Oficial. Drumul spre Poiana Pelegii se închide din mai

Din 22 mai 2018, se închide temporar circulația pe DJ 685 spre Poiana Pelegii. Nu se știe data până la care circulația rutieră pe sectorul de drum va fi restricționată. Hotărârea adoptată la sfârșitul lunii aprilie de Consiliul Județean Hunedoara, în calitate de administrator al drumului, a primit Avizul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Rutier. Blocarea drumului va fi semnalizată prin bariere direcționale, pe care sunt montate indicatoare rutiere cu ”Accesul interzis”.

“Sectorul de drum situat în amonte de barajul hidrotehnic Gura Apelor, de la km 33+290 și până la km 48+700 (cabana Rotunda) va fi închis circulației rutiere până la restabilirea stării de normalitate. Închiderea temporară a circulaţiei rutiere pe acest tronson se impune din cauza fenomenelor de îngheț-dezgheț și a ploilor abundente care au dus la formarea unei ravene (gol) în structura de rezistență a drumului existând pericolul de surpare al acestuia. Măsura închiderii are ca scop prevenirea unor accidente nedorite “, arată informarea CJH.

Restricția nu se aplică autovehiculelor speciale de intervenție care aparțin M.A.I, M.Ap.N. I.G.S.U, I.G.J.R, S.R.I, Serviciului Județean de Ambulanță, altor instituții cu atribuții de intervenție în cazuri de urgență, celor care deservesc întreținerea barajului hidrotehnic Gura Apelor, celor destinate supravegherii Parcului Național Retezat, precum și celor care aparțin Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara. DJ 685 este singura cale de acces a turiștilor spre Parcul Național Retezat. În zonă este pericol iminent de surpare.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *