Oficialii CEH au jucat la două capete în problematica termoficării

Oficialii Complexului Energetic Hunedoara i-au dezinformat pe reprezentanții primăriei municipiului Petroșani în ceea ce privește furnizarea agentului termic către abonații casnici. Abonații sistemului de termoficare din municipiul Petroșani nu vor beneficia de agent termic. În urmă cu câteva săptămâni, pe fondul problemelor societății de termoficare, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a solicitat o întâlnire cu oficialii termocentralei Paroșeni pentru a stabili dacă abonații sistemului de termoficare pot beneficia de încălzire în sistem centralizat. La acel moment, oficialii termocentralei au dat asigurări că pot furniza agent termic în sezonul de iarnă 2018-2019.

31 iulie – asigurări de furnizare a agentului termic

Oficialii Complexului Energetic Hunedoara arătau la 4 zile după întâlnirea de la primărie că pot furniza agent termic, însă în anumite condiții, și anume dacă prețul pentru gigaloria furnizată s-ar fi TRIPLAT.

O eventuală continuare a activităţii ar fi fost posibilă prin triplarea preţului actual de distribuţie aprobat de către revânzător, creştere cu care administratorul judiciar nu este de acord ţinând cont de limita de suportabilitate a beneficiarilor serviciului de termoficare. Alte posibilităţi luate în discuţie au fost majorarea subvenţiei actuale acordate de Primăria Municipiului Petroşani,  lucru imposibil din lipsă de fonduri, şi reducerea preţului agentului primar livrat de S.E. Paroşeni la o treime din tariful actual. S.E. Paroşeni face precizarea că preţul de livrare al agentului termic furnizat nu poate fi redus, acest preţ fiind aprobat de către ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei) în baza costurilor de producţie a energiei termice fundamentate de către S.E. Paroşeni”, arăta comunicatul CEH din data de 31 iulie 2018.

În plus, oficialii CEH mai notau că pot furniza agent termic abonaților, însă au invocat anumite prevederi de ordin legal.

S. CEH-SA – Sucursala Electrocentrale Paroşeni îşi reafirmă capacitatea şi disponibilitatea de a furniza energie termică către toţi consumatorii racordaţi în sistemul centralizat, societatea dispunând de capacităţile de producţie necesare pentru livrarea agentului termic primar, dar subliniază necesitatea respectării tuturor reglementarilor legale în vigoare şi a condiţiilor de eficienţă”, mai nota același comunicat.

25 iulie – au acceptat falimentul

Un document arată că oficialii de la Complexul Energetic Hunedoara au jucat la dublu. Încă din data de 25 iulie, cu 4 zile înainte de întâlnirea de la Primărie șI cu 6 zile înainte de a transmite comunicatul au semnat un document prin care arătau că sunt de acord cu intrarea în FALIMENT  a societății de termoficare din Petroșani.

“În calitate de debitor al creditorului nostru SC Termoficare SA Petroșani (…) declarăm că în temeiul prevederilor art. 145, alin. 1, lit. C, din Legea 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței șI de insolvență, deoarece debitorul nu și-a respectat obligațiile asumate prin planul de reorganizare, suntem de acord cu aplicarea dispozițiilor prezentului articol, în sensul intrării în faliment”, arată decizia CEH.

Oficialii CEH arătau că datoriile restante ale S.C. Termoficare S.A. Petroşani care, la data de 27.07.2018, se ridicau la suma de 61.781.312,71 lei, iar în iarna 2017-2018 procentul de încasare a energiei termice facturate a fost de 56.73%. Dosarul are ca termen de judecată data de 13 septembrie. Atunci urmează ca judecătorii Tribunalului Hunedoara să se pronunțe asupra falimentului societății de termoficare.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *