Partidele parlamentare merg astăzi la consultări cu preşedintele Iohannis pentru desemnarea noului premier

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea noului premier, şeful statului spunând că doreşte o procedură rapidă pentru instalarea unui nou guvern, după demisia premierului Mihai Tudose, căruia PSD i-a retras sprijinul politic. Coaliţia PSD-ALDE va merge la consultări cu propunerea de desemnare a europarlamentarului Viorica Dăncilă pentru funcţia de prim-ministru, în timp ce PNL şi USR au anunţat că îi vor cere şefului statului găsirea unei formule pentru a duce PSD în opiziţie sau declanşarea alegerilor anticipate.

Consultările de la Palatul Cotroceni încep la ora 12.00, prima întâlnire a preşedintelui Iohannis fiind cu coaliţia PSD-ALDE. De la ora 13.00, preşedintele se va întâlni cu delegaţia PNL, iar de la ora 14.00 cu aceea a USR. La ora 14.30, este aşteptată la Cotroceni delegaţia PMP, iar de la 15.00 cea a UDMR. Grupul minorităţilor naţionale va încheia runda de consultări, întâlnirea fiind programată de la ora 15.30.

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut marţi o scurtă declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, în care a anunţat că l-a desemnat pe Mihai Fifor ca premier interimar şi că a convocat pentru miercuri la consultări partidele parlamentare întrucât doreşte o procedură rapidă pentru instalarea unui nou guvern.

”Această situaţie în care s-a ajuns mă nemulţumeşte profund şi mă îngrijorează. Iată că la un an de la alegeri, avem deja două guverne PSD eşuate. Acum, evident că este nevoie de un guvern pentru a scurta cât se poate de mult situaţia de incertitudine. Eu vreau să avem o procedură rapidă, care va duce la stabilirea unui nou guvern, fiindcă această nesiguranţă politică nu trebuie să degenereze în instabilitate politică şi, mult mai important, vreau să previn posibile urmări economice negative ale acestei crize generate iarăşi în interiorul PSD”, a declarat Klaus Iohannis.

PSD a propus-o marţi pe europarlamentarul Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier, iar liderul PSD, Liviu Dragnea, afirma că va face parte, alături de Marian Neacşu şi de un alt social-democrat, din delegaţia care va merge la consultări cu preşedintele Iohannis.

Liderul PSD a spus că Dăncilă este o femeie civilizată, neconflictuală şi are relaţii bune cu Bruxelles-ul, iar acest lucru va ajuta România în preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Întrebat despre proiectele în care s-a implicat Viorica Dăncilă şi care o recomandă pentru poziţia de prim-ministru, liderul PSD a precizat că aceasta nu a dorit să vină la conferinţa de presă, pentru că vrea să organizeze o conferinţă doar dacă va fi desemnată de către preşedintele Iohannis, iar la insistenţele jurnaliştilor să spună măcar un proiect al acesteia care l-a determinat să o voteze în CEx, Dragnea a evitat să răspundă, spunând că nu vrea să vorbească în numele acesteia. Dragnea a mai afirmat că Viorica Dăncilă susţine demersul PSD privind legile justiţiei.

ALDE va fi reprezentată la consultările de la Cotroceni de vicepreşedintele Graţiela Gavrilescu şi de secretarul general al formaţiunii, Daniel Chiţoiu, potrivit ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, vicepreşedinte ALDE.  Meleşcanu a anunţat marţi seară, după întâlnirea coaliţiei de guvernare, la care Tăriceanu nu a luat parte, fiind plecat, că ALDE îşi „însuşeşte” propunerea PSD. Meleşcanu a mai spus că Viorica Dăncilă este „o persoană non-conflictuală, care a înţeles foarte bine şi şi-a asumat programul de guvernare, continuarea lui şi realizarea cât mai rapidă a tuturor măsurilor pe care le conţine”.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că liberalii merg la consultările de la Cotroceni cu solicitarea de declanşare a alegerilor parlamentare anticipate, iar PNL este pregătit să îşi asume guvernarea. ”Obiectivul nostru este ca PSD să nu mai fie la guvernare. Am hotărât să nu participăm la nicio formulă de guvernare cu PSD. De asemenea, am hotărât să votăm împotriva oricărui guvern care conţine în structura guvernamentală PSD. Am decis ca mandatul delegaţiei să fie solicitarea de alegeri anticipate, în măsura în care este posibil constituţional. PNL este pregătit să-şi asume răspunderea guvernării prin câştigarea alegerilor anticipate”, a afirmat Ludovic Orban. Liberalii au mai hotărât ca, în cazul în care nu se va lua o decizie favorabilă demarării procedurilor de convocare a anticipatelor, PNL să nu refuze, în cazul în care i se solicită, răspunderea de a forma o majoritate parlamentară care să sprijine un guvern fără PSD.

Trecerea PSD în opoziţie sau declanşarea anticipatelor este susţinută şi de USR. Dan Barna a declarat, marţi, că orice variantă pe care o găseşte preşedintele Klaus Iohannis pentru a duce PSD în opoziţie va fi susţinută de USR, inclusiv cu membri într-un guvern. ”Orice variantă pe care preşedintele Iohannis o va găsi pentru a duce PSD în opoziţie va fi susţinută de USR, inclusiv cu membri într-un guvern. Dacă va apărea varianta unui premier pe partea dreaptă, o vom susţine. Dacă ne va cere să facem o propunere de premier, o vom face”, a subliniat liderul USR. El a spus că ”varianta cea mai decentă este cea a alegerilor anticipate, dar este foarte dificilă”.

La rândul său, preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a afirmat că PMP va merge la consultările de la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. „Credem că preşedintele va trebui să analizeze cu multă luciditate cui îi mai încredinţează mandatul de premier al Guvernului României şi nu ar trebui să se teamă de declaraţiile bolnăvicioase ale liderilor PSD care deja au trecut la ameninţări”, a spus Tomac.

Premierul Mihai Tudose a demisionat luni seară după şapte luni de mandat, ca urmare a retragerii sprijinului politic de către PSD, fiind al doilea prim-ministru care părăseşte funcţia în decurs de un an de la preluarea guvernării de către social-democraţi.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, după şedinţa Comitetului Executiv în care i-a fost retras sprijinul lui Mihai Tudose, că el crede că preşedintele Klaus Iohannis nu este foarte fericit, dar crede, de asemenea, că preşedintele va respecta Constituţia şi va desemna premier de la majoritate. Întrebat dacă PSD este pregătit în caz de declanşare a alegerilor anticipate, Dragnea a replicat: ”Noi suntem pregătiţi de alegeri oricând, dar nu cred că preşedintele se gândeşte la asta”.

În octombrie 2017, în contextul scandalului din PSD legat de remanierea lui Sevil Shaidehh şi a Rovanei Plumb, preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat de jurnalişti dacă va mai numi un premier PSD, în cazul în care acest guvern va pica. Klaus Iohannis a spus atunci că s-ar mai gândi dacă ar mai accepta un premier din partea PSD.

Conform articolului 85 din Constituţie, „preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament”. Articolul 103 stabileşte că „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului, iar programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Legea fundamentală mai prevede că, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *