se lipeşte autocolantul cu menţiunea „Votat” pe patrulaterul cu candidatul preferat; Buletinul de vot astfel marcat se introduce în plicul interior, care nu are niciun semn distinctiv, apoi acesta se sigilează; Se completează certificatul de alegător, menţionând data şi semnând olograf; Se introduce plicul interior şi certificatul de alegător în plicul exterior, care se sigilează; ATENŢIE! În cazul celui de-al doilea tur de scrutin pentru Preşedintele României, înainte de a aplica timbrul autocolant pe patrulaterul ce conţine candidatul pentru care optează, alegătorul se asigură că acesta participă la cel de-al doilea tur de scrutin.

Ulterior, se face Expedierea – alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate are trei variante de expediere a plicului exterior sigilat care conţine votul său: îl trimite în ţară, depunând plicul la orice oficiu poştal ori în orice cutie poştală a statului-gazdă; îl depune la orice operator de curierat sau îl poate transmite la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din statul-gazdă, după caz, pe cheltuiala sa; îl poate depune personal la sediul misiunii diplomatice sau al oficiului consular din ţara-gazdădupă caz.

„Precizăm că înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro se poate face doar în nume propriu. Orice acţiune de utilizare a datelor de identitate în vederea înregistrării online în numele altei persoane este ilegală. Faptele de acest gen, realizate cu scopul de a genera înfiinţarea artificială de secţii de votare, semnifică inducerea în eroare a autorităţilor publice şi pot aduce prejudicii statului român. Atragem atenţia tuturor cetăţenilor cu drept de vot care intenţionează să se înregistreze pe portal să acţioneze individual, respectând principiile onestităţii şi corectitudinii, şi să nu divulge datele de identificare proprii unor terţe părţi în scopul facilitării înscrierii unui grup de alegători de către o singură persoană”, mai arată AEP.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *