Numărul elevilor şi studenţilor a scăzut cu 31.300 în anul şcolar 2018-2019, comparativ cu anul școlar precedent

Populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a fost, în anul şcolar/universitar 2018-2019, de 3,547 milioane elevi şi studenţi, în scădere cu 31.300 comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, potrivit datelor transmise, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În anul şcolar/universitar 2018-2019, aproape jumătate din populaţia şcolară s-a regăsit în învăţământulul primar şi gimnazial (46,6%), iar circa o treime în învăţământul liceal şi cel antepreşcolar şi preşcolar (17,8%, respectiv 15,4%).

Din totalul populaţiei şcolare cuprinsă în sistemul de educaţie, 50% au fost elevii şi studenţii de sex masculin şi 72% au studiat în mediul urban.

Comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, învăţământul postliceal şi învăţământul profesional sunt nivelurile care au înregistrat creşteri ale populaţiei şcolare (+5.400 copii, +500 elevi, respectiv +200 elevi).

În învăţământul profesional au fost înscrişi 90.500 elevi, acesta rămânând în continuare nivelul educaţional cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare (2,5%), urmat de învăţământul postliceal şi de maiştri, cu 92.400 mii elevi (2,6% din totalul populaţiei şcolare).

Învăţământul primar şi gimnazial, precum şi cel liceal au cunoscut cele mai accentuate diminuări ale numărului de elevi înscrişi în anul şcolar 2018-2019 faţă de cel anterior (-24.300, respectiv -8.000).

Gradul de cuprindere în învăţământ al elevilor din grupa de vârstă 6-10 ani a înregistrat cel mai ridicat nivel (89,1%), comparativ cu cel al celorlalte grupe de vârstă.

Unităţile de învăţământ care au funcţionat în anul şcolar/universitar 2018-2019 au aparţinut, în principal, nivelurilor de educaţie primar şi gimnazial (57%), liceal (21,1%), respectiv antepreşcolar şi preşcolar (17,1%), potrivit INS.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *