Parcul Național Retezat, nominalizat de ghidul Michelin

Parcul Național Retezat se află pe lista obiectivelor care merită a fi vizitate în România. Nominalizarea a fost făcută de celebrul ghid Michelin.

Acest ghid face parte din prestigioasa colecţie Michelin Guide şi continuă să ajute călătorii români iubitori de cultură şi autenticitate să-şi pregătească mai bine vacanța şi să descopere diversitatea şi bogăţia ţării lor. Cea de-a doua ediție aduce un număr mare de locaţii noi. Astfel, Maramureșul oferă două obiective noi care au primit distincția de 3 stele, Valea Marei și Valea Maramureșului, Parcul Național Retezat  a primit 2 stele, Castrul Porolisum a obținut 2 stele, de la o stea în prima ediție, Ulpia Traiana a primit 2 stele, Salina Turda și Cascada Bigăr, ambele nou intrate în ghid, au primit fiecare câte 2 stele.

A doua ediție a Ghidului Verde Michelin România este împărţit în trei secțiuni sugestive. În prima parte, SĂ DESCOPERIM ROMÂNIA, iubitorii de călătorie sunt purtați prin 7 regiuni importante ale țării, ca mai apoi, în cea de a doua parte, SĂ ÎNȚELEGEM ROMÂNIA, să afle atât tainele artei și tradițiilor populare, cât și istoria țării, iar partea a treia, ORGANIZAREA CĂLĂTORIEI, să ofere informații practice și foarte utile pentru planificarea în detaliu a excursiilor.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *